Aseara am onorat invitatia Ralucai Zamfir la avanpremiera filmului “Casa Magicianului”. Era pentru prima oara cand mergeam la film cu Sofia  si ca lucrurile sa fie smooth i-am invitat si pe nepotii mei cu care a crescut si pe una dintre prietenele ei, Tina. Nu a vrut sa doarma de grija si de fericire ca avea sa mearga la mall ( hai pe bune, stii tu de mall la trei ani-este clar o avem in adn ca suntem muieri )  si a fost ca pe arcuri toata ziua. Dar  nu avea sa fie varianta  the easy way sa  intram direct la film – a inceput copilul sa se planga ca-i este foame  (nici noi nu stim daca se activeaza ca-i place sa manance “in oras ” sau pur si simplu chiar i se facuse foame) ,  a alergat ca o bezmetica in jurul mesei , a vorbit intr-una si  intr-un cuvant l-a stors pe Popescu in lipsa mea . De fiecare data cand Sofia este atat de energica incat nici noi nu tinem pasul cu ea inevitabil ne certam, motivul fiind-  ea. Care cum cedeaza, unul  este de partea copilului si devenim extrem de artagosi. Asta s-a intamplat si ieri,  dupa ce mi-a facut morala ca nu a stat la masa, ca nu se poate sa alerge non stop si sa insiste cu mancarea, ca una , ca alta,  eu veneam cu contra argumente si-i spuneam simplu- copilul nu are nici o vina , asa cum ti-o educi asa o ai …logic s-a dezlantuit potopul. Am plecat de la masa ca sa nu imi stric  zenul pentru ca era un moment special pentru noi,   primul film al Sofiei. Am luat floricele pentru nepoteii mei si am intrat .Primele 30 de minute am uitat ca aveam mari nervi pe Popescu si i-am dat mesaj: sta copilul, nu s-a speriat,  este fascinata si nu s-a miscat din scaun. Nu a durat mult si a inceput …s-a plimbat din scaun in scaun, s-a descaltat, vreau apa, fac pipi,  pot sa mananc floricele si mai presus de tot era singura voce de copil care se auzea in sala  si tare ‘ Mamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii’ si noi trei in continuarea ei ‘ shttttttttttttttttttttttttttt’, ‘Mamiiiiiiiiiiiiiiiiiii, de ce ? ‘ .

Pfff  omg Sofia , stiu, ai trei ani dar cateodata jur ca esti cel mai atomic copil. In timp ce stateam la film ma gandeam la morala lui Popescu, ca de ce alti copii sunt linistiti in banca lor si la noi,  (de ce cu ea)  trebuie sa fie varianta grea.Nu ma lasam prea mult sa rumeg informatia asta pentru ca imediat veneam cu raspunsul: noi suntem agitati, suntem de viata, energici …cum sa fie copilul unu care sa stea lipit cu super glue de scaun? Nu se poate.

Mandra foc de ea ca a rezistat tot filmul, nu a cerut sa iasa, nu a facut vreo criza de oboseala, iesim si pleaca singura prin toata multimea de oameni. Am lasat-o singura pentru ca obosisem cu vesnicul ‘ te rog vino la mami, te rog Sofia trebuie sa stai langa mami pentru ca…’ si a plecat atat de departe incat am prins-o la scarile rulante cum se pregatea sa coboare singura, fara nici un stres,  what so ever ca mama ei nu este acolo si  ca este inconjurata de straini. Eram singura nebuna printre atatia parinti care alerga panicata sa isi prinda plodul. Momentul ‘x’ a venit si am prins-o tare de mana cat sa nu alunece pe scari si am inceput teoria lui Noe. Pana aici nimic, dar in momentul in care am terminat de argumentat in fata copilului binele vs rau, intr-adevar pe un ton extrem de autoritar ma ridic de la nivelul ei ( mereu o privesc in ochi cand avem o discutie) si dau nas in nas cu o privire de mama scarbita ca eu am putut sa imi bruschez copilul, sa -i fac teorie, sa ma supar ca vorba aia era sa isi rupa gatul pe scarile alea rulante… cu un alt subtext din privirea ei, ca sunt un pic cam praf si depasita ca mama, intr-un cuvant -‘ Uite-o si pe asta cum se poarta cu copilui ei ‘ .

Am inlemnit. Dar nu pentru ca ma privea cu dezgust, nu pentru ca ma judeca ci pentru ca nu ma prindeam cam cat de dura am fost eu cu fii-mea pentru ca ea oricum nu a reactionat in nici un fel. Si nu trece mult, fuge iar  si iar si iar si iar si iarrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr se smuceste din mainile mele si eu cu insistente maxime –  Sof, te rog trebuie sa intelegi – iar ea nimic, nimic, nimic, nimic NIMICCCCCCCCCCCCCCCCCC si in momentul acela am tras-o de ureche ( lucru pe care nu il fac) . A inceput copilul sa urle consternat de fapta mea, eu incercam sa ma mentin pe pozitie desi imi venea sa imi tai mana – o data ca am fost atat de slaba si datorita neputiintei mele am actionat intr-un mod violent, am discriminat-o in public si mai  mult am profitat de autoritate eu sunt mare,deci pot si…..m-am blocat.

Cum faci, dar cum faci sa te mentii  ca un parinte care stie sa reactionez si sa isi determine copilul in nenumarate situatii sa te asculte?!CUMMMMMMMMMMMMMMMMM?Pana acum cateva luni aveam situatia sub control, de ceva vreme este extrem de independenta si nu mai asculta,  nu o intereseaza pericolele si nici conseciintele.

Eu inca sunt distrusa de vinovatie, ea nu mai tine minte nimic…dar jur ca ma depasesc multe situatii. Si in loc sa avem o amintire frumoasa toti trei, taica-su era crizat in primele zece minute de cand a pasit in mall, eu am cedat la final- copilul era pe treaba lui cap coada si ne-am ales cu o cearta intre noi, cu sentimentul meu de vinovatie si cu un copil care nu stiu cat a inteles ca nu este in regula sa fugi din mana printilor tai in aglomeratie pentru ca evident se pot intampla multe.

Deci, cum o dam ? Poate ati fost  la cursuri care au devenit life-changing, poate ati descoperit vreo carte minune care a reusit sa va infraneze reactii de moment si v-au facut o mama mai buna…

 PLS HELP !