Era 24 februarie și eram la petrecere la Ok! – habar nu aveam de ce râdeam isteric, de ce eram euforică.Monica Vlad chiar mă întrebase dacă am consumat ceva că nu m-a văzut de mult să râd în halul ăla…
Habar nu aveam – de fapt erau hormonii din timpul sarcinii!!!
Pe 25 februarie 2016 m-am trezit dis de dimineață și am știut că sunt însărcinată…nu m-a mirat:))
Fiindcă pe Sofia am visat-o și am simțit dintotdeauna că am o legătură cu divinitatea, dar m-am mirat că eram însărcinată…
Nu era plănuit, deși dorința era mare pe aici pe acasă la ai mei:)!
Scriu acest post cu gândul la zecile de mii de femei care trec prin drama mea și cu gândul că într-o zi aceasta o să rămână într-un sertar!
Azi este vineri și am ales să scriu, nu știu de ce.
Probabil este instinctul acela care îmi spui: you can do it! sau poate pentru că vineri 26 februarie 2016 aveam confirmare analizelor și a ecografiei că aveam o viață în mine!
Iar azi este vineri…o zi specială pentru mine…
După ce am fost consultată mi s-a spus că am un hematom cât casa lângă sarcină de vreo 4,8 cm și ar trebui să facem niște analize de sânge pe trombofilie.
Să nu mă bucur, deși sarcina era foarte bine poziționată căci șansele mele sunt 50/50.I-am râs în nas doctorului și i-am transmit că nimic nu o să ne oprească din a avea acest copil.
M-a lăsat în pace fiindcă nu avea cu cine să se înțeleagă, eram mega entuziasmată și deja planurile mele se desfășurau pe repede înainte.
La ceva zile aveam să aflu că sufăr de mutații pe trombofilie ca zecile de femei și că această ‘boală’ este prima care te ‘ajută’ să ai ori avort, ori oprit din evoluție, ori naștere prematură.
Nici nu am vrut să aud,dar nu pentru că aș fi inconștientă,ci pentru că aveam minunea lui Dumnezeu vie lângă mine fără ca cineva să îmi dea vreun tratament sau să fi știut că eu am mutațiile acestea.
Deci da, Dumnezeu există, iar pe lângă medici- noi avem o soartă!
De primele două variante nici nu vroiam să aud, iar de nașterea prematură nu eram speriată, doar de 2 ani sunt alături ca și ambasador al copiilor prematuri pentru Asociația Unu și Unu și văd ce medici grozavi avem, văd cum salvează vieți.
Dar am zis să nu mă joc cu focul și să merg mai departe cu investigațiile, să fac întocmai ce mi se spune.
În altă zi, după discuțiile cu doamna doctor pe hematologie aflu că sunt un caz moderat, că ar trebui să încep tratament cu Clexane în burtă every fucking day, și, că era bine dacă aveam niște analize de sânge din timp.
M-am uitat la Popescu, el la mine… începeam alergătura după Clexane(care nu se găsește),iar cum nu vroiam să risc o secundă de la patru săptămâni am început tratamentul. Nu îți spun că fobia mea sunt acele și liftul, dar culmea…am ajuns să îmi depășesc limitele fiindcă atunci când vine vorba de kinderii mei mă transform în tigroaică.
Și…tot fericită eram , ba mai mult, mereu, dar mereu i-am spus lui Dragoș că ne iubește Dumnezeu pentru că eu am simțit, am apucat să îmi fac analizele și uite așa am intrat pe tratament ca să fie totul bine!
Nu aveam nici un simptom,mergeam săptămână de săptâmână la ecograf ca să văd că se dezvoltă și că se retrage hematomul în urma Utrogestanului.Citeam ca disperata săptâmână de săptămână evoluția embrionului și așteptam cu sufletul la gură să se facă un făt!Și, deși fusesem avertizată că este posibil să sângerez, pentru mine nu a intrat în calcul, drept dovadă că nici nu s-a întâmplat!!
În săptămâna a -6 -a de sarcină i-am zis lui Popescu:
‘-Iubitule, azi mergem să-i auzim inimioara!
Și mi-a tăiat-o ca să nu îmi fac speranțe, dar eu am știu..și tot ca mine a fost!
Inimioara se auzea cu 147bătăi/ minut…
Eh, să mai zică cineva ceva de instinctul mamei! Am crăpat de bucurieeee, am zis că este ireal ce ni se întâmplă!
A trecut și săptămâna a-7 -a și uite așa de la ecografie la ecografie, totul era super bine!
Până când… am ajuns în săptămâna a -8 -a de sarcina,DAR de luni îmi era rău, nu vroiam să mănânc, îmi venea să vomit de la orice fel de miros.
Însă nu m-am gândit că ar fi ceva în neregulă, mi-am spus în sinea mea…eh, lasă, dacă la Sofia a fost the easy way, acu’ știu că nici o sarcină nu seamănă cu alta!
Și vine ziua ecografului, râdeam cu Vlad de la recepție și-i spuneam cât de frumoasă este Anca Serea, că la mine deja se vede, că am luat 2 kg în nici patru săptămâni și că urmează lambada, dar nah, no problem…eram super fericită.
Începusem să fac și video blog, de la anunțul bunicilor și entuziasmul lui Popescu, de la aflarea despre hematom, de la injectarea propriu zisă ca să le arăt femeilor și să trecem mai ușor împreună…până la ecografia de 8 săptămâni când l-am văzut pe doctor că s-a făcut alb la față și mi-a zis să închid telefonul!
Instant am început să plâng!!!!
‘-Nu are ritm cardiac, nu?’
‘-Da, îmi pare rau!’
Nu cred că au trecut 5 minute până m-am îmbrăcat și am ieși pe ușa din spate ca să nu mă vadă nimeni,dar știu că, am ieșit, am urlat cum nu am făcut-o în viața mea, am sunat la Popescu și nu mă auzea de plâns!!!
Însă mă simțea, și eu pe el, știu cum îi tremura vocea și repeta într-una:
‘-Frumoasa mea, frumoasa mea, of iubita mea…unde ești că vin după tine. Stai pe loc și nu te urca la volan!’
Toți prietenii știau, fiindcă nu sunt superstițioasă deloc, și, tot eu i-am și anunțat în seara respectivă ca să nu aud:
‘-Hey, ce face bebe!’
Nu am vrut să caut de ce-uri, nu am vrut să fac o tragedie, nu am vrut să mă gândesc!
Și, am greșit?
Oh da, pentru că nu am stat să îmi plâng copilul nenăscut așa cum simțeam să o fac, pentru că de dragul Sofiei am disimulat, pentru că am preferat să bag sub preș chiar dacă tot corpul meu țipă de durere și după copilașul acela.
Însă mi-am dat seama de lucrurile acestea când, într-o zi, la Itsy bitsy venită pentru un proiect mare de care am să vă povestesc la un moment dat, Cristina Trepcea care m-a consiliat și după crizele febrile ale Sofiei, a deschis subiectul într-un live pe facebook.
Știam că vom vorbi despre problema aceasta ca să vin în suportul celorlalte femei(chiar eu i-am propus),dar nu mă așteptam să fie în live-ul acela…iar reacțiile de început vă rog să le ignorați.
Râdeam fiindcă eram efectiv împietrită și începeam să fac un mic atac de panică că aveam să dezvălui!
Cu ce am rămas eu după etapa aceasta?
Dumnezeu ne dă cât putem să ducem, iar eu am luat-o ca pe o lecție-veți vedea în video de ce…
Cu ideea că azi puteam să anunț că vom fi patru!
Și cu un mare, mare gol în inima care a rămas pe patul de spital unde am făcut chiuretajul!
Mulțumesc Mihaela pentru cea mai frumoasă poză- drept amintire…o pregătisem tot pentru azi…treceam de primul trimestru!!!
Vă mulțumesc prieteni dragi, pentru suport, iubire,atenție…vă știți voi care sunteți!
