Blog, I like

Copiii au susținut în Parlament proiectul de lege 1 Iunie Zi liberă la nivel național

Rember cum în urmă cu  ceva timp alături de Itsy Bitsy&Andreea Marin&Virgil Ianțu& am demarat campania 1 iunie ZI LIBERĂ?

Nu am stat nici unul pe gânduri când cei de la Itsy Bitsy ne-au dorit să le fim sprijin și să ducem lucrurile la bun sfârșit:)),dar se pare că nici cei mici nu vor să stea în ‘banca lor’ si uite cum;

  • Pe 16 mai a avut loc evenimentul Parlamentul copiilor, în cadrul căruia 180 de școlari au participat la dezbateri cu deputați și senatori și au sprijinit proiectul de lege 1 Iunie Zi liberă.
  • Evenimentul face parte din campania derulată de grupul de inițiativă format din Itsy Bitsy FM, lideri de opinie – Andreea Marin, Virgil Ianțu și Tili Niculae -, parlamentari, specialiști psihologi și asociații de părinți, cu susținerea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
  • Campania urmărește să schimbe relația dintre copiii și părinții din România, determinându-i pe cei din urmă să petreacă mai mult timp de calitate alături de cei mici.

București, 16 mai 2016 – 180 de școlari cu vârste cuprinse între șase și 14 ani au adus propuneri de legi și de modificări legislative legate de Drepturile omului și de cele ale copilului în Parlamentul României. Totodată, copiii au purtat cu parlamentarii un dialog despre demersurile pentru ca 1 Iunie să devină zi liberă, națională, astfel încât familiile să aibă ocazia să petreacă mai mult timp de calitate împreună. Școlarii și-au exprimat susținerea pentru acest proiect de lege și au argumentat că ei și-ar dori ca 1 iunie să fie zi liberă la nivel național pentru a se bucura și mai mult de compania părinților. Pentru a arăta cât de mult înseamnă pentru ei acest proiect de lege, copiii au făcut peste 100 de desene cu tema 1 Iunie Zi liberă, acestea fiind reunite într-o expoziție găzduită de Parlamentul României.

În plus, cei 180 de școlari le-au înmânat senatorilor și deputaților prezenți scrisori în care explicau viziunea lor despre ziua de 1 Iunie ca zi liberă. Cei mici au făcut și un tur al principalelor obiective din Palatul Parlamentului, iar, la finalul evenimentului, au primit diplome de Parlamentari pentru o oră.

Senatoarea Rozalia Biro și deputata Claudia Boghicevici, inițiatoarele proiectului de lege 1 iunie Zi liberă, Gabriela Coman, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) și Nadia Tătaru, Director General Itsy Bitsy FM, alături de parlamentarii Cristina Pocora, Aurelia Cristea, Cristina Nichita, Nicolae Popa, Gabriela Crețu și Mihaela Popa, au participat la Parlamentul Copiilor.

Este momentul să acordăm atenția și importanța cuvenită dreptului copiilor de a-și exprima opinia și de a participa la luarea deciziilor care îi privesc. Atunci când un copil știe că vocea lui contează, acest lucru îl capacitează, îl pregătește pentru viața în care va lua decizii singur și îi întărește încrederea, stima de sine și ambiția de a reuși“, a afirmat Gabriela Coman, președintele ANPDCA.

Copiii cu cheia la gât, părinții de azi

Cei care am fost copii cu cheia la gât înțelegem cel mai bine cât de important este timpul pe care îl petrecem cu copiii noștri. Din păcate, la 20 – 30 de ani de când părinții noștri stăteau cu sufletul la gură până când ne găseau acasă, copiii de atunci, părinții de astăzi, se confruntă cu o și mai acută lipsă de timp dedicat copiilor lor. 1 Iunie Zi liberă este mai mult decât o propunere legislativă pentru o zi liberă a părinților, este un semnal de alarmă“, a declarat deputata Claudia Boghicevici.

Evenimentul Parlamentul Copiilor, în cadrul căruia a avut loc vizita celor mici în instituție, ne-a dat ocazia să aflăm ce au de spus reprezentanții viitorului nostru și poate chiar viitorii noștri colegi. M-a bucurat să observ că școlarii nu doar că știu ce vor, dar știu și să își argumenteze coerent opiniile și să fie convingători. Copiii și-au exprimat limpede și clar dorința de a se bucura din plin de timpul petrecut cu părinții, arătând că ziua de 1 iunie trebuie să devină una liberă, de care să beneficieze întreaga familie“, a detaliat senatoarea Rozalia Biro.

