Evident că numai o zăpăcită ca mine ar fi putut aniversa ziua copilului cu două luni înainte!
Hai,gata! Revino-ți în simțiri! Vezi, dacă nu ești născut în luna august?
Treaba stă în felul următor: primii doi ani nu era conștientă de ziua ei,iar în următorii era singurul copil care mă întreba de ce nu vine nici un invitat la ziua ei!
Ce să-i spui unui pui de trei ani…concedii mamă,bunici!
Eram în stare să răpesc copii de pe stradă numai să aibe și ea cu cine să sufle în lumânări!
Anyway, se știe că am lucrat în evenimente, că am deschis și povestea aia frumoasă numită Petite Lilou…ca atare aveam toate armele la îndemnă,ce să mai, strategia potrivită ca să reușesc o petrecere de neuitat pentru fii-mea!
Bugetul nu era unul strălucit, dar asta strict din numărul mare de invitați. Noi nu facem bisericuțe, nu facem găști și o educăm și pe Sofia în spiritul acesta.
Deci, doar te rog, un simplu exercițiu de imaginație- toți vecinii cu copii, prietenii cu copii, rude cu copii, colegii din grădi!
Pe bune de nu, BOTEZ direct!
M-am gândit eu frumos la o temă care să implice costuri minime și am ajuns la concluzia: Seară de film!
La fel ca la voi nici noi nu am dat de copacul unde cresc banii,suntem niște oameni care muncesc pentru tot!
Am încercat pe cât posibil să mă gândesc și la cei mici:
cu cât mai multe dulciuri= se topesc=îi agită pe cei mici=concluzie: Seară de film!
Pe Sofia așa cum ați mai citit o parte dintre voi nu am învățat-o nici cu cadouri, nici cu jucării cumpărate de noi, nici cu bani aruncați! Drept urmare când vine câte un eveniment din acesta important, copilul are niște dorințe foarte simple,dar frumoase!
La ziua mea îmi doresc un tort mare, accesorii și mulți,mulți copii, mami!
Deci…nu, nu este material girl,ok?
Mă bucur că simte lucrul acesta și înțelege esența dintr-o petrecere(bine, recunosc probabil și eu am terorizat-o cu prietenia, starea de bine, bla,bla)!
Poate am văzut prea multe filme și mi-o imaginam o puștoaică frumoasă și răzgâiată:), dar nu…are mama o fată cu bun simț!
Touch down, ce să zic!
Revenind la petrecere reușesc cu fosta mea parteneră Cristina să facem invitațiile vineri seara(am renunțat la treaba cu petrecerile pentru cei mici…timpul mi-a devenit dușman) și luni încep confirmările.
Buba cea mai mare în săptămâna respectivă a fost fix operația ei de care habar nu aveam când am lansat invitația, stresul cu reușita operație la ochi,dar și epidemia de varicelă care era la grădi.
Planurile mele de mamă organizată erau simple: pac petrecere fetiței că se termină anul, vin cei mici, pac sâmbătă noi în vacanță.
Dar realitatea a fost cu totul alta:pac operația, pac epidemie la grădi și nu știam dacă este contagioasă,pac dacă își revine copilul, ce să vezi, aveam fix 12 h la dispoziție ca furnizorii să mă ajute…
Era treaba naibii fiindcă nu aveam să spun:
Tu da, tu nu, tu da, tu nu la petrecerea copilului fiindcă mami e 100% gata să plece în vacanță și dorește ca plodul din dotare să nu facă varicelă, cel puțin NU ACUM!
Ne uităm ca-n filmele cu proști unul la altul(yo&bărbatul din dotare) și decidem să-i dăm înainte!
Norocul nostru era că cea mică habar nu avea nici de petrecerea surpriză,nici de vacanță așa că am mers pe varianta nr.1 -operație și să fie copilul BINE!
Trecem cu bine (luptătoare ca mine) și după ziua de miercuri, așa cum vă mărturiseam, sunăm după:tort, catering, confirmări(toată lumea știa că o să fie operată), accesorii, print-uri…tot tacâmul!
Eheeee, la ce nopți plânse și nedormite am avut -a urmat alergătura.
Nu am dus-o la grădi până vineri când era petrecerea ei, deci nimeni nu avea cum să strice surpiza.
Copilul, acum, la aflarea veștii pe joi seară era foarte, foarte entuziasmat,evident urmând încet,încet să se uite la mine ciudat și să nu priceapă de ce își face petrecerea ,ACUM.
Mami, astăzi părinții tăi ți-au făcut o surpriză și vei avea mulți invitați la ziua ta, mai exact- MÂINE!
Yeyyy, sunteți cei mai minunați părinți,nu pot să cred-este ziua MEA!
Nu, nu este ziua TA! Cel puțin, nu ACUM!
Păi și atunci de ce îmi faceți ziua dacă eu nu împlinesc 5 ani?
Pentru că la ziua ta nu vine nimeni nicodată, ai uitat? M-am gândit că te bucuri în avans cu prietenii tăi!
Ah, da…vreau un tort mare, să vină toate prințesele, să fiu îmbrăcată în ARIEL, și mami, mami-te rog să AM UN TORT MARE!
Sof, nu știu dacă o să fie așa mare!
Haide, nu am cerut cadouri, doar un tort mare! Ceilalți copii de ce au?
Jesus, hai că am început! Sof, nu contează ce au ceilalți copii, mamă…important este ce putem noi să îți oferim!