Pentru toate mamele de îngeri nenăscuți un video cu un mesaj puternic alături de psihologul Cristina Trepcea…de la min 5.50
203 Comments
Nu am trecut prin aceasta tragedie, dar am ramas cu lacrimi in ochi dupa ce am citit acest artcol. Imi pare sincer rau, nu stiu sa spun mai mult.
Multumesc Andreea! Nu intentionez pe nimeni sa planga, dar mi-am dorit ca cele care traiesc sau au trait asa ceva sa stie ca sunt acolo, ca stiu ce simt…si ca we can make it!
Am 39 de ani. Sunt la …a 5_a experienta de acest fel……sau poate nu mai SUNT…sau poate SUNT… sau poate Dumnezeu vrea să FIU în continuare si sa mai încerc. Multa sănătate, Tily! Hai sa FIM impreuna, să nu ne pierdem speranța, să iubim, să așteptăm minunea, pentru că, așa cum ai zis și tu, nu primim mai mult decât putem duce! Te pup, ai încredere și ai grija de micuța Sofia!
Draga mea Elena,
Suntem impreuna…ai vazut ce femei puternice au scris?
Sa stii ca eu am consider ca un parinte bun este cel care da sansa la VIATA prin tot ce inseamna ea: daruire, iubire, respect,atentie,educatie.
Si nu neaparat daca ai dat viata…sunt atatea cazuri care nu isi merita titulatura de parinti.
Gandeste-te totusi si la o adoptie…o sa ramai surprinsa cata iubire poti oferi!Eu am facut asta si desi o avem pe S mereu pun problema si asa!
Buna Elena. Și eu sunt la a 6 a experiența de acest tip. Mi-am cam pierdut forțele. Poate putem lua legătura sa discutam. Facebook: Laura Nicoleta. Mersi mult.
Buna,
Imi pare rau sa aud! Nu am cum sa te caut fiindca sunt sute de astfel de nume pe fb. Cel mai sigur este sa imi scrii tu in pv.
Eu abia am descoperit acest subiect aici.Abia ma refac psihic dupa o sarcina oprita in evolutie de la aproape 9 saptamani. Cauza nu o stiu dar intentionez sa imi fac analizele de trombofilie..sper sa nu fie asta cauza..Sa fi fost doar o alegere a lui Dumnezeu pt noi..vom vedea..
Ma bucur ca am citit..m-am regasit in fiecare rand scris.
Sanatate si putere tuturor!
Prima sarcina, am aflat despre ea foarte devreme, pentru ca o asteptam ca pe ziua de Craicun 🙂 ne-am dorit ff mult gemeni, u am o explicatie de ce, si am avut imensa surpriza in saptamana 5 sa descoperim ca vom avea gemeni. Am ascultat timp de inca 4 saptamani cate 2 batai de inimioara, ca acum, in 13 sapt, sa aflu ca mai e doar una… simt ca s-a prabusit cerul si e o combinatie de bucurie ca mai avem un puiut care are nevoie sa fiu puternica, teama de a-l pierde si pe acesta, confuzia faptului ca ceilalti nu inteleg tristetea pierderii unui copil in pantec, lipsa unui sistem de suport. Este crunt, si faptul ca am gasit aici femei care si-au spus la randul lor durerile este trist si eliberator, ai creat o comunitate de suport fara sa stii. Sper ca esti bine, au trecut ceva ani de la postarea initiala si imi doresc din suflet sa iti fi gasit un soi de pace cu pierderea ta… te imbratisez si iti multumesc!
Eu iti multumesc pentru curajul de eliberare.
Pentru timpul si sinceritatea ta!
Nu vreau sa dau sfaturi, insa iti spun va ceea ce traiesti ESTE PERFECT- AICI SI ACUM!
Primeste ceea ce ti s-a oferit si bucura-te!
Recunostinta…vorbim dupa ce o sa tii puiutul in brate!
Doamne Ajuta! ❤️
Cu drag,
Tily
Si eu am plâns azi mai mult ca oricand deoarece sunt 6 luni de când am pierdut o sarcină. Ma regăsesc în cuvintele tale si cred cu tărie că o mamă trebuie sa isi plângă sarcina pierdută la momentul ei. Am incercat sa ascund si eu acel moment de copilul meu, însă parca acum e mai dureroasa fiecare trăire sau clipa.
Am trecut de curînd 😢😭😭😭😭😭😭
Of, imi pare tare rau!
Imi pare rau! 🙁
Eu sunt acum pe tratament cu apenter si clexan.
Dumnezeu sa iti dea putere sa treci cu bine si la un moment dat sa vina si bebe 2
Bv, o sa fie bine…vei vedea! Sunt exemplul cel mai viu ca Sofia a venit la 3330kg fara tratament, nimeni nu stia ca eu am trombofilie!
Offff, Tily!!! Nu-mi gasesc cele mai calde si frumoase cuvinete ca sa încurajeaz deoarece nu sunt. Si nici nu pot fi inventate sau create. Putere iti doresc!!
Te îmbrățișez!
Iti multumesc din suflet! Conteaza enorm…
Doamne, Tily! Imi pare atat de rau! Te inteleg, insa nu as vrea sa ajung in situatia ta. Sunt insarcinata in 18 saptamani, am ureaplasma pozitiv despre care am citit ca poate opri sarcina dn evolutie. Am facut tratament in sapt a9a, dar zilnic traiesc cu spaima ca puiul meu nu mai traieste, ca nu este bine. Am momente in care imi revin si ma pun pe picioare si imi spun ca trebuie sa gandesc pozitiv, ca starea mea sa nu-l afecteze. Mi-am facut toate controlaele, analizele Ultima data am fost la 15 sapt la control si atunci era bine si mi-a spus sa revin peste 1 luna. Luna asta trece asa de greu… si cu multa spaima. Urmeaza sa merg sapt viitoare. Sper sa fie bine. Te incurajez sa nu te opresti, sa incerci sa mai faci un bebe! Multa sanatate iti doresc!
Draga mea Alexandra,
Toate sentimentele tale i se transmit copilului. Lasa-l sa vina in viata voastram iar pentru asta numai tu poti face minuni.
Eu sunt exemplul viu ca i-am viata Sofiei desi nu stiam ca am trombofilie. Eram in al noualea cer, ca si la al doilea bebelus cu toate piedicile!
Din acest moment, du-te in oglinda, vorbeste cu tine- spune-ti ca totul o sa fie bine si scapa de ‘frici’.
Daca asculti materialul video vei vedea ce spune Cristina la un moment dat!
Te imbratisez si te astept cu o poza cu bebelusul in brate, bine?
felicitari din suflet pentru putere si incredere!
am plans cu tine astazi si pot sa spun ca de azi mi-ai devenit prietena :)!
iti multumesc pentru aceasta postare ce m-a ajutat sa-mi dau seama ce e cel mai important in lumea asta!
azi m-am suparat ca m-au refuzat unii la interviu dar vazand aceasta postare imi dau seama ce conteaza!!!
iti multumesc din suflet !
a fost dureros dar acum stii exact ce ai de facut ca sa puteti fi 4 perfecti! si inca un Sofisticat clar si-a facut loc 🙂
te imbratisez virtual cu tot sufletul meu!!!!
Oh, Doamne!Iti multumesc eu pentru timp si reactie! Am vrut sa trag un semnal de alarma, fiindca ne impiedicam de lucruri care nu conteazaa!
Din pacate te inteleg perfect…si eu am avut o sarcina oprita din evolutie…primul meu copil…la 11 saptamani s-a oprit…anul trecut…ma rog la Dumnezeu sa-mi dea o sansa sa am si eu un copil 🙂 iti doresc multa tarie…
Ela, asemenea si tie! Cred mult in gandirea pozitiva!Astept sa ne auzim cu vesti mari!
am plans odata cu tine… eu aveam 7 saptamani si lam pierdut acum o luna si nuºmi pot scoate din minte ca e vina mea …. din cauza tratamentului luat pentru o infectie ! Ma tot gandesc la data ¨nasteri¨ care se tot apropie ,unde pui ca am obosit sa aud ca era mic (celule etc etc) era puiutul meu 🙁
Stiu, nimic nu se compara cu concluzia stupida:
Oricum era mic…
Este si o sa fie copilul nostru.
