Moamă, crește copila. Dar așa… într-un ritm nebun. Nici nu îmi aduc aminte cum era bebelușul pe care-l țineam în brațe cu orele atunci când plângea.

Aseară la ora de somn își găsea motive să se tot frichinească sau să plece din pat.Ba să-i dea un pupi lui tati, ba să își verifice jucăriile, ba să își aranjeze plapuma.

După ce se întinde în pat, aud…

Mami, îmi este sete!

Haide, Sofia! Pe bune? Nu puteai să bei apă până să vii în dormitor?

Nimeni nu este perfect. Creierul meu este mai mic decât al tău. Cum să mă gândesc la toate?Și dacă avem apă în dormitor, de ce nu pot să beau?

Deși ești mai mare decât mine mi-ai uitat cartea la școală. De la mână până la gură. Ai creierul mai mare și tot ai uitat. Deci, nimeni nu-i perfect.

Zâmbesc și-i răspund:

Oh, ce frumos vă învăța la școală.

Nu m-a învățat nimeni nimic.

Acum îți vorbește creierul meu care este rănit!

Și se așează în pat cu spatele la mine.

Nah, ia-o pe asta!! Când  crezi că ești un părinte bun, înțelegător, pac…îți mai dă copilul o lecție. Am de învățat la greu despre treaba asta cu parentingul.

Știi, credeam că la 26 de ani sunt pregătită să fiu mamă. Acu’ la 32 îmi dau seama că fac eforturi.

Chiar așa… nimeni nu este perfect!

Doar îmi spune copilul meu de 6 ani…