Doua luni de epuizare,doua luni de alergatura,doua luni de frustrare,neputiinta,oboseala… you name it.
Ma simt si vinovata ca nu am mai scris pe blog, cu atat mai mult cu cat lumea ma intreaba “de ce” si ce se mai aude de “Sofisticata”!
Da,stiu sunt de toata jena ca nu am mai scris dar iata ca vine si explicatia:
Pe 18 august anuntam cu surle si trambite ca am luat un casting si o sa incep repetitiile pentru un nou proiect ( un musical) si tot atunci ma declaram uimita ca m-au ales. Pe bune, este chiar uimire fiindca toti colegii mei le au cu muzica iar eu realmente sunt urechista.
Tot in luna august demaram munca pe branci in agentie pentru #campanianationaladeprevenireacanceruluidecoluterin cu participante din mai multe orase si transmisie live. NU are sens sa spun din bucatarie cata munca a fost, fiindca scopul era, sa se intampla aceasta campanie, cu intrare gratuita( al dracului de greu sa reusim,but we did it, cresterea gradului de constientizare si sa se faca lumina intre ce inseamna HPV si cum se ajunge la cancerul de col).
Zis si facut,repetitiile erau zilnice la inceput cate zece,opt,sase,patru pana s-a ajuns la doua ore pe zi din lipsa spatiul de reptitii. In tot acest timp veneam la munca si lucram parttime,raspundeam si eram activa tot timpul pe telefon( la un moment dat vroiam sa il sparg,dar mi-am revenit repede, ca bani de altul nu mai aveam si el saracul nu avea nici o vina) iar seara veneam fix cand trebuia sa se culce Sofia sau mai tarziu,practic nu mai apucam sa fac nimic.
Trageam de mine realmente sa fac un dus, (pentru ca era necesar) dar sa mai raspund la vreun mail sau sa mai vad vreo tastatura in fata ochilor era un “NOT” mare cat casa care statea pe creierul meu.
Pana cand ati inceput sa imi scrieti, si, am ramas placut surprinsa, ca desi blogul este deschis recent,( nu l-am facut fereasca Sfantul in vreun mod obsesiv sa scriu zilnic,sau cu vreo tinta, ci strict ca amintire a mea si a Sofisticatei)eram intrebata de ce nu mai apar! De ce nu mai scriu?
A devenit o responsabilitate intr-un timp scurt( nu ma asteptam) si promit sa fac treaba asta cu multa seriozitate atunci cand pot fizic.
Cat despre proiectul in teatru,nu pot sa zic o data a premierei, ne doream in octombrie insa am fost conditionati de lipsa recuzitei,lipsa costumelor,lipsa negativelor impachetate frumos …am avut norocul ca a venit o doamna si bine i se mai potriveste numele “Priceputu” fiindca a alergat pentru noi in asa fel incat sa putem sa obtinem toate aceste lucruri care erau necesare.
Nu am avut promovare,nu am avut sponsorizari si nu am avut sustinere. Am cam facut-o in regie proprie, pe barba noastra cum s-ar spune si tare greu a mai fost.
Dar gata cu vaicarelile,am stat o jumatate de zi acasa si mi-am pus gandurile in ordine.
Desi timpul nu imi ajunge ( fuck it), am muncit mult si abia astept sa te invit.
Acum,ca apele nu s-au linistit :)))) macar stiu ca o sa mai fie o perioada asa haotica,dupa care imi doresc sa ma intorc la viata mea.
Bag tare,ma duc si pana la farmacie sa iau un complex de b-uri si sper sa fiu in forta.
Pana data viitoare, te pup de nu te vezi (ca te cunosc sau nu) si sa auzim numai de bine!
Sursa poze:
Cabina Amelie