Si da, plangi…avem dreptul acesta!
Am trăit experienta asta…Mi-a fost foarte greu! Acum am 40 de ani, o fetiță de 13 ani, trei sarcini pierdute și însărcinată din nou în 10 săptămâni…. Ma tem, am avut coșmaruri și abia aștept să merg la control la 12 săptămâni. I-am auzit deja bătăile inimii și încerc sa nu ma gândesc la lucruri rele. Nu te vindeci niciodată de tot. Durerea rămâne în suflet.
Da, dar trebuie sa ramai pozitiva. Ascult-o pe Cristina ce spune despre frici in video. Be strong…
Din pacate te inteleg perfect…si eu am suferit anul trecut dupa o sarcina oprita din evolutie la 11 saptamani…Iti doresc sa fi tare!
Asemenea!
Buna Tily…imi pare rau pentru pierderea suferita,dar sunt sigura ca intr-un final totul va fi bine.In urma cu 13 ani am pierdut o sarcina gemelara la 7 saptamani,erau gemeni identici,faceam tratament pentru mentinere…n-a fost sa fie atunci,dar astazi ma bucur de “comoara vietii noastre”,cum imi place mie sa spun,o domnisorica de aproape 12 ani si un cavaler de 7 ani…n-a fost sa fie atunci…te imbratisez cu drag…Nicoleta
Woww,sa va traiasca! Ce minunat!
Tili fi tare, poti trece peste ce sa intamplat, iti spun din experienta mea. eu am pierdut 4 sarcini la 12 sap, dar nu m-am dat batuta si cu ajutorul lui dumnezeu am reusit sa am doua zane de fetite , una are 9 anisori iar cea mica face doi anisori in septembrie. si eu eram devastata dupa fiecare sarcina pierduta ,dar cu ajutorul familiei si apropiatilor am reusit sa merg mai departe. si eu de frica mergeam la ecograf foarte des , eu sunt din Alexandria si mergeam la doctoru meu de aici la ecograf iar urmatoarea saptamana mergeam la un doctor la Bucuresti la eco si urmatoarea sap la Alexandria si tot asa, pana am nascut. dar eu am stat numai la pat cat am fost insarcinata deoarece aveam sangerari si riscam sa le pierd , iar din luna 7 aveam deja 2,5 cm dilatatie.
Sunt alaturi de tine si de suferinta ta.
Cu drag si respect Dobre Steluta.
Multumesccc! Si eu tot de frica mergeam, iar in video m-a coplesit ce mi-a zis Cristina vizavi de ‘frica’.
Buna ,imi pare foarte rau, si stiu prin ce treci acum ,pentru ca in ultimul an am trecut si eu de 2 ori prin astfel de momente cumplite.Anul trecut in mai a trebuit sa fac intrerupere de sarcina la 16 sp.,copilul nu se mai dezvolta ,avea molformatii cromozomica de trisonomia 18.Am facut o usoara depresia ,analize peste analize si ni sa spus ca ar fi fost o
“greseala ” a naturii si ca putem in viitor sa aveam copii sanatosi.In ianuarie anul asta am descoperit ca am ramas insarcinata din nou.Eram foarte fericita ,dar cu o usoara temere ca mi sar putea intimpla din nou .Abia asteptam sa fac 12 sapt ,ca sa pot face BI-testul.Daca anul trecut nu am avut nimic in sarcina ,anul asta de pe la 7 sapt nu mai puteam sa maninc nimic totul vomitam si nu suportam nici un miros,a fost greu dar ma consolam cu ideeia ca daca eu sunt rau ,bebe e bine,dar……………………….a venit si ziua cea mai cumplita 10 martie cind ni sa spus ca din pacate nici sarcina asta nu poate evolua.Zilele trecute am primit analizele citogenetice al fatului unde ni sa spus ca era afectat de aceleasi malformatii cromozomiale.Sunt distrusa ,nu reusesc sa-mi revin.Luni mergem din nou la o serie de analize mai specifice.Am scris astea nu ca sa te consolez,pentru ca nu poate nimeni sa inteleaga prin ce trece o mama cind isi pierde copilul inca nenascut.Stiu ca e greu dar cu incredere de la Bunul Dumnezeu vom reusi.
Fix din acelasi motiv am vorbit si eu. Poate in viziunea unora sunt pistol cu apa(desi durerea tot acolo ramane, dar sunt femeie care trec prin asa ceva la 4,6,8,12,20,7luni, la 9 luni de sarcina. Este sfasietorr!
Îmi pare rău sa aud asta.eu sunt binecuvantata cu 2 fetite,am avut 2 sarcini cu probleme dar toate trec daca ai incredere…fii pozitiva si fa tot ce iti sta in putinta pentru bebe 2 .Domnul o sa te binecuvanteze si a doua oara,sa vezi!
Bravo Tily pentru ca Vorbești despre asta! Multe femei trec prin așa ceva. Nu pot vedea video. Poți pune un link? Ms. Te pup
Buna, il regasesti pe profilul meu personal!
Da este destul de greu sa pierzi un copil nenascut de care esti foarte entuziasmata si ai o multime de ganduri de vise cu el dar eu stau cu teama si in acelasi timp cu încredere in Dumnezeu de pe o zi la alta dak mai traieste baiatul meu de doi ani jumate are o malformatie la inima destul de complexa este operat si asteptam a doua inerventie asa ca stimate mamici singura noastra speranta este doar la Dumnezeu nu va lasati doborate de imprejurari trebuie sa luptam in continuare chiar daca totul in noi se prabuseste. Va pup si multa sanatate.
Sunt mama de baiat de 8 ani dar in 2014 am trecut de 2 ori prin asta. Odata pe 5 aprilie la 20 saptamani( aflasem de Craciun ca sunt insarcinata), odata pe 10 septembrie la 7 saptamani. Am plans cate o zi dupa. Dar am tras aer in piept, m-am ridicat, m-am scuturat si acum am devenit cea mai buna versiune a mea. Am devenit o femeie puternica care iubeste viata. NU trebuie sa ne prabusim!
Multumesc!
Imi pare sincer rau!Si eu am nascut anul trecut..dupa 3 zile mi-a murit copilul.La 6 luni de sarcina am aflat ca are o malformatie la inimioara..am decis sa-l pastrez.. am crezut si sperat pana in ultimul moment ca totul va fi bine. Este crunt prin ce am trecut si inca trec.Am decis ca am nevoie de ajutor si asta voi face cand voi ajunge inapoi acasa.Am un sot care ma sprijina si intelege dar nu este de ajuns…numai o mama poate intelege prin ce trec eu acum..nu am avut ocazia sa-mi tin copilul in brate,sa-i spun cat de mult il iubesc…a fost crunt.Te inteleg si stiu prin ce treci..capul sus si cand nu te astepti v-a veni minunea .Suntem puternice!!Te pup si te imbratisez cu drag.O mamica de inger….
Mary, ai facut ce trebuia. Nici o femeie care isi doreste un copil nu il omoara cu mana ei.
Sa nu te simti vinovata,dar te inteleg perfect! In calitate de mama, de mama de inger!
Suntem puternice, asa este! Si mi-ai demonstrat-o prin faptul ca ai scris povestea Ta…la fel ca celelalte femei extraordinare! Nu ma asteptam la atatea reactii, m-au coplesit!
Au intarit ce spuneam in video: suntem una langa cealalta!
Multa putere, imi pare enorm de rau si sa stii ca ai mare dreptate ce ceea ce ai spus! Cunosc sentimentele…si este foarte greu! Am plans o data cu tine… Si eu am trecut prin ceva asemanator… Sper sa fim bine cu toatele si sa nu mai suferim! Te imbratisez strans chiar daca nu ne cunoastem…
Iuli, poate o data vom avea ocazia sa ne strangem in brate. Let me know, dar as vrea sa plangem de fericire…
Tili, saptamana trecuta si eu am trait suferinta de a nu mai visa. La 7 saptamani. Au spus ca a fost un accident. Prima data cand am ramas insarcinata. Si s-a oprit din evolutie. Nici acum nu stiu pe ce lume mai sunt. Dumnezeu sa ne ajute! Pe toate!
