De zece ani încoace când vine vremea sărbătorile am tot acceptat sa fiu cărată în toată țara.

Ei bine, sătulă  de un an greu, plin de activități care mai de care, trafic…’alergatură’ cum ar spune românul nostru- am fost nevoită să îmi confrunt soțul și să spun un ‘ Nu’ categoric la o plecare în Bucovina.

Și asta pentru că îmi este dor din ce în ce mai mult de familia mea. Îmi dau seama cum la un moment dat o să îmi doresc să fiu cu ei și din păcate o sa fie imposibil. Drept pentru care am decis să le fac o bucurie alor mei, dar si mie,  sa petrecem împreună la țara.

Locul  acela minunat unde am la amintiri cât pentru tot cartierul, fiindcă eu mă număr printre norocoasele de si Horia Vârlan s-a minunat si a ridicat o sprânceană ‘ Da, Tily Niculae câți ani are de povestește așa?’.

Ei bine, Tily a prins vremurile acelea minunate când mergea la colindat până-i îngheteau tălpile  de frig, până aduna o sacoșa plină cu covrigi și mere.

Bucuria cea mai mare era să ajung acasă la bunica mea ca să-i număr și să-i pun pe sobă.

Cam asta era plăcerea mea acum mulți ani, dar deși am crescut  pretențiile nu s-au schimbat. Să știi că nici azi nu alerg ca o disperată prin magazine încercând să caut cadoul perfect. ‘Simplitatea ‘ este cel mai greu de găsit.Trebuie să ajungi la o stare de bine și să fi tare împăcat cu viața ta.

Faptul că am copilărit la țară m-a făcut azi să înțeleg că bunica mea nu a avut cărti de psihologie, nu știa nimic despre parenting, însă știa tot despre dragoste necondiționată. Chiar dacă erau zile cand mâncam mămăligă cu lapte de la vacă (nu vreau sa aud replica aia idioată: ‘dacă doar atât avea’) mi-a dat lucrul cel mai de preț in viață: DRAGOSTEA fata de aproapele tău.

Lucru pe care nici o școală, nici o carte, nici un curs, nici un  ban , nici o avere, nu te învață să simți de mic ceva mai profund si adevărat care îți ține de ‘cald/frig, foame/sete’.

De multe ori, fiindca era bătrână îmi era frică să adorm, fiindcă mă gândeam că o să moară si eu nu pot trăi fără ea. Aveam senzația că dacă stau trează (cumva) o pot ajuta  să nu se ducă pe lumea cealaltă.

Niciodată nu i-am spus cât de frică îmi era cu ea noaptea, nu vroiam sa o necăjesc, și, nu vroiam să creadă vreodată că eu nu mă simt în siguranța.

Era oarba, un mic detaliu pe care l-am omis…în afară de cafeaua pe care și-o făcea de dimineața pe sobă și mă ruga să o anunț când este gata, ca să nu-i dea in foc, în rest ea mă spăla la lighean, ea îmi gătea, ea ma drăgălea.

Aveam un hol pe post de bucătarie și o cameră unde mâncam, ne spălam, stăteam,râdeam, dormeam în casa noastră de chirpici de la stradă.

Tanti Leana și cu mine, o bătrânică cu părul lung foarte bine îngrijit cu gaz, ochi albastrii ( așa cum sunt ochisorii Sofiei), mâini muncite…

Sunt niște vremuri pe care copilul meu nu o să le mai prindă, faptul că vine aici si are o curte imensă nu prea face sa fie o mare diferență între statul la bloc (ca si conditii) și  venitul în satul lui taică-miu.

Consider ca pentru noi ar trebui sa fie Crăciun în fiecare zi,  și să înțelegem că de fapt aceasta sărbatoare este  pur si simplu  despre hranirea sufletului nostru, despre a dărui și împărtași  cu alții.

De a fi mai buni în fiecare zi, de a mulțumi 24/24 pentru viața pe care o avem și pe cine avem în jurul nostru.

Sărbatori fericite vă doresc și eu vouă…închin un pahar de Hennesy în cinstea tuturor.

Sursa poza: Pinterest