Azi m-am dus pe la prânz la job și după ce am plasat copilul la grădiniță m-am apucat de gătit.
Aveam niște pui de țară de la soacră-mea și tăițeii de casă.
A durat cam trei luni să-mi pierd răbdarea și să îmi doresc să ajung la culoarea mea (oarecum).
Acum vreo lună m-am întâlnit cu prietena mea R care mi-a dat buretele Konjac, dar pe care l-am ținut ascuns în sertare de comoditate.
Într-o seară am zis ca este un “must” să îl încerc.
Doamneeee ce mi place să mai stau noaptea după ce o adorm pe Sofia pe internet,(cu atâta plăcere) caut haineeeee.
‘ -Burtica mea cere ciocolată’ și răspunsul venea instant:
‘ – Sofia, nu ai voie…ai uitat că ți-a fost rău?
Cam așa am ținut-o pe mâțica trei zile până când și- a revenit și
Aseară cu jumătate de oră înainte să începem a țipa ‘La mulți ani!’ Sofisticata s-a făcut albă la fată, s-a lăsat moale pe mine și a început să dea la boboci.
Ultima zi din an am petrecut-o până acum într-o fericire maximă.
De zece ani încoace când vine vremea sărbătorile am tot acceptat sa fiu cărată în toată țara.
Anul acesta am tot spus în repetate rânduri că sunt ambasadorul copiilor prematuri. Lucru foarte solicitant din punct de vedere emoțional.
Săptămâna trecută, când eram încă în forță, m-am lăsat convinsă de doamna Tatiana să îmi facă un tratament cu o mască minune.