Of, Corinaaaa! Imi pare rau sa aud…daca vrei ne vedem,ok? Imi scrii in pv…am adresa de mail lasata pe blog! Doamne ajuta…
Draga Tily,
Si noi am trecut prin asta…prima mea sarcina s-a oprit in evolutie la 11 saptamani(am aflat eu,ea se oprise de la 8 saptamani). M-am simtit goala, disperata si plina de ura ,uram toate femeile din salon care venisera de bunavoie sa intrerupa o sarcina , sa omoare un copil nenascut,imi spuneam ca e nedrept ca ele renunta de bunavoie si eu n-am putut sa pastrez ce ne doream atat de mult…Au fost clipe groaznice …de la prima picatura de sange,pana la verdictul:oprit in evolutie si la avortul spontan pe care am asteptat sa se declanseze(mi s-a spus ca e mai bine daca se declanseaza avortul si nu se face chiuretajul decat dupa ce corpul avea sa expulseze ceea ce nu mai era viabil). Durerile acelea fizice nu se comparau insa,cu cele din sufletul meu.Am incercat sa fiu tare ,sa-mi incurajez sotul,care plangea ca un copil,sa-mi linistesc parintii care erau indurerati la randul lor.Mi-am impus sa fiu tare si dupa ce am plans doua ore neincetat,mi-am spus ca trebuie sa trecem peste asta.Am sperat si am stiut ca totul va fi bine si,dupa 4 luni ,aveam din nou un sufletel in burtica…Ne-am anuntat parintii cand aveam deja 4 luni,numaram saptamanile,mancam Utrogestan pe paine,faceam ecografii si analize lunar(n-am aflat niciodata motivul pt.care se oprise inimioara noastra),am renuntat la serviciu,3-4 luni am stat numai in pat ,nu va mai descriu toate spaimele mele…si…dupa 9 luni a venit pe lume DARIA.
Minunea noastra are acum 9 ani,e o fetita frumoasa ,vesela si foarte desteapta si nu, nu sunt lipsita de modestie .O adoram si ii multumim lui Dumnezeu pentru ca ne-a daruit-o.
Iti doresc tot binele din lume,stiu ca esti o femeie puternica(chiar daca mai plangi atunci cand stii ca nu te vede nimeni) ,sa ai incredere ca totul va fi bine!
Madalina mi s-a zbarlit pielea pe mine…
Multumesc mult pentru ca ai vrut sa iti impartasesti experienta! Sunt ferm convinsa ca cele care citesc…capata o putere.
La fel ca si mine…
Draga, Tily,
Am citit povestea ta, m-a emotionat si mi-a adus aminte de faptul ca am trait aceeasi drama anul trecut, in luna august. Din fericire (daca pot sa spun asa), nu sufar de trombofilie. Sarcina s-a oprit din evolutie pur si simplu, fara sa am probleme de sanatate. Ideea este ca eram in concediu la mare, cu cortul. Dimineata m-a sunat medicul ginecolog sa-mi spuna ca analizele pe care le-am facut arata ca sarcina s-a oprit in evolutie si ca trebuie sa merg sa fac un chiuretaj. I-am spus ca ma intorc abia peste 5 zile si am intrebat-o daca exista posibilitatea sa avortez spontan. Mi-a spus ca da, dar tot trebuie sa fac un chiuretaj, sa fiu atenta sa nu fac febra, etc. Mi-a recomadat un antibiotic, in caz ca se va declansa avortul spontan. Si..da, s-a declansat…chiar in ziua aceea…adica tocmai de ziua mea. 🙁 Cred ca voi tine minte toata viata ca in 2015, de ziua mea, am pierdut un copilas. Nu am plans, nu aveam cum…nu voiam ca fetita mea sa simta durerea mea…Era atat de fericita ca i-am indeplinit dorinta de a merge la mare cu cortul.
Din fericire, nu a fost nevoie de chiuretaj pentru ca a fost eliminat totul spontan…mai putin durerea din suflet. Cititind povestea ta, am realizat ca aveam nevoie sa-mi plang pierderea….si asta fac acum…
🙁
Este o durere care iti va ramane mereu memorata in suflet…eu am pierdut prima sarcina la 20 de saptamani…a fost greu extrem de greu credeam ca viata sa oprit..au urmat zile de plans,tristete suferinta…dupa un doi ani am incercat din nou..cu frica emotii stres..dar la 11saptamani sarcina sa oprit din evolutie…nu am cuvinte sa explic ce durere am simtit..acum sunt insarcina in 26de saptamani …dar numai eu stiu cum traiesc sarcina cu frica stres groaza…dar totusi am speranta ca Dumnezeu imi va da sansa sa fiu si eu mama sa ma simt o femeie implinita. Curaj si multa forta sa mergi inainte..
Cornelia, lasa frica deoparte si ridica fruntea.
Stai linistita…vei ajunge sa ai acel copilas si in brate. Multumesc pentru ca ai vrut sa impartasesti!
Bună,eu sunt mama a 3 copilasi,o fetita,un înger și un băiețel!Povestea mea se cam aseamănă cu a ta deoarece am născut o fetiță perfect sănătoasă,la 3 ani am rămas din nou însărcinată am început cu analize,cu ecografe,etc.La 8 săptămâni am fost chemata la eco din nou(am făcut la 5 și totul era ok),eu entuziasmată ,soțul la fel dar când am intrat ne am instalat ,am vazut ca domnul doctor se cam fastacea și caută insistent ceva,acel ceva era inimioara vroia să o audă că bate.Nu a fost așa!!!Copilului meu nu îi mai bătea inimioara de la 6 săptămâni!Nu doresc nimănui să simtă ce am simțit eu în acel moment și mai ales după chiuretaj,nu mă puteam opri din plâns,am plâns 3 zile continuu.Dar…..a trecut,cicatricea este impregnată în sufletul meu,aș urla uneori,dar viață merge înainte.La 3 luni am rămas însărcinată cu băiețelul care se dezvolta bine dar era mai mic intrauterin decât sarcinaLa 3 luni am sângerat ,am merg urgent la spital și mi s a zis ca am un hematom,idem cu sarcina ta.A dat Dumnezeu și s a retras dar eu am stat 9 luni la pat ca să mă pot bucura de minunea pe care o am azi.Am născut prematur și dismatur în același timp adică sarcina adusă aproape la termen dar copilul cu 1500 de grame,plus ca cu o lună înainte am stat in spital ca exista riscul ca bebe să moară intrauterin.Slava Domnului ca îl avem ,e o bucurie de nedescris,mai are probleme de sănătate,dar noi suntem încrezători că o învingem până la urmă și o să ieșim triumfatori! Multa sănătate și putere îți doresc și nu deznădăjdui!Merita să lupți pentru copiii tăi ,ca sunt sigură că nu o să te lași învinsă până ce nu o să mai ai măcar un copilas!!!Dumnezeu să te întărească și să te aibe in paza!Scuze ca am scris atât de mult dacă nu e ok poți sterge postarea.
Cum sa o sterg MAria, cum sa fac asa ceva! Povestile voastre sunt extrem de emotionante pentru mine…
Multumesc pentru faptul ca ai vrut sa lasi o frantura din viata ta!
Te inteleg perfect! Pe 15 Ianuarie, fix acum 3 luni am trecut si eu prin asta. E greu si-mi doresc din suflet ca toate mamicile din lume sa-si duca sarcinile la termen fara probleme, chiar daca stiu ca nu e asa. Suntem noi care am trecut prin asta si multe ca noi care din pacate vor mai trece. La mine o functionat autosugestia, am gandit ca asa a vrut Dumnezeu chiar daca eram furioasa si ma intrebam mereu “de ce?” si mai ales” de ce acum?” cand eram pregatita si cand imi doream extraordinar de mult acel ingeras…Tot la chiuretaj am ajuns pentru ca urmam un tratament cu Utrogestan ca urmare a unor dereglari hormonale. Acea interventie m-a “absorbit” de toate fortele…am scris exact ca tine cateva randuri cu toata experienta de la primul test pana la chiuretaj(urat cuvant). Inca nu am puterea sa-l recitesc dar sigur o voi face si-mi voi aminti ca totusi cineva acolo sus ma iubeste. Nu vreau sa va mai incarc vreau doar sa va spun ca in astfel de momente gasim putere de unde nu ne asteptam. Dumnezeu stie de ce lasa sa se intample unele lucruri. Esti puternica Tily si daca eu am reusit care recunoasc ca sunt o plangacioasa si o emotiva pana in maduva oaselor, vei lasa usor, usor aceasta amintire in acel sertaras frumos cu flori.
