Este ora 23.15 și sunt frântă psihic și fizic.

Mai sunt câteva minute până împlinesc frumoasa vârstă de 30 de ani și mă abțin să nu plâng. Penibil, nu?

Ar fi multe de spus, de scris, de împărtășit, dar asta ar însemna să fur și mai mult din timpul dedicat Sofiei.

Mi-a promis că  nu o să mă lase să îmi cadă inima pe jos. Și de abía aștept să se țină de promisiune.

Ce chestie, cum au putere copilașii ăștia să ne aducă starea de bine, să îndrepte fericirea înspre noi prin lucruri mărunte.

Să spun cât de binecuvântată mă simt în fiecare zi că îmi strâng puiul la piept? Să spun cât de fericită sunt că am putut să trăiesc o așa binecuvântare?

Să spun cum  îmi bate inima-n piept  de patru ani și jumătate numai pentru ea?

Sau să o bag și pe aia că l-aș omorî pe taică-su fix în seara asta că mi-a mâncat jumătate din ciocolata albă, care era pentru tortul pe care trebuia să îl fac special de ziua mea?

Poate ar trebui să spun că mă bucur de lucrurile mărunte sau poate ar trebui să spun că sănătatea părinților,fraților,nepoților, prietenilor mă face să mă uit de zece ori spre CER și să mulțumesc non stop pentru acest dar, pentru această bunătatea pe care a avut-o Dumnezeu față de mine timp de 30 de ani.

Sunt 30 de ani de când mă bucur de lumina zilei, de patru ani și jumătate această bucurie vine înzecit.

30 de ani de când învăț zi de zi și  mă bucur de lucruri mărunte. 30 de ani de când realizez că cel mai important lucru în viață este sănătatea și familia.

30 de ani de când seara de seara mă închin și-i mulțumesc bunului Dumnezeu!