Bine, dar poate să vină măcar Ariel cu iubitul ei?
Nu, nu poate! Ori unul, ori altul!
Pfiu, grea alegere, mami! Alege tu…
Nu, mami, alegi TU! Împlinești 5 ani peste două luni, te sărbătorim acum, deci ești suficient de mare pentru propriile alegeri!
Și cam așa s-a derulat (cu 12 h înainte petrecerii mult așteptate) discutiile noastre despre ce se poate și ce NU!
Acum, îți dai seama că noi puteam să facem tot ce ne-a cerut, însă în continuare cred că este mult mai sănătos pentru ea să aprecieze lucrurile simple și să se bucure de sentimentul pe care îl simte în plină petrecere.
Pe repede înainte s-a desfășurat și amenajarea parcului- fiindcă noi am ales un parc privat în așa fel încât cei mici, dar și cei mari să se simtă bine! Iar cu dexteritatea care ne-a caracterizat cândva, Cris…mânuțele mele,Popescu și cu prietenul nostru Vali…am reușit să accesorizăm parcul.
O idee mai bună cu această temă nici că am avut…fiindcă în ziua respectivă, de unde fugeam noi de luna august a fost o zi caniculară…39 de grade! Noroc cu intuițiile mele…am chemat toți invitații la ora 19:00!
Nu aud aplauzele pentru mom in town?!
Noi trebuia să fim toate Wonder Women…zău de nu!
Și dacă soarele încă era pe cer…cei mici costumați în fel și chip s-au jucat cu ARIEL…au fost super încântați de tematică-floricele,conurile personalizate au fost atracția serii!
Care este momentul mult așteptat?
TORTULLLLLLL, iar pentru asta le mulțumesc celor de la Grace care au înteles situația delicată în care mă aflam și au acceptat să preia comanda joi pe la prânz (după ce m-am relaxat că totul a decurs în regulă cu pitica la operație)!
Nimeni, dar absolut nimeni nu văzuse aceea minunăție. Care da, a ieșit MARE, cu MULTE PERSONAJE, fix așa cum și-a dorit.Ah,face sens să afirm că a fost extrem de delicios?!
Cred că pozele vorbesc de la sine, se vede fericirea pe chipul ei, emoția, iar pe al nostru împlinirea și recunoștiința după ce am trecut alt HOP din viața noastră!
Oboseala nu se mai pune la socoteală…
Încet, încet a venit și seara,iar cum minunea noastră și-a ales filmul ARIEL…cei mici au fost invitați pe păturici,dar nu înainte de a trece pe la casa de bilete!
Până și biletele la film au fost personalizate…
Și uite așa după două ore de chicoteli, strigăte, alergături…am reușit să potolesc 27 de kinderi și 40 de adulți!
De acum se auzea doar vocea mea care-i întreba mai ceva ca la nuntă…
Ești k, să te mai servesc cu ceva?
La finalul petrecerii cei de la HARIBO au dorit să le ofere celor mici niște give away-uri!
Evident că am personalizat până și celebrii ursuleți cu tematica petrecerii!
We did it, Popescule și nu am fi putut să o scoatem la capăt dacă partenera mea nu m-ar fi încurajat în nebunia asta curată care cândva s-a denumit PETITE LILOU, dacă nu îmi spuneau ce văd în mine cu toate skillsurile mele profesionale!
Nu-i lucru ușor de realizat în 12 ore, dar asta înseamnă prietenie,determinare,ambiție,parteneri,furnizori care să înteleagă!
Sofi…nu, încă nu a făcut 5 ani,doar a avut o super petrecere să simtă cum este alături de prieteni,colegi!
Nici un copil nu ar trebui dea nas în nas cu singurătate de ziua onomastică!!!
Dacă cei mici pe care-i aveți în dotare urmează să fie sărbătoriți vi-o recomand cu drag pe Cris care vă poate ajuta să vă vedeți visul cu ochii:)) într-un drum lung și frumos care de azi se numește Lilou’s Parties&Shop, dar fără mine!
Fiindcă timpul, sufletul, atenția mi-o dedic 24/24 pe blogul unde voi intrați într-un număr din ce în ce mai mare!
9 Comments
Doamne, ce treaba faina ati facut! Sa fie sanatoasa, iubita si fericita! Da, am inteles ca nu e inca ziua ei, dar urarile de bine sunt faine in fiecare zi 😀
Ce atmosfera frumoasa se poate observa din fotografii! Si se intelege usor ca ati muncit mult pentru a o organiza. Habar nu am cum ati reusit in doar 12 ore 🙂 Aveti puteri magice? 🙂 Multe bucurii si multa sanatate sarbatoritei! 🙂
Asta fac mamele…MAGIE:)))
Multumim pentru comentariu!
[…] zilele trecute articolul în care Tily povestește despre cum a sărbătorit-o pe fetița ei mai devreme, din cam aceleași […]
Te bag la pachet cu SOFISTICATA! Bagam si un rose la rece pe langa limonada copiilor! SIncer, ma bucur c ti-am oferit o idee!Toata lumea trebuie sarbatorita cum se cuvine!
ai grija ce zici ca eu vin la un rose, te trezesti cu nebuna cu 2 copii pe cap :)))
Spune-mi te rog, unde e parcul asta privat? Ai un link cumva, ca nu am gasit in postare. Multumesc!
Buna,
Uite aici un ajutor:
http://www.lilous.ro Si poti colabora cu ei mai departe!
Mulțumesc!!!