Blog

Trecerea dintre ani a fost după sufletul meu

Așteptam 365 de zile ca să facem o balanță fie până în ora 00:00 înaintea Revelionului, fie în primele ore de când am deschis ochii în noul An!

Deși ani la rândul m-am stresat cum, când, unde, cu ce mă îmbrac, iată că-n anul 2015 mi-am dorit pe final liniște, multă Liniște!

Cu toate insistențele soțului, prietenilor ca să merg ba în stânga, ba în dreapta  am rezistat pe poziții și uite cum am petrecut cel mai frumos și liniștit Revelion!

Am răspuns afirmativ la invitația unor prieteni pe care i-am primit de la viață cu brațele deschise și am zis că este o super idee să petrecem seara de Revelion la ei acasă!

Și uite așa  o prietenie dintre trei fetite a adus la masa 6 adulți care au petrecut un timp de calitate!

Deși am fost pe ultima sută de metri cu pregătirile, am stat chill  fiindcă taskurile erau foarte bine stabilite:

-eu  trebuia să fac aperitivele și am ales ca variantă-crostini cu jamon serrano, pară, brânză de capră și rucola;bărcuțe cu sos pesto, brânză de capră asezonate cu  andive pentru decor,crostini cu pastă de măsline și guacamole

DSC_4463

– gazda- vită la grătar și codul adus special din  insulele Faroe (căci soțul ei este de acolo), iar C cel mai bun cheesecake ever cu ciocolată deasupra!

image

Cu două zile înainte de Revelion văzusem o super rețetă pentru prosecco cu rozmarin și  rodie!

Am căutat rozmarinul de mi-a venit Rău!Dar cine se pune cu mine?! Un rozmarin? 🙂

Dupa lungi căutari de parcă zici că venea vreun  razboi și nu mai găseai nimic în magazine- la ora 15:00, pe 31 decembrie 2015

L-am Gasit!

Și în felul acesta am avut o băutura Minunată!

image

De make-up și de păr m-am ocupat singură!

It’s the easy way când folosești produsele de la Inglot, iar ținuta a fost o decizie last minute: o rochie de la H&M!image

image image

Fetițele s-au simțit extraordinar,iar eu eram în al noulea cer fiindcă era pentru prima oară când am stat la masă și am Socializat, fără să fiu nevoită să mă ridic de 100 de ori!

Au fost nerăbdătoare să vină ora 00:00 sau Revelionul(aveau senzația că trebuie să vină Cineva)…

imageDSC_4550

Incredibil, dar adevărat-însă am avut parte de un spectacol minunat de Artificii!

image

Cred cu tărie că lucrurile cele mai frumoase apar atunci când nu te aștepți, tu nu crezi?

DSC_4617

Sper din suflet că trecerea dintre ani a fost fabuloasa și pentru tine, iar 2016 te-a gasit cu zâmbetul pe buze, sănătos/ă!

La mulți Ani&welcome 2016!

 

 

1 Comments

  • Ce haioase fetiteleeeee 😀 le pup cu drag! La multi ani Tiluko!

    Răspunde

Write a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.