Și eu în aceeași zi am pierdut o fetiță în 24 de săptămâni….
Citind postul,am retrait totul…acum 6ani am pierdut o sarcina la 16saptamani,a fost groaznic…cu toate ca acum am 2fetite tot ma gandesc cum ar fi fost 🙂
Wow, 16 saptamani:(((
Bine ca s-a incheiat cu happy end!
[…] mare gol în inima care a rămas pe patul de spital unde am făcut chiuretajul!”, incheie postarea Tily […]
Esti o mamica puternica, Tily! Ai de ce sa zambesti in continuare, ai suficiente motive ca sa-ti stregi lacrima cu dosul palmei si sa mergi mai departe. Ai un car de energie in tine, foloseste-o! Ai o familie simpatica, ei te vor “argint viu”, asa cum ai fost pana acum. De unde si pana unde te vad asa? De la “Cireasa…”. Capul sus, Tily, tragi aer in piept si…continua-ti drumul! Doamne-ajuta!
Myra, asa este ! Daca nu erau ei cu siguranta era totul negru pentru mine! In schimb ma uit si ma minunez, dar totodata îi multumesc bunului Dumnezeu!
Iti multumesc mult…
Buna Tili sunt mamica unor superbi băietei, unul de 11 si celălalt de 4 ani.Pot spune ca am trăit aceasta experiența de doua ori ,am pierdut doua sarcini la 13 săptămâni apoi am aflat că am trombofilie .Cu ajutorul lui Dumnezeu si a cadrelor medicale am reusit sa mai am un baietel cel de-al doilea dar cu greu cu o tromboza venoasa la creierul mic risc de atac cerebral cu clexane făcute singura analize din trei in trei zile ,spitalizare,tratament, perfuzii si riscul de a muri de doua ori pe parcursul sarcinii nu mai spun ca bebe nu lua in greutate ,la nastere a facut injecțiile acelea de dezvoltare a plămânilor bebe.Pot spune ca a fost groaznic dar Dumnezeu a fost alături de mine si am reușit acum am doi baieti minunați si sănătoși.Cine spune ca trombofilia este o boala ușoară minte.Am ochii plansi iar sufletul îmi este împietrit de durere am 5ani de când nu pot scăpa de aceasta durere ,am facut si depresie.Am multe de povestit in legatura cu acest subiect si aceasta boala dar nu este timp .Imi pare rau pt toate femeile care trebuie sa treacă prin asa ceva, să ne întărească Dumnezeu pe toate pt a putea duce această durere care nu va dispărea niciodată.Te pup Tili
Buna, Florentina,
Ba sa povestesti cat doresti…aici nu ne intrerupe NIMENI!
Felicitari pentru cei doi baietei.
Daca ai timp, mi-as dori sa imi spui mai multe! Poate ne si vedem.
Sunt curioasa cum s-au prins sau cum ai ajuns la diagnosticul de tromboza venoasa la creierul mic daca tu faceai tratament?
Si mie mi-ar face mare placere sa ne vedem dar nu am timp .Tromboza venoasa a fost descoperita pe la 6 saptamani cand m-am invinetit foarte tare la ceafa si mi-au aparut ganglioni si dureri groaznice am fost la hematolog unde am facut nenumarate analize de unde a reiesit ca este un tromb format acolo.Am luat inainte sa raman insarcinata cu trei luni aspenter,acid folic si cetebe,mergeam din doua in doua sapt sa verific timpul de coagulare ,dedimerii si timpul Quick si tot sa format acel tromb.Pot spune ca am inceput sarcina cu dedimerii si timpul de coagulare bun 300 iar la luna a 4 am avut 700 apoi in luna a6 900 si la trei zile 1050 iar in urmatoarele trei zile 1500 de am ajuns mai mult moarta decat vie la spital cu tahicardie atunci au vrut sa faca cezariana dat am avut noroc cu o d-na dr care ma ajutat enorm cu perfuzii si injectii si mi-am revenit ,dar a fost groaznic pt ca sotului mei i-se spusese sa se pregateasca de ce este mai rau.Dumnezeu a fost cu noi si am scapat cu bine sunt acasa si imi cresc cei doi copii frumosi si sanatosi.Important este ca toate femeile sa afle ca sunt analize specifice care se fac si inaine si in timpul sarcini pt a afla de aceasta boala care ne ia sufletele de langa noi,cu ajutorul medicilor si al bunului Dumnezeu pot trece peste orice obstaol si vor face copii frumosi si sanatosi.Ma bucur ca am cu cine vorbi despre aceste lucruri care mi-au macinat sufletul si linistea .Sa te ajute Dumnezeu sa poti invinge tot si sa ai un al doilea copil asa frumos ca tine.Imi aduc aminte acum cinci ani cand am ajuns la medic si am aflat ca am trombofilie ,l-am intrebat “-Pot sa mai am copii?”si mi-a raspuns “Da sunt mii de femei cu aceasta boala care au cate trei copii “apoi am intrebat “Cat de grava este aceasta boala ?””Stati linistita ca nu este atat de grava ,nu o sa patiti nimic nici dvs nici bebe”Pot spune ca nimic nu a fost adevarat fiecare corp si organism reactioneaza diferit.Mai vb te pup?
Cand am vb cu dr si am aflat vestea de trombofilie am intrebat medicul de fam daca mai pot face copii si a zis “Flori sa iti iei gandul de a mai devenii mama pt a doua oara “am fost disperata ,plansa suparata,furioasa pe toti si toate dar am ajuns in fata lui Dumnezeu si am zis asa”Oare chiar sa nu mai am nici o sansa de a mai face un copil “toti mi-au spus “Lasa ca ai unul iti ajunge”Am ajuns acasa si i-am spus sotului ca vreau sa mergem la Manastirea Cernica unde am vb cu mine insami si cu Dumnezeu apoi cu sotul care mi-a spus “Facem cum vrei tu dar gandestete ca sunt niste riscuri”Apoi am mers la ginecolog care mi-a explicat prin ce etape trebuie sa trecem si riscurile care erau minore din ce imi povestea el.Am decis “Voi mai face un alt copil”bineinteles ca ai mei au inceput sa imi spuna tot felul de lucruri si m-au descurajat enorm dar am strans din dinti si am facut cum am simtit.Mi-am dorit enorm un al doilea copil pt care am luptat din rasputeri si sunt foarte impacata cu mine ca am luat aceasta hotarare.Toata lumea m -a favut nebuna de la parinti,socrii,asistente,medici si inclusiv dr de familie care acum povesteste si le indruma pe gravidute la analizele pt trimbofilie ba chiar mi-a cerut sa merg sa vb despre aceasta experienta dar din pacate nu am timp nici macar pt mine.
Bine ca macar le indruma…asta este si ideea mea! Sa se vorbeasca, sa se informeze un public cat mai larg! Pentru ca de putut se poate, iar noi suntem exemplul viu cu Sofia.
Fara tratament, fara sa avem habar…a aparut!
Numai cand ma gandesc prin ce complicatii putea trece eu, nastere,etc…Jesus!
Felicitari din suflet!
Florentina asa este…
Desi se poate duce o sarcina la capat cu trombofilie, drumul nu este unul usor.
Cand eu am intrebat si ce se intampla daca nu fac injectiile, mi-au rsp ca un simplu tromb poate pleca direct la inima sau la creier.
Mi-a paralizat sangele…pentru ca eu am avut sarcina cu trombofilie, fara tratament …si instant am inceput sa ma gandecs ce puteam sa patesc atat eu, dar si copilul!
