Sigur ați mai citit pe blog că suntem și noi una bucată din cei care și-au luat credit în franci elvențieni.
Viața trebuia să fie pe roz până să avem copilul sau copiii, dar planurile de acasă nu se prea porivesc cu soarta.
La vremea respectivă prin 2007 nu am avut nici vreo mătușa Tamara, nici vreo rude plecată peste mări și țări care să ne ajute. Sigur, ar mai fi părinții, dar pe ai mei nu-i pun în ecuație, căci ei se gândesc dacă unul dintre ei moare cum se mai descurcă. Și cu asta am zis tot vizavi de ‘ puterea financiară’:)).
Inițial, Popescu își dorea casă. Pe mine nu prea mă dădea pe spate. Fiind un copil sărac sau ca să sune mai bine, un copil cu o situație nu așa strălucită, realmente, mă gandeam cum voi sta să slujesc pereții și facturile. M-am opus. I-am explicat că nu vreau să stau în câmp. Îmi doream cu tărie viața socială, iar dacă vreodată aveam să întâmpinăm greutăți cu banii, musai să am un tramvai, un metrou… ceva ca și mijloc de transport.
De la visul american am ajuns LA BLOC :))… Am intrat într-un bloc aproape de ai mei prin sectorul 3.
Gata, ce să mai, iubita luăm cu trei camere.
Popescule, nu cred că luăm cu trei camere. Eu nici telefonul nu mi l-am plătit vreodată singură, da păi să știu că am de plată o sumă cu multe zero-uri. Nu, merci.
M-a ascultat și am ajuns să fim posesorii unui apartament de două camere, spațios, luminos, nou și ce mai vrei tu.
Lucrurile mergeau bine, rata era decentă și treaba era cât de cât sub control.
Dragoste mare între noi și după patru ani ne-am și căsătorit. De atâta iubire a venit și Sofisticata care ne-a umplut sufletele de bucurie dar și apartamentul de jucării:)).
Și a fost bine până la un punct. Până s-a instalat PANICA.
Imaginează-ți cum într-o zi, de la o rată care poate fi suportată de doi oameni cu job, LA O RATĂ DE CINCI ORI MAI MARE!
Bărbosu îmi este martor că nu exagerez cu nimic. Dar cu absolut NIMIC.
Și uite așa ne uitam muți unul la altul ce facem, cum facem? Pe cine vindem:))) ?
Nu ne-am băgat în nici un proces pentru că știam că erau dosarele sortite eșecului. Timp de doi ani am tras de m-am pricopsit cu un psoriazis extins.
Însă, revenind în 2017 rata este tot mare, dar parcă mind set-ul meu este altul…
Intimitatea noastră era limitată având doar două camere. Sofisticata crescuse, iar Popescu voia să se uite la televizor în liniștea.
Ya right, fii-sa își dorea să alerge dintr-o cameră în alta cu alți copii.
De mine? Merci că întrebi. Păi, ce să mai zic…Baia era singurul spațiu când aveam intimitate și făceam dușul ăla lung de cinci minute. Alea cinci minute când îți găsești o scuză bună:
Mă spăl, ușor indisponibilă!
Încet, încet am început să fac research pe piață și să văd ce opțiuni avem ca să ne mutăm. Din păcate nu prea aveam- fie erau apartamente scumpe și prost amenajate, fie erau mai accesibile dar în câmp deschis și construcția evident lăsa de dorit…
Au trecut zece ani de când tot plătim la creditul fabulos. I-am explicat lui Popescu că mai avem șaptesprezece. O nimica toată.
Chiar vreau să încep să dorm noaptea și să mă bucur de noi. Nu de faptul că am mai prins un contract și s-a dus o altă rată la bancă.
I-am spus că oficial m-am detașat de casa noastră, iar dacă mâine nu putem să mai ducem creditul, prefer să fim cu creierul în regulă și cu un copil care să se bucure în armonie de noi. Am fost pe aceeași lungime de undă și uite așa decizia noastră a fost că ne recompartimentăm apartamentul.
M-am ocupat în mare parte singură de toată povestea asta. Mi-am format echipa de muncitori, le-am dat ddl-uri și am stat cam tot timpul pe șantier.
Varianta lui Popescu este că am fost cu gura și cu directivele.
Acu’ era culmea să car dulapuri de 2 metri H, pe bune?
Ne-am mutat la mama timp de o săptămână și în fiecare zi, dar în fiecare zi intram în toate magazinele de construcții. Știam ce voiam, dar nu găseam… rafturile goale.
Din sufragerie am făcut două camere- living-ul care se continuă cu bucătăria și camera Sofiei.
A ieșit mai mult decât decent pentru orele de somn, dar promit să revin cu poze pe varianta DO IT YOURSELF.
Să îți arăt ce trucuri am făcut în camera Sofisticatei, dar și ce țeapă mi-am luat cu o lustră:))) …
Fericită din cale afară, gata, de abia aștept să îți povestesc despre viața LA BLOC în trei camere!
Sursă poză: Pinterest

6 Comments
Buna draga mea Tili
Indraznesc sa spun draga, pentru ca imi placi si pentru ca datorita multor lucruri imi esti draga. Admir sinceritea ta si optimismul cu care privesti viata. Am vazut fara sa vreau unele povestioare ale tale si mi-ai placut. Cred ca primul era acela in care tu vorbeai despre boala ta, acela a fost momentul in care te-am cautat pe facebook si am vrut sa cunosc mai mult din povestea ta de viata. Treptat am descoperit mai multe lucruri care imi plac la tine, iti simt puritatea sufleteasca, emani o frumusete interioara care sincer, imi creaza o stare de bine. Ma regasesc in unele povestioare si uneori imi oferi o solutie si mie unele probleme.Astept cu nerabdare sa vad finalul povestii amenajarii apartamentului.
Te pup si te imbratisez!
Buna,Raluca,
Iti multumesc frumos pentru timpul alocat si pentru cuvintele frumoase! Te astept ori de cate ori vrei la o portie de ‘ bine’.
Felicitari! Celebritatea nu te-a schimbat, esti un om frumos, modest, sincer! Sa ramai la fel! Multa sanatate si spor!
Buna,
Multumesc pentru cuvintele frumoase! Asemenea si tie…
Tot cu rata în franci. Tot apartament cu două camere. Dar cu doi copii veniți după 😉
Am prins oferta buna și am mutat rata la alta bancă. Acum este în lei. Ușurare mare.
Și acum am prins și curaj și urmează și noi să reamenajam apartamentul. Tot la trei camere să ajungem.
Sper sa ne iasă planul. 😆
Mulțumesc de zâmbetul oferit cu acest articol.
Carmen. tot inainte! Alta solutie nu-i. Sanantosi sa fim!