Când eram mică nu exista să lipsesc de la nunțile din sat. Iubeam tradițiile.

Anii au trecut, iubesc tradițiile și acum, dar parcă nu mai sunt așa de entuziasmată când cineva se căsătorește. Glumesc:)

Am rămas la fel de fascinată de fericirea pe care o emana mireasa în ziua respectivă. De zarva care se produce în curtea mirilor, ce să mai zici?

Unul intră, altul iese, altul țipă, altul chiuie, altul plânge:))

Pe 19 august în satul unde  am copilărit a avut loc o nuntă. Ghici cine a fost invitată?

Sofisticata…

Deși era o căldură infernală promisiunea rămâne promisiune. A trecut de la o stare la alta- de la entuziasm, șoc, nedumerire până la fericire. Și  uite așa a dat nas în nas pentru prima oară cu tradițiile românești de la o nuntă.

A ‘îmbrăcat’ mireasa, a fost la apă, a împodobit bradul, a făcut o horă.

Mai lipseau floricele cu caramel, guma TURBO și semințele de la poartă ca aibe experiența autentică. Dar până și nunțile de la sat nu mai sunt ce au fost o dată.