Blog, De luni pana duminica

Cv-ul strica uneori

12 ani am stat prin televiziuni, din proiect in proiect, fara pauza. Era o lume ideala, unde multa lume aspira sa ajunga, insa nu multi cunosteau si dedesupturile. Dupa ani si ani in care am tras intr-un mare fel (pentru ca asa era creierasul spalat) in care ne bagau in cap cat de norocosi suntem, cum se strofocau alti colegi de facultate  pentru reclame sau sa puna voci, eu eram sunata tot timpul. Contractele veneau inainte sa le cer sau sa mi le doresc, insa am realizat in scurt timp ca de la 16 ani muncesc ca o nebuna. Pentru ca ceea ce imi doream era nu sa ajung cineva, ci pur si simplu sa le ofer parintilor mei si mie in o viata mai buna. Ocazia se ivise,  castigam bani mai mult decat ai mei si uite asa mi se parea ca l-am prins pe Dumnezeu de picior. Am fost invatata mereu ca daca trenul se opreste in gara mea eu sa nu ezit si sa URC. Eram satula de aceeasi placa pe care mama ne-o zicea mereu :

”  -Mama vreau si eu in tabara!

   – Nu avem bani. “

SI aceasta replica,  “nu avem bani”  se repeta de fiecare data,  ca imi amintesc si acum momentul in care deschideam frigiderul si gaseam vesnica margarina si cam… ATAT. Au fost niste vremuri foarte grele, care m-au marcat dar nu m-au schimbat ca si om.

Dand de o situatie financiara mai buna decat ar fi putut vreodata ai mei sa imi ofere, oamenii continuau sa se mire atunci cand ma vedeau in Piata Obor. IDM< TITAN < .De multe ori ma amuza, si le explic ca suntem toti oameni, ca nu luam nimic dupa noi si in nici un caz o geanta de 10.000 euro nu ma defineste pe mine ca om cum si nici pe altii, care poarta tricouri de 30 ron. Nu asta ne face mai buni, mai rai, mai prosti sau mai destepti, mai bogati sau mai saraci. Eu ma bucur enorm cand gasesc niste preturi rezonabile, pentru ca sunt chiar niste carpe si important este cum te simti ca om, nu cum te face sa te simti haina pe care o porti.

Revenind la programul infernal, uite asa am realizat ca nu mai aveam viata,  aveam bani pe care nu-i intorceam cu lopata dar fac o comparatie cu varsta si restul prietenilor  – nu aveam VIATA.

Lucrurile acestea nu vin niciodata fara repercursiuni.Eram satula de trezit dimineata si totodata de ajuns acasa cand canta cocosul.

Programul uneori era de la 7 dimineata (insemna ca eu am trezeam la 5:30  ca sa ajung in Buftea asa cum era pe callsheet.  Aveam uneori program  de dimineata la Profm intram in direct  la ora 7:00 si, pentru ca era live si pe tv, ce sa vezi… la 6:00 eram la machiaj.   Venea un sofer ( pe vremea aia nu aveam bani sa intretin si familia si sa imi iau masina) si ma ducea in Buftea. Filmam serialul de luni – vineri si sambata aveam repetitii pentru FETE CU LIPICI, pentru care, de regula, filmam duminica. Tin minte cum ma suna mama si ma intreba daca ajung la masa din familie care era in week-end, daca ajungeam  pe la tara, daca as fi ajuns pe la mare cu prietenii…Deci viata persona egal zero.

Devenisem rautacioasa, colerica si eram  secata cu fiecare zi ce trecea. Acum, ca anii au trecut, realizez ca era doar de la oboseala si de la frustarea ca eu nu mi-am pretrecut timpul cu prietenii sau cu colegii mei si timpul trecea iar eu in fiecare zi faceam acelasi lucru. Era greu, extrem de greu, nu toti se acomodeaza pana la urma sa nu uit ca totusi am fost intr-o CORPORATIE. Nu mi-as mai dori EVER sa repet experienta in conditiile de atunci. Poate va intrebati “pai si de ce nu ai renuntat femeie?” Ei bine, nu poti sa renunti, nu iti  mai convine iti iei talpasita si pleci. Ei te pot da afara cand vor dar TU  Nuuuuuu poti sa pleci, pentru ca ai niste clauze de nu ai castiga in viata ta AMIN atatia bani.

Si cand esti mic, prost si fara curaj cam asta se intampla. Dar, la un moment dat am pus punct. Iar mie imi place sa cred ca sunt omul care vede in viitor, nu uita de unde a plecat si incearca sa isi aranjeze lucrurile din timp. Si uite asa am inceput eu sa imi caut de munca. Am stat mult timp sa ma gandesc ce as putea sa fac si mai mult decat atat,  ce mi-ar face placere.

Si am GASIT:  Evenimente .

Sunt genul party girl, care face surprize mereu, imi bubuie mintea la tot felul.

Zis si facut, am inceput sa imi incropesc CV-ul pentru prima oara in 10 ani si m-am blocat cand am realizat cate proiecte aveam, de care uitasem si catora nu le-am dat importanta pentru ca eram pe pilot automat.