Ma bucur ca ai avut timp macar sa scrii, chiar daca nu apuci sa ne vedem! Este extrem de important pentru cine are timp si chef sa citeasca! Ca nu, nu este o joaca, dar in acelasi timp exista si speranta!
Dragă Tily, îmi pare rău! Sunt sigura ca urmează sa ți se întâmple ceva minunat în scurt timp!
Da, nu prea se discuta mult despre trombofilie din păcate… cred ca analizele ar trebui făcute înainte de sarcina de toate femeile care își doresc un copil, sa fie parte din cele “obligatorii”ca sa putem evita aceste nenorociri. Mi-Am sfătuit prietenele care nu au copii sa-și facă analizele înainte, costa ceva dar merita. La Spitalul Universitar exista un program de anul trecut unde se fac o parte din analizele de trombofilie gratuite, vin femei din toată tara cu biletul de trimitere.
Eu am pierdut 3 sarcini intre 2012-2015, în fiecare an cam.în aceeași perioadă. Din păcate, mulți medici nu te îndruma sa faci analizele după prima.sarcina pierduta, se considera o întâmplare, o greșeală. ..etc, și așteaptă sa pierzi pama la 3 sarcini ca sa te trimită la analize. Așa a fost și la mine, din păcate nu știam atunci prea multe despre trombofilie, ca le-as fi făcut eu singura. Deci după a 3-a sarcina pierduta am aflat și eu cauza. Am rămas însărcinată din nou în Aprilie 2015, din prima luna de încercări 🙂 Am fost foarte stresata în sarcină, cu gânduri negative chiar. Tratament cu clexane și aspenter pana la capăt. Am stat în spital 4 luni, pentru ca se scurtase și deschisese colul…am născut pe 29 Decembrie cel mai frumos și iubit băiețel! <3
Singura cale de a merge mai departe dupa asemenea întâmplări a fost numai gândul ca urmează sa-mi țin puiul în brațe, eram sigura de asta, doar ca nu știam exact când. Am găsit și părțile bune a acestor pierderi: sunt mai puternica, matură, recunoscătoare lui Dumnezeu și apreciez de 1000 de ori mai mult ce mi s-a întâmplat, minunea mea de copilaș!
Dacă iți dorești încă un copil, fii sigura ca va veni, clar! 🙂 Te îmbrățișez! <3
Buna, Alina,
Asa este…iar motivatia mea fix asta este:
Vreau ca marea majoritate sa stie ca isi pot face aceste analize. Sa nu treaca prin drame…
Felicitari pentru cel mai frumos si iubit baietel:))!
Curaj, e tot ce iti pot spune! Am trecut prin asta acum doi ani, chiar de 1 mai. Apoi a aparut ingerasul meu care are doi ani. Anul trecut in septembrie am aflat ca voi avea inca un bebe, un baietel care urma sa se nasca la sf acestei luni. Din pacate s—a nascut in ianuarie,la 26 sapt. iar dupa sase sapt a murit, din cauza prematuritatii! . Durerea nu trece, ramane in sufletul tau de mama. Inveti sa traiesti cu ea. Nici eu nu am putut sa imi plang copilul pentru ca cel pe care il am sa nu vada durerea si suferinta noastra. Dar nu exista nicio zi in care sa nu ma gandesc la el, iar in sufletul meu il plang tot timpul. Si mereu ma gandesc cum ar fi fost sa alerge amandoi prin casa, cum ar fi fost sa strang jucariile de la doi si de mai multe ori,cum ar fi fost sa ii despart cand se bat sau sa ii adorm pe amandoi. Asa ca iti inteleg durerea si am trecut prin ea. Mai ales ca se apropie data la care trebuia sa nasc…. Dar trebuie sa fim puternice pentru copiii pe care ii avem si poate va fi bine intr—o zi!
Of, Valentina!
Te rog frumos daca vrei scrie Asociatie Unu si Unu unde eu sunt ambasadorul copiilor prematuri. Sunt convinsa ca pshihologul o sa te ajute in privinta acestei drame!
Imi pare tare rau, dar in acelasi timp ma bucur enorm ca ai un sufletel langa tine!
Daca nu aveam acest sufletel langa mine nu cred ca mai scriam acum. E o minune ca exista si imi da putere sa merg mai departe. Nu am facut analize pt trombofilie pt ca el a fost nascut la termen si sanatos. Acum dna dr mi—a spus cava trebui sa le fac daca vreau sa raman din nou insarcinata, pt ca banuieste ca ar putea fi asta problema. Inca nu am avut curajul sa fac analizele astea. Nu stiu daca voi mai avea curajul sa fac un bebe, desi uneori imi doresc asta. Toata lumea imi spune ca sunt puternica, dar nu ma simt deloc asa. E normal sa plangi si sa suferi si crede—ma ca stiu ce inseamna durerea. Nu spun vorbe mari, dar toate celelalte probleme dispar cand copilul meu ma strange in brate. Asa ca bucura—te de fetita ta ! Eu ma consolez cu gandul ca Doamne—Doamne a avut nevoie de un ingeras mai mult decat as fi avut eu nevoie de acest copilas. Asta ma ajuta sa ma ridic dimineata din pat si sa imi vad de viata… Asta si fiul meu si sotul meu, pt ca ei au nevoie de mine cu mintea intreaga! Gandeste pozitiv si crede ca era mult mai rau daca era mai avansata sarcina sau daca apucai sa iti vezi bebelusul, sa il atingi, sa fii cu el sase saptamani si apoi sa nu mai fie…. Multa putere iti doresc si ai incredere in tine!
Valentina, caz asemanator! Sofia nascuta simplu si la termen, iar acum la 5 ani distanta eu aflu ca sunt cu aceste mutatii.
Sunt fericita ca am aflat, pentru sanatatea mea, linistea si atentia mea. Ba mai mult ca pot vorbi si pot discuta deschis pentru atatea si atatea femei.
Du-te si fa-le! Macara scapi de o grija!
Esti o femeie deosebita Tili! Sa te vindeci usor :*
Dumnezeu o sa te binecuvanteze din nou!
Draga mea Anita,
Nu stiu daca merit cuvintele mari, dar ma bucura si ma incarca de energie pozitiva.
Iti multumesc!
Tily, increde-te in corpul tau si vei depasi toate durerile din suflet.
Sarcina 1: am ramas insarcinata in saptamana nuntii, apoi luna de miere, zbor lung, pesteri cu apa, putintel alcool, un pic de rapel, calarie, soare bun, simteam ca se coace ceva. Merg la dr, in sapt 5, wow ce veste!! Sa ne traiasca, zic! In sapt 7 s-a oprit din evolutie. Am zacut, la propriu, 2 saptamani.
Muulte analize, tot cu risc de trombofilie, imediat am inceput sa cumpar pastile cu sacosa!
Sarcina 2: la 6 luni dupa prima oprire din evolutie, ajung la dr, hopa, erau DOI! Woooah, super emotii, dr-a ma trimite imediat la dr Uscatescu, si din sapt 6 am bagat clexane. Nu puteam sa mi le fac, mi se parea ca ma mutilez. Plangeam cu seringa in mana si nu reuseam sa ma intep… sotul, care e terifiat de ace, a pus mana pe seringa si m-a injectat, pana am nascut. In sapt 8 am aflat ca unul din cei doi e cu 5 zile mai mic.. si a ramas asa, n-a mai crescut de-atunci! Dar Rares s-a nascut, prematur ca varsta dar cu greutatea buna pentru varsta lui. Timp de 10 luni, in fiecare zi, sotul sau mama mea mi-au injectat clexane in burta. Acum, Rares are 2a4l.
Sarcina 3: am aflat de sarcina, acelasi protocol, si ginecoloaga si hematoloaga imi dadeau acelasi tratament, dar eu m-am hotarat ca nu ma voi mai pastila. Toti doctorii stiau ca imi iau toate pastilele, analizele au iesit perfect, nu am trezit nici o suspiciune. Nici clexane nu mi-a mai recomandat hematoloaga, ca analiza iesea bine! Si el, nepastilatul Horia, isi freaca acum talpitele, stand tolanit langa mine. Horia are 4l.
