De multă vreme nu știu în ce zi suntem, nu știu când este week-end, nu prea mai știu nimic.

Sâmbătă pe 14 februarie când toată  lumea petrecea eu eram plecată de la ora șapte dimineața la muncă.

Până aici nici o problemă, căci nu sunt nici prima și nici ultima, dar toată ziua Bogdan ( un sommelier simpatic alături de care mi-am petrecut mai toată ziua și seara) îmi reamintea că este ziua îndragostiților si noi spălam borcane.

Am realizat târziu de aceasta sărbatoare pe care de altfel nu am îmbrătișat-o niciodata,si, pe de altă parte a fost ca un reminder că nu prea pricepeam de ce trăgea Popescu de mine să mă scoată în oraș ‘just the two of us’ vineri seara. Am ajuns acasă după vreo 18 ore de muncă și i-am dat un pupic pe obraz.

Deși știe că nu sunt vreo siropeală de femeie (an de an) când nu este musai să fie vreo sărbătoare anume, face tot felul de lucruri prin care să își exprime sentimentele. Spre deosebire de mine care sunt un fel de ‘scorpie nemulțumită’.

Ei bine, anul acesta a fost pentru prima oară când mi-aș fi dorit să fiu pe străzi,în oraș, în vreun restaurant, la vreo operetă sau oriunde altundeva #noidoisiatat, mai siropoasă ca nici când în cei nouă ani de zile petrecuți fix pe 14 februarie.

Să fie oare de la Axion? Sau să fie de la incurabilul romantic pe nume Bogdan?

I will never know…

SURSĂ FOTO- PINTEREST