Imi facusem planul de bataie si am zis ma duc cu incredere la BON MARRIAGE si imposibil sa nu reusesc sa ma angajez.Am uitat sa mentionez ca ei nu cautau :))) sa angajeze  dar sunt genul care nu sta acasa  ca sa-i pice in mana si daca mereu i-am vazut pe ai mei ca au muncit cam asta am si eu  in minte.

Ajung frumos la intalnire,  secretara ma recunoaste ( deci din start sansele mi s-au anulat ),  vorbesc pe repede inainte cum imi este fire: ca vreau sa muncesc blablabla, aveam ochii cat cepele pentru ca imi imaginam direct cum imi zice:

“Cand puteti sa veniti?” si dupa ce inchei ce am de zis, vine si raspunsul:

-Imi pare rau, dar nu va pot angaja pentru ca dumneavoastea aveti alta viata!

-Ce alta viata domnule, daca eu imi doresc sa ma angajez… ce alta viata (eram socata)?!

-Pai dumneavoastra nu puteti sa faceti evenimente , ati stat atatia ani in proiecte tv si acum vreti sa schimbati macazul.

-Pai da, doar v-am povestit de una, de alta.

-Sa stiti ca daca tot insistati, va putem oferi un post de hostess.

Moment la care m-am blocat si nu stiam daca ma ia la misto sau ma pune la incercare.Am raspuns politicos ca nu este cazul  cum ca eu caut un job de zi si dupa amiaza sa fiu free willy ca sa pot sta cu cei dragi.

SI uite asa au trecut alti 3 ani aproape in care am ramas insarcinata cu SOFIA si m-am dedicat cresterii ei si dupa ce am pus in cui si perioada asta iar am inceput : “Aoleo dar eu ce fac, cum fac  de unde o apuc ?”

Si cand eram cea mai linistita din lume m-am angajat intr-o dupa amiaza pentru ca cineva mi-a acordat  credit ca pot face  ce am vrut eu cu ani in urma -EVENIMENTE!

Am inceput cu baby steps, am avut rabdare si incredere.

Nu  pot sa spun cat de fericita sunt pentru ca sunt COMPLETA – familie, copil sanatos, job – unde am intelegere si, mai ales, este aproape de casa. Pe bune acum, ce iti mai poti dori? Pot spune doar atat: sa te intinzi cat iti este plapuma, sa fii recunoscator pentru ce ai, sa fii modest, sa fii inconjurat de iubire si liniste si sa nu va mai doriti cariere si alte nebunii. La un moment dat, tututor ne este dat in viata sa realizam asta: familia este pe primul loc si sanatatea. Ca daca stau sa ma gandesc bine, zilele nu le poti rascumpara, chiar daca ai mii de euro salariu.

(pentru sotul meu care nu are nici pagina de facebook si nici nu imi citeste blogul :D) indiferent de cate certuri mai avem, cateodata:

LIFE iS HAPPINESS & FREEDOM.

IMG_5793-2

 

2 Comments

  • Doamne, Tily, pe cuvant daca nu simt ca esti un fel de alt “eu”. Ma abtin cu greu sa nu comentez, sa nu ma iei drept un fel de stalker 🙂

    Fix aceleasi sentimente si aceeasi viata am avut-o si eu (bine, nu am lucrat in acelasi domeniu). Dar spre deosebire de tine eu inca n-am avut curajul sa lupt pentru “menirea” sau “chemarea” mea. Din pacate sunt o lasa si ma gandesc ca nu-mi permit sa schimb macazul mai ales acum, cand am si un copil de crescut. Asa ca eu inca lucrez intr-un loc care nu-mi place, pe un job pe care-l detest. Ma gandesc cu groaza ca mai am putin si trebuie sa ma intorc din concediul de crestere intr-un loc care nu ma atrage cu nimic iar pe ceea ce mi-ar placea mie sa fac am experienta zero, chiar daca am studii in domeniu. In afara de asta, urasc interviurile. Aceleasi intrebari standard, netrecute prin filtrul personal: “unde te vezi peste 5 ani?”, “descrie-mi o situatie…”, puse de catre niste fetiscane ce nu prea au legatura cu HR-ul. Cred ca doar de trei ori in viata mea am iesit de la niste interviuri cu zambetul pe buze (desi interviurile au tinut peste 2 ore 🙂 ), spunandu-mi: “uau, ce discutie interesanta; ce oameni minunati si ce mult mi-ar placea sa lucrez pt ei”. Atat! In rest niste “fatze”. Tin minte ca m-a intrebat o fatza dintr-asta la un interviu intr-o agentie de publicitate: “si cum se impaca faptul ca sunteti maritata cu faptul ca vreti sa va angajati la noi?”. I-am spus ca n-am stiut ca am venit la un interviu pt videochat… :)))

    Ma bucur enorm cand vad oameni care si-au gasit menirea, care se simt completi si fericiti. Sunt un fel de inspiratie pentru mine ca “Uite mah, ca se poate!”.

    Felicitari si sanatate maxima!

    Răspunde
    • Hey ,niciodata nu este prea tarziu, corect ? Eu am zis asa , mai putini bani insa libertate si fericire. Sunt aici in caz ca ai nevoie de suport si curaj ! Trebuie doar sa te arunci, te vei simti eliberata:) ! Trust me …

      Răspunde

Write a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.