Plange-l sau plange-o! Plangi si vindeca-te! S-apoi, cand se va repeta vestea sarcinii, fa tot ceea ce iti este necesar sa crezi ca ti-e bine!
Te imbratisez!
Am plans…Andreea! Asta am simtit si eu cu injectiile in mana, le fac ca sa nu ma simt vinovata, dar totusi..Sofia era exemplul viu ca a venit pe lume ASA, fara nici un tratament! Am auzit si eu de doamna Uscatescu! Multumesc mult pentru mesaj! Mult de tot…
Ps: pupa niste talpite si din partea mea…
Draga mea,am citit printre lacrimi povestea ta…
Eu am trecut printr-o experienta asemanatoare anul trecut.Am nascut la 27 de saptamani.Pana atunci nu avuseesm nicio problema,sarcina decurgea normal.Intre doua controale s-a declansat iadul.M-am umflat,am facut tensiune.M-am internat mai mult in coma.Singura solutie ca sa scap cu viata a fost nasterea.Diagnosticul a fost pre-eclampsie.Doctorul a banuit ca e mai mult decat atat.Bebelusul meu a trait o saptamana.A fost cea mai lunga saptamana din viata mea.M-am rugat,am plans,am tipat,am ajuns la disperare.Am apucat sa il botezam in spital.A trait fix 8 zile.Era foarte mic,cantarea 750g.Am ramas cu imaginea lui in minte si nu pot uita indiferent ce as face.Am facut analizele la cateva luni si banuielile doctorului s-au adeverit.Trombofilie.Nu au descoperit-o in timpul sarcinii din pacate.Toata lumea ma incurajeaza, dar eu stiu ca va urma o perioada grea daca mai vreau sa fac un copil.Si vreau!
Te imbratisez cu drag.
Iulia…sunt blocata! Nu stiu ce sa iti spun,efectiv nu stiu! Dar apreciez curajul tau de a povesti si determinarea de deveni mama!
Iti multumesc!
Tily, te apreciez de foarte mult timp, inca de la primele tale aparitii tv mi-ai atras atentia prin felul tau de a juca, dar si prin frumusetea ta naturala. Faptul ca esti si o femeie f puternica , esti un exemplu si ca gandesti pozitiv , asa ar trebui sa gandim toate, dar fiecare e diferit……percepem diferit, traim si ne exprimam diferit…..e greu….e fgreu……dar doar Dumnezeu si cei care ne iubesc ne ajuta sa fim si mai puternici, asta cred. Am trecut si eu prin asta si niciodata nu m-am gandit ca mi se poate intampla chiar si mie….si uite ca da…..se poate intampla oricui. Sotul meu a fost mult mai afectat ca mine si in acelasi timp, el m-a ajutat sa trec peste asta fara sa simt foarte tare suferinta si sa intru in gandurile alea negre si sa ne invinovatim….
Adna, nu-i asa ca sunt minunati? Nu stiu cat de puternica sunt, dar stiu ca am impartasit in ideea in care eram convinsa voi auzi povesti…si voi avea incurajari de la niste mame eroine!Te imbratisez!
Buna Tily. Cand aveam 4 saptamani de sarcina , dr a descoperit un hematom mare care apasa sarcina gemelara(gemeni dizigoti). Am luat tratament pt sustinerea sarcinii si nu aveam decat sa astept sa se retraga cheagul. In sapt a 5 a am avut o hemoragie si am crezut ca am pierdut sarcina. Am mers la eco cu gandul acela ca sunt tanara si vor fi si alti copii pe viitor( incercam sa ma mint sa nu ma vada lumea din jur distrusa). La o ora dupa hemoragie eram in cabinetul dr care imi zicea ” s-a eliminat cheagul dar si un embrion, celalalt arata bine” …nu stiam sa plang s-au sa multumesc Lui Dumnezeu ca mi-a mai lasat un puiut. Au urmat ecografe saptamanale am schimbat 3 medici intre timp. Vroiam mereu o a treia parere. Si dupa 41 sapt am nascut prin cezariana o fetita pe nume tot Sofia. Sper sa ne spui curand ca ve-ti fi 4 . Multa sanatate familiei
Mimi, ce minunat! Am dreptate nu? Avem o soarta…si Sofia mea a avut tot ingerul ei pazitor!
Tily, multumesc ca ai impartasit asta cu noi si ca ne-ai adus impreuna. Si eu am pierdut o sarcina la 8 sapt , desi analizele erau perfecte . Acum sunt insarcinata a 2a oara in 7 sapt si cu toate ca lucrurile decurg bine , stau cu teama ca s-ar putea intampla la fel .
Numai o mama poate intelege prin ce trecem !
Aurora, te rog sa nu stai cu teama. Eu m-am invinovatit,frica m-a adus poate in punctul acesta. Ramai pozitiva,nici o sarcina nu seamana cu cealalta!
Te imbratisez si te astept cu vesti mari!
Îmi pare tare rău!
Anul trecut am trecut și eu prin asta!
Îmi doream f mult sa-i fac o fratioara fiicei mele, pt ca îmi tot cerea!!!
Insa îngerii mai vin dar mai și pleacă!
Acum sunt insarcinata în 21 săptămâni!
Bafta multa și ție! ?
Ramona, ce incurajare si pentru mine! Sa va fie de bine! Te imbratisez!
M-ai făcut sa zâmbesc, deși lacrimile îmi jucau în ochi… De ce ?! Pentru ca mi-ai amintit de cei 2 ani în care am tot încercat sa rămân însărcinată.. în care am avut 2 sarcini oprite din evoluție și am descoperit, cu stupoare, ca am mai multe mutații genetice… Draga mea, Dumnezeu, așa Cum ai spus și tu, nu ne da mai mult decât putem duce…și ne da ceea ce trebuie, atunci când trebuie… Astăzi îmi strâng în brațe puiul care a împlinit 7 luni… După o sarcina în care am învățat sa mă înțep în burta cu faimoasele injecții zilnic, în ultima perioada a sarcinii chiar de 2 ori pe zi.. și 6 săptămâni după naștere… însă sunt convinsa ca Dumnezeu are un plan pentru fiecare… Multă putere și credința, răbdare și înțelepciune Îți doresc !
Ana, cred cu tarie treaba asta! Chiar cred, ma bucura enorm mesajul tau… al tuturor! Sunteti o reala inspiratie si incurajare pentru noi care trecem prin aceste momente.
Imi pare rău. Din pacate stiu prin ce ai trecut, si eu am pățit la fel in ianuarie, numai ca eu nu am apucat sa-i aud inimioara. Cauza fiind trombofilia. Acum asteptam o noua binecuvântare, pana atunci ma bucur de fiecare zi alaturi de copilasii mei de la gradinita.
Da…fir-ar ea sa fie!
Si o sa vina, o sa vina!
Eu sunt un caz de trombofilie si cu un copil minunat adus pe lume la termen. Habar nu aveam de situatia mea…si totusi binecuvantarea a venit!
Sunt convinsa ca asa o sa fie si in cazul vostru!
La felt mi s-a intamplat si mie dar eu am pierdut 2 sarcini la 6 si 7 saptamani, a fost exagerat de greu dar am trecut peste si vreau sa cred ca o sa devin mama candva!
Daca tu crezi si iti doresti…vei vedea ca asa o sa fie!
Iti tin pumnii, Andreea!
Inteleg ( din pacate) prea bine, prin ceea ce ai trecut….insa iti spun atat: bucura-te ca Dzeu ti-a dat sansa sa ti afli diagnosticul si ca are tratament. Eu am pierdut 2sarcini, la 9 si la 10saptamani, pana sa aflu ca am nevoie de Clexane pt a duce o sarcina. Si pe cine sa dau vina ca dupa prima sarcina acelui PAI pozitiv “neimportant”, nu i-a fost prescris tratament?! Pe mine ca nu m am informat suficient?! pe cei 4 medici ginecologi, hematologi, geneticieni pe care i-am consultat?! Nu caut vinovati….consider ca asa a vrut Dzeu sa fie….sa trec de 2ori in mai putin de un an, prin aceeasi trauma, pt ca sper eu, a treia oara sa ma pot bucura insutit. Mai adaug si ca a2a sarcina a fost gemelara…cuvintele sunt de prisos. m am regasit in absolut fiecare simtire descrisa mai sus…poate de asta m-a atins acest articol….acolo unde trebuia. Te pup
Crina…din acest considerent am publicat si eu! Fiindca desi sunt doar niste analize, ele sunt importante. Si totusi femeilor nu le sunt recomandate.
