Nu de puține ori m-ați întrebat cum am ales căruciorul lui Răducu. Încep prin a vă spune mai întâi experiența mea de acum 8 ani când am ales căruciorul pentru Sofia. Evident, experiența era zero în domeniul de puericultura, dar mie îmi place să îmi fac ‘temele’ din timp și să aleg cu cap atunci când vorbesc despre siguranță copilului meu, bugetul familiei și un produs care rezistă în timp. În urma cu aproape 9 ani am stat și am făcut mult research. Căutam un cărucior sigur, ergonomic. Doream în primul rând să îl manevrez ușor , fiind mică de statură, apoi să îmi încapă în lift și nu în ultimul rând în mașină. Atât la Sofia dar și la Raducu (ca să îmi înțelegeți stilul de viață) am condus până la finalul sarcinii.La Raducu și să fi vrut Popescu să mă ajute și nu a fost chip. Cineva trebuia să rămână acasă cu Sofia datorită contextului actual- pandemia din 2020 (scriu pentru a-mi aduce aminte peste ani), iar eu, singură, singurică, la volan.Încotro? La controalele de rutine, ce sunt programate din săptămână în săptămână, în cel de al treilea trimestru. ÎN PLINĂ PANDEMIE…
Și o să zici- așa și? Care-i treaba cu căruciorul… nici una.
Treaba este că eu conduc și mă plimb mult. Nu sunt genul de femeie care își așteaptă soțul să facă plimbarea cu nou născutul. Așa că, îmi place să fiu independentă în ceea ce mă privește– accept ajutor cu mare drag, dar până ne unim seara să pot fi funcțională. Anii au trecut, acel căruț care la vremea respectivă a costat 4000 lei și a fost la alti 5 copii. Ca să îți dai seama ce înseamnă calitatea.
În luna în care am rămas însărcinată îl dădusem definitiv. Mi-am zis- ei bine, au trecut 8 ani și parese că bebelușul nostru poate nu mai vine:). Peste doua săptămâni, surpriză,aflam de Răducu, de pufosul nostru. Ei, și uite-mă înapoi la punctul zero în domeniul de puericultura:).
Cum aleg căruciorul bebelușului?
De unde îl cumpăr? Ce este nou și actual în materie de lista mea interminabilă a criteriilor dure. Pe scurt, eu nu obișnuiesc să îmi țin copiii foarte mult în brațe stând în picioare. Am dureri cumplite de spate. La fiecare sarcină am luat 21 de kg. Imaginează–ți cum este coloana mea:) dar mai ales cât de greu îmi este să țin un bebeluș pufos, în brațe, în picioare cu orele. Nu. Imposibil. Iar bebelușilor le place la nebunie să stea în brațele părinților când stau în picioare. Cine are copii, stie… cine așteaptă va vedea:)
Pe Sofia am reușit să o plimb în landoul căruciorului până la 8 luni. Desi fiecare copil este unic, mi-am dorit enorm și cu Radu să ajung la această performanță. Dar voi face alt post despre importanța poziției bebelușilor în landou.
Cum nu aveam de unde să știu dacă o să stea în cărucior, dacă îl achiziționam degeba mi-am zis că ar fi bine să mă ghidez după instinct.
Adina, de la Adinish m-a invitat la târgul de bebelușeală pe 4 martie. Îmi spunea că lansează marca My Joolz în România și că este musai să văd brandul acesta de cărucioare. Sincer, cu greu m-am urnit, dar astăzi, îmi vine să-i mulțumesc înzecit.
În cadrul târgului am descoperit acest cărucior premiat internațional pentru design, care chiar este o adevărată încântare vizuală. Este ușor de utilizat și mă declar fana lor din prima clipă, pentru că, Joolz a introdus în gama de materiale sustenabile noul look Classic Blue.
Este obținut din reciclarea recipientelor din plastic. Plasticul folosit este recuperat din zonele de coastă, înainte de a ajunge și a dispărea în adâncul oceanelor. Cât de fain poate fi? Cinste lor pentru ceea ce au creat! Apoi, printr-un proces de sortare prietenos cu mediul înconjurător, curățare și țesut sunt obținute noi materiale rezistente pentru cărucioarele Joolz. Ce să mai… brandul s-a gândit la toate. Designul ergonomic susține spatele și gâtul copilului în fiecare poziție, iar căruciorul se adaptează oricărui părinte. Joolz Day³ oferă un suport reglabil pentru picioare și un mâner ajustabil pe înălțime. Eu am un 1,64m și Popescu 1,80m. Credeți–mă, este căsuța pufosului pe roti:). Are o pliere foarte ușoară și mă ajută enorm. Sistemul de ventilație este doar una dintre caracteristici lui și arată cum spune Popescu în video-ul pe IGTV (vezi aici unboxingul)… DE MORI:). Multiplele caracteristici te vor face să ÎL VREI și tu. Pentru tine și bebelușul tău. Poate fi folosit de la naștere (până la 22 kg), foarte ușor de manevrat doar cu o mână. Cel mai ergonomic cărucior. Este compatibil cu diverse scaune auto grupa 0+ sau Isize (adaptorii se achiziționează separat) iar asta este o treabă foarte cool. Are suport pentru picioare ajustabil: 3 poziții .. Înălțime de masa ( astfel fiind compatibil cu mese standard de 80 cm înălțime)- super tare atunci când mergi la restaurant. Pliere, pfoai, este simplă– extrem de important pentru mine să îl poți închide/deschide rapid.
Capotina este extensibila, cu o protecție SPF 50+. Mi se par niște lucrurile foarte utile, astfel încât, copilul nu se încălzește și nici nu transpiră.
Lista continuă, sistem de ventilație și un landou spațios de 80 cm.Mânerul este îmbrăcat în piele- foarte frumos, dar practic pentru că nu se rupe în timp.Roti cu suspensie- neapărat la bordurile și gropile din București. Roti frontale pivotante, scaun sport reversibil și ajustabil în 3 poziții. Staționare pe cont propriu în poziție plată & verticală.
Dacă încă nu te-ai convins, pentru fiecare cărucior vândut, plantează un copac în Pădurea Vieții, o pădure în Columbia. Ambalajele pot fi reutilizate, le poți transforma într- o casă de păsări, un ren…practic le poți folosi ca pe o jucărie pentru cel mic. Cărucioarele Joolz sunt modulare, asta înseamă că poți crea un set 2 în 1 sau 3 în 1, dar cel mai mult îmi place ideea că te poți folosi de aceeași structură. Joolz oferă o garanție pe viață pentru produsele lor, deci este foarte clar că sunt atât de rezistente încât le poți folosi pe o perioada foarte lungă de timp. Respectul față de societate îl demonstrează și în legătură lor cu angajații. După Google și Apple, sediul Joolz a fost premiat. Joolz pune la dispoziție o sală de sport în incinta firmei, pentru a promova stilul de viață sănătos al angajaților, sălile de conferință sunt decorate numai cu flori și plante pentru a asigura oxigenul în încăpere, se folosesc de soluții neutre inteligente din punct de vedere energetic.
Joolz Day este premiat de Stiftung Warentest ca fiind cel mai bun din categoria sa. Împreună cu Adinish, reprezentant unic în România a brandului My Joolz doresc să fac o mare bucurie unei viitoare mămici.
Voi oferi un cărucior Joolz Day³- Classic Blue, fix cum este căruciorul lui Radu.
Așadar,mâine, 15.05.2020, te invit pe contul meu de instagram să te inscrii la Give Away.
Baftă!
Photo credit: Dragoș Lăpădatu