Neah, oricât de mult mi-aș dori să fiu din nou tânără ( știu sună complet stupid) tot nu editez pozele.

Ce-i drept, mă joc pe telefon cu lumina, contrastul și saturatia. Când lumina naturală dintr-o încăpere nu-i așa wow, da, mă joc și cu culoarea dinților mei.

Fiindcă ei chiar sunt albi și nu galbeni așa cum îi surpinde camera telefonului de la vreun bec gălbui.

În afară de lucrurile acestea nu folosesc PHOTOSHOP. În colaborările mele nu le zic fotografilor ce să apară și ce NU.

Pentru că nu apar goală, nu mă stresez de poziții care nu mă avantajează și da, nu mă gândesc așa de mult la mine.

Mă gândesc la poza respectivă. Să îmi dea starea pe care eu vreau să o transmit și care îmi susține textul din articol.

Îmi fac viața simplă- eu mă machiez, eu mă coafez(daca un pieptănat se pune la categoria coafat), eu mă ocup de ținute și eu spun câte poze facem.

10-15, din care aleg maxim 7-8

Dacă citește Lăpădatu articolul el o să zică că noi facem câte o sută, iar eu o să-i zic că insistă să ne jucăm cu aparatul și funcțiile lui.

Ceea ce este complet diferit față de obsesia cuiva să facă multe poze, să arate bine în toate, iar de NU, să fie un PHOTOSHOP.

Cert este că un PHOTOSHOP te poate DISTRUGE, iar eu vreau să fiu de ‘neatins’. Mor de râs, deci când ne vedem pe stradă, la toaletă, în supermarket, vreun festival…să fie pe genul:

Ea este… NO PHOTOSHOP!