Eu am aflat intamplator,dar totusi ce noroc, nu? Iti tin pumnii!
Plâng, plâng și plâng. Anul trecut am rămas însărcinată, ceva neplanificat dar eram nebuni de fericiți. Wow ….ce familie mare și frumoasa vom fi, avem o fetita, un băiat și instinctul de mama îmi zicea ca voi mai avea o fetiță. La eco de 8 săptămâni a fost bine, la cel de 12 săptămâni am simțit ca nu auzeam inimioara bătând normal ca la celelalte sarcini. Însă moașă m-a asigurat ca este bine. La 17 săptămâni am avut următorul control, inimioara se vedea bătând,dar foarte încet. Imediat m-au trimis la spital. Pe fata medicului citeam îngrijorare. A luat legătura cu specialiștii din alt spital mai mare unde am fost așteptată a doua zi la prima ora. Mi-au făcut ecografia morfologica, amniocenteza și testele genetice din sânge mie și sotului. La eco mi-au dat vestea rea, inimioară copilului se poate opri în orice moment. Dar exista și șansă să duc sarcina încă câteva săptămâni sau pana la sfârșit. Însă copilul nu are nici o șansă de supraviețuire. Am simțit cum se prăbușește totul în jurul meu. După 3 zile ne-am întors după rezultatele analizelor, s-a făcut o comisie de medici printre care și un psiholog sa pot lua ceea mai buna decizie, dacă sa continui cu sarcina. Mi s- a făcut încă un ecograf și bătăile erau de 40. Medicul mi-a zis sa mă pregătesc, ca în seara ăsta se v-a opri de tot inimioară ei. Am plecat din spital, era opriți la o benzinarie. Am simțit exact când s-a întâmplat, ceva îmi șoptea s-a terminat. Plângeam dar trebuia sa fiu tare pentru ceilalți doi copii ai mei. Mi-am sunat moasa și i-am zis. A doua zi eram așteptată la spital, au făcut alt eco și au confirmat ca bebe nu mai trăiește. Bebe împlinise 18 săptămâni. Am primit doua pastile pentru provocarea nașterii. După doua zile am nascut-o, era perfect formata, frumoasa dar fără suflare. Plângeam, urlam o vroiam înapoi. A fost pusă intr-un cosulet mic , acoperita cu o paturica alb cu roz. Strângeam coșul și plângeam . De ce??? Alții își arunca copii, de ce trebuie eu s-o pierd? O iubeam și încă o iubesc. Ne-au făcut poze și au pus pe un stick. Am stick -ul intr-o cutie frumoasa cu alte lucrușoare. În 15 iunie se împlinește 1 an, dar încă n-am avut puterea sa mă uit pe stick, doar păturica cu care a fost învelită o îmbrățișez. Trebuie sa fiu tare pentru ceilalți doi copii ai mei, dar în inima mea simt un gol imens. Victoria nu mai e. :((
Of, of Alenna! Imi pare nespus de rau. Cand mi-au confirmat la ecografie si sotul meu imi spunea ca poate asa a fost sa fie, tranteam prin casa si eram fara puteri. Iar eu îi spuneam ca pentru nu mine, nu, nu este si nici nu o sa fie: ‘poate asa a fost sa fie’. Ulterior m-am ascuns in spatele gandurilor ca putea sa fie mai tragic, burtica mare, copilul care misca, imaginea ecografiei cu el format, si…te rog sa ma crezi, nu stiu ce s-ar fi ales de noi!
Da, Dumnezeu da cat putem sa ducem, dar parca in unele cazuri este mult prea mult pentru orice suflet,
Inca o data imi pare nespus de rau pentru pierderea voastra si iti multumesc ca ai vrut sa impartasesti povestea voastra.
Cel mai greu a fost când a trebuit sa-î explic fetei de 6 ani, de ce nu mai e bebe în burta. I-am zis ca a plecat, a găsit alta mamica. A acceptat ușor, dar tot îmi spune ca vrea o surioara. Fetita mea avea lichid în abdomen și în caput, iar inima era strangulata în partea dreapta. Mama natura a lucrat aici, genetic suntem ok. Tily draga, îți doresc toate cele bune și fie ca dorințele voastre sa v-i se implineasca! Și tuturor care ați pierdut sarcini, fie ca Bunul Dumnezeu sa va binecuvânteze cu cei mai frumoși și sănătoși copilași.
Of, Alenna! Stii de cate ori nu am vrut sa-i spun si eu Sofiei? Isi dorea enorm, dar ceva ma oprea! Parca al saselea simt!
Asemenea va dorim si noi, si celorlalte mamici…dar si tatici!
Am citit povestea ta si a celorlalte doamne cu lacrimi in ochi!Si eu am trecut prin asta ..si nu o data,de trei ori!Doua sarcini oprite din evoluție si una extrauterina,e cumplit..nu pot descrie in cuvinte durerile fizice si psihice prin care am trecut si încă m-ai trec!Am diferite gene,risc de trombofiliei ..si după 3ani de investigații si multe,multe analize încă nu am mai reușit sa mai ramân însărcinată,dar încă nu mi-am pierdut speranța,am 29 ani si încă sper ca Dumnezeu ne va binecuvânta cu un Bebeluș!Nu-ti pierde speranța Tily..te admir ca ai avut curajul sa spui prin ce ai trecut!Pupici
Catalina, stiu ca nu te incalzeste cu nimic daca spun: suntem inca tinere.
Fiindca noi ne doream bebelusii. Insa speranta moare ultima, iar de multe ori se spune ca ei apar pe lume cand vor ei…si ne aleg. Nu cand vrem noi! Putere si fruntea sus!
Oofff…am citit cuvintele tale și am retrăit momentele în care am primit vestea ca fetita mea nenăscuta, Antonia, s-a intors la îngeri. Aveam 24 de săptămâni de sarcina și nici în ziua de azi nu știu cauza pierderii. Și dacă mă întrebi. ..îmi este teama sa mai rămân gravida. Ca și tine, am trăit niște momente de groaza. Și tot ce-mi doresc acum este sa mă adun, sa-mi regăsesc curajul și speranța….și sa se întoarcă Antonia la noi. Sper din tot sufletul sa ne aleagă din nou intr-o zi.
Iulia, daca tu crezi cu tarie, eu cred ca o sa se intample. Stiu, sentimentul este the one and only, fie ca varsta gestationala este mica sau mare.
Mama are nevoie de back-up, dar cel mai important de forta interioara ca sa o ia de la capat.
Si mie imi este teama, dar incerc sa las lucrurile sa se aseze cum vrea Dumnezeu!
Tily, simt nevoia sa mă sfătuiești cu ceva. Cum as putea lua legătura cu tine?
Buna, ai adresa pe blog la contact!
Salut Tily imi pare foarte rau ce ti sa intamplat si eu am aceasi problema doar ca eu am pierdut sarcina la 6 luni jumate si nu mai am alt copil macar tu ti-ai alinat durerea cu Sofia .E cel mai cumplit sentiment dupa o asa intamplare
Of, Nicoleta,pe cuvant de nu a fost o alinare.
Imbratisarile si energia ei…au facut ca zilele sa treaca mai usor.
Imi pare sincer rau, dar te rog , nu iti pierde speranta!
Îmi pare atât de rău!
Și eu, vara trecută, în ziua în care băiețelul meu împlinea 2 ani, iar eu mă credeam însărcinată cu al 2-lea copil în 11 săptămâni, am aflat că sarcina s-a oprit din evoluție la 8 săptămâni. A fost greu. Încă este greu. Și eu anunțasem mulți prieