Încerc pe cât posibil să nu fiu o mamă paranoică, deși de cele mai multe ori eșuez!

Când știi că este the one and only, că nu există iubire mai mare și fericire. Pe de altă parte, fii-mea a fost dintotdeauna un spirit liber.

Nu știu ce mă mir și ce tot sper să o văd pe modul chill, când mi-a dovedit de ‘n’ ori că se descurcă, ba mai multă că este foarte încrezătoare în tot.

Evident că la fundul ei am stat eu și spiritul ăsta i l-am dezvoltat zi de zi, însă când o văd că se duce fix unde este pericolul cel mai mare îmi stă inima.

Ea poate, tătitcule! Așa s-a întâmplat și zilele trecute la derdeluș.

Degeaba i-am zis noi că nu are voie pe derdelușul cel mare  mare unde este periculos fiindcă  și-a luat sania pe cap, s-a încruntat și fix în vârf s-a plantat.

Ca să fac o rimă…

Ce să mai încolo și încoace, viața teoretic le-o dăm ca să și-o facă ei, dar ce naiba faci cu frica și grija de mamă?

Are doar patru ani jumate…și poate pentru unii  exagerez, dar am emoții pe viitor.

Nu pentru ea…ci pentru mine fiindcă nu știu să iau lucrurile așa cum vin, că-i dau aripi în fața ei, iar sufletul meu este ca un purice…

Să îți  mai zic că este îndrăgostită?

În loc să mă bucur, să-i explic, să orice… când mi-a zis cu atâta bucurie parcă am tratat-o de constipație! Vroiam să mă duc la cutia cu medicamente,dar ce să vezi nu era nimic pentru așa ceva:(.

Mi-au luat două zile să diger subiectul și să-i zâmbesc cu normalitate…

Sunt bună la drăgălit, la explicat, la povestit,la dus cu vorba, dar pe cuvântul meu că nu sunt bună de nimic când o văd că-i place adrenalina și când vine cu subiecte de genul acasă!

Nu degeaba se spune că ei nu vin pe lume cu un manual de instrucțiune:)))!