Blog

Cursuri gratuite pentru familiile cu prematuri din București

Cursuri gratuite pentru familiile cu prematuri din București

Asociația Unu și Unu organizează cursuri gratuite destinate familiilor din București cu copii prematuri care au fost externați și au până la 2 ani. Astfel, între 3 martie și 9 iunie părinții care au prematuri se pot înscrie pe websitul Asociație Unu și Unu www.unusiunu.com/cursuri la una din temele interesante susținute de experți, în limita locurilor disponibile. Proiectul este posibil datorită sprijinului oferit de ING.

„De-a lungul proiectelor desfășurate de noi, dar și din experiență personală, am identificat numeroase nevoi în rândul părinților cu prematuri printre care și cea legată de suport, informare, monitorizare corectă a bebelușilor care au necesitat spitalizare prelungită. Este alegerea Asociației Unu și Unu de a sutine într-un mod sănătos și cu efecte pe termen lung familiile cu prematuri. De altfel este și primul proiect de acest gen din România și ne dorim să găsim susținerea necesară pentru a-l continuă și după fază de pilot” spune Diana Gămulescu, Vicepreședintă Asociația Unu și Unu.

Cursurile abordează tematici legate de menținerea cuplului sănătos într-o familie cu prematur susținute de psihologul și psihoterapeutul Gaspar Gyorgy, etape de dezvoltare pshio-motorie ale prematurului prezentate de specialiștii KinetoBebe, dezvoltarea armonioasă a copilului prematur prin tehnici de joc oferite de Otilia Mantelers care este parenting by connection instructor, trainer de playful parenting și specialist în joacă terapeutică cu copii de la 0 la 10 ani, sau tehnici de prim ajutor susținute de Prof. Dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru la IOMC. De asemenea, somnul prematurului și alimentația vor fi abordate de către Mona Ciurezu- consultant pentru pentru somnul copiilor de la 0 la 4 ani și de Eugenia Dobrescu – Nutriționist și fondator Diversificare.ro. Totodată, părinții interesați pot descoperi terapii alternative de recuperere prezentate de Adela Antoniu, președinta Asociației de caritate Marta Maria.
Tot în această perioadă se vor organiza gratuit grupuri de suport psihologic, ce vor avea loc săptămânal în fiecare miercuri între orele 11.00-13.00, coordonate de psihologul Nina Sofian.
Cursurile se desfășoară la adresă: Str. D.I. Mendeleev nr 37, sector 1 București, 4SocialCaffe.

Asociația Unu și Unu este prima și singură asociație de părinți care apăra drepturile copiilor din sarcini multiple, prematuri și bebeluși spitalizați și ale familiei acestora, oferind suport pe perioadă spitalizării și după externare.

Este membră a EFCNI (European Foundation for the Care of Newborn Infants), organizație care adună reprezentanți din peste 50 de țări.
Misiunea Unu și Unu este de a îmbunătăți sănătatea bebelușilor prin proiecte de prevenție, informare și educare a societății civile privind bebelușii abandonați, nașterea înainte de termen, oferirea de suport prematurilor și bebelușilor spitalizați, precum și derularea de proiecte privind urmărirea, monitorizarea copiilor după externare până la vârstă de 7 ani.

Viziunea Asociației Unu și Unu este să devină vocea prematurilor și a bebelușilor spitalizați din România,iar eu am făcut front comun de aproape de 2 ani de zile în calitate de ambasador.

Așadar dacă ai în preajmă prieteni dă-le de veste!
Contact:

Web: www.unusiunu.com

Facebook: https://www.facebook.com/Diana-Gamulescu-721155391324322/?ref=bookmarks

Blog: http://micolino.ro/blogdianagamulescu/?p=1737

 

Banner-v2-09

Write a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.