Evenimentul Parlamentul Copiilor face parte din campania care urmărește să schimbe relația dintre copiii și părinții din România, campanie derulată de grupul de inițiativă format din Itsy Bitsy FM, lideri de opinie – Andreea Marin, Virgil Ianțu și Tili Niculae -, parlamentari, specialiști psihologi și asociații de părinți, cu susținerea ANPDCA.

Copiii din România suferă din cauza absenței timpului de calitate cu părinții, de aceea Itsy Bitsy FM a demarat o campanie de conștientizare în acest sens. Ne dorim să transformăm 1 Iunie din ziua copilului în ziua copilului cu părinții, pentru a pune o cărămidă la construirea unei relații părinte – copil mult mai prezentă și mai afectuoasă“, a subliniat Nadia Tătaru, Director General Itsy Bitsy FM.

Problemele familiilor normale

Grupul de inițiativă a demarat campania în urma semnalelor de alarmă ridicate de numeroase studii, care arată că 6 din 10 copii simt nevoia să petreacă mai mult timp cu părinții, deși doar 24% din părinți cred că timpul petrecut cu cei mici este prea puțin. Pe măsură ce copilul crește, timpul petrecut cu părinții în timpul săptămânii și în weekend scade. Conform experților, timp de calitate nu înseamnă timp petrecut în aceeași cameră, ci ca părinții să fie prezenți 100% în relație, oferindu-le copiilor întreaga atenție.

Pentru a oferi soluții la aceste probleme, grupul de inițiativă a lansat un apel către părinții din România -“Petreceți minimum o oră de calitate pe zi cu copiii voștri” – și o amplă campanie de informare pe parcursul anului, care include și demersurile pentru ca 1 Iunie să devină zi națională, liberă, astfel încât părinții și copiii să aibă ocazia să petreacă mai mult timp de calitate împreună. Peste 12.000 de români care au susținut inițiativa s-au alăturat acesteia pe pagina de Facebook 1 iunie zi liberă.

Decalogul părintelui modern și ocupat

Pentru a ajuta părinții să petreacă timp de calitate cu copiii, specialiștii din grupul de inițiativă le-au pus la dispoziție primul decalog de soluții concrete pentru sănătatea emoțională a celor mici:

  1. Petrece o oră de calitate pe zi împreună cu copilul, fără tehnologie.
  2. Oferă-i 100% din atenția ta copilului în această oră.
  3. Cere părerea copilului tău de măcar 2 ori pe zi.
  4. Oferă-i cel puțin 1 încurajare pe zi.
  5. Poartă minimum 3 conversații pe zi cu copilul.
  6. Timp de 30 de minute pe zi, implică-ți copilul în activitățile casnice.
  7. Întreabă copilul măcar 1 dată pe zi cum se simte. Încurajează-l să își exprime emoțiile.
  8. Învață-ți copilul cel puțin 1 lucru nou pe zi, pe limba lui, folosind povești și desene.
  9. Învață 10 jocuri ale copilului tău.
  10. Pregătește-ți bebelușul de mic: citește-i, vorbește-i, arată-i lumea din jur, chiar dacă nu îți răspunde.

 

Felicitări scumpilor și sperăm ca această zi să fie cu adevărat o bucurie pentru cei mici,dar și cei mari!Parlamentul copiilor Itsy Bitsy 3-1 Parlamentul copiilor Itsy Bitsy 4 Parlamentul copiilor Itsy Bitsy 5 Parlamentul copiilor Itsy Bitsy 6-1 Parlamentul copiilor_Itsy Bitsy 2

 

2 Comments

  • Parintii care au purtat cheia de gat ca pe-o medalie sunt acum adulti mult mai responsabili decat vor fi cei care acum se joaca la tableta sau care incearca sa miste cu degetul imaginea pe ecranul televizorului. Copiii din ziua de azi duc lipsa de afectiune din partea parintilor. Multi sunt umiliti si sunt comparati cu altii de varsta lor:” Uite al lui cutare ce bine invata, nu ca tine…”. Multi sunt pedepsiti pentru ca scriu urat sau au luat “I”. Sunt destui parinti care nu stiu sa-si educe odrasla, sau o fac in pauza dintre doua telenovele sau emisiuni de can-can. Multora li se spune ca invatatoarea/ educatoarea e o bona ca toate celelalte si trebuie tratata ca o servitoare: de sus, fara respect si cu obraznicie. Nerespectand cadrul didactic care e platit sa faca instructie si educatie, totul se duce de rapa. Stii, Tily, tare ma tem ca aceasta zi libera se va transforma intr-o zi de curatenie generala sau de bucatareala. Cel mic? De ce i-a luat tata tableta, sa stea cuminte in camera lui si sa se joace, daca se poate sa nu miste vreun lucrusor, ca-i jale…

    Răspunde
    • Of, speram sa nu fie asa:(!

      Răspunde

Write a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.