Dacă anul trecut ne-am făcut de cap și am tot plecat pe perioada verii, ei bine, anul acesta nu o să plecăm la fel de mult.
Deși vara ne ucide stând printre blocurile gri:), clar a trebuit să găsim o soluție rapidă care să stea în picioare pe perioada verii.
Am decis în funcție de buget că vom avea week-enduri prelungite.Ca idee:).
Programul este decalat complet. Având în vedere că în timpul zilei în București sunt 35+, nu prea are unde să iasă la joacă.Distracția se petrece seara pe lângă bloc după ora 19:00 până la ora 22:00.Asta până când începe să negocieze că mai stă afară.
Evident, până la ora 00:00 nu reușește să adoarmă. Fie de căldură. Fie că se trezește târziu în timpul zilei.
Popescu pleacă dis de dimineață la birou iar eu rămân cu Sofia acasă. La bunici nu dorește să mai meargă, în tabere a refuzat. Nu se simte pregătită zice a mea copilă. Pe la afterschool-uri de vară am zis eu no. no. Cam așa… încercăm să supraviețuim zilelor de vară.
Spuneam că ne-am hotărât cât se poate și mai ales când se poate să avem week-enduri prelungite. De data aceasta am fost pe la nași acasă. Stau la munte.Tare bine le mai este. Nu vrei să știi ce simți când te trezești dimineața în aer curat, auzind râul și privind munții. O minunăție.
Ne-am reîntâlnit de data aceasta ca să ne bucurăm pentru reușita copiilor. Una bucata copil care a intrat la liceul de arte, a noastră copilă care a dat bac-ul.
Deși, meritele nu sunt ale mele, simt să vă spun că nepoata mea, pe care o pupam de dimineața și până seara pe fălcuțele ei atunci când era mică a luat la mate 9.50 și 9.35 la română. YOU GO GIRL!
Oficial a stricat piața în familia noastră. Glumesc… Nu, da acu’ K chiar a stricat ‘piața’. Pe bune, chiar glumesc:)))))
‘Nașa’ e vestită pentru cât de bine gătește. Nu vrei să știi cu ce ne așteaptă de fiecare dată. Muschiuleț cu ananas și sălățică.Pf, o minunăție.
‘Nașu’ e una cu natura. Știe toate locurile frumoase, toate poienițele.
Sofia a avut parte de plimbări cu atv-ul la care eu am zis: Nu, mulțumesc! Am preferat să stau liniștită în prima zi.
M-am spălat pe cap (a ajuns să fie lux când reușesc să fac treaba asta într-o relaxare totală), am citit, meditat, stat la soare cu ochii închiși și efectiv m-am bucurat de susurul râului care este lângă casa lor.
A doua zi gașca s-a mărit. Am fost cinci familii. Ne-am urnit spre peștera Ialomiței din Munții Bucegi.
Până am ajuns acolo am zis că fac o viață pe drum. De când am născut-o pe Sofia mi se face rău pe serpentine. Însă a meritat.
Mi-a plăcut mișcarea și faptul că am avut o activitate frumoasă în familie.
Dau o bifă și trec acest week-end la o mini vacanță reușită.
Vreme bună, familie, povești, plimbări, citit, meditat, odihnă, veselie.
Mulțumesc, Doamne!
2 Comments
Pare ca aveti o viata super, nu va lipseste nimic
Ne avem pe noi. Familia noastra. Familia extinsa. Asta e cam ce conteaza in viata. Cel putin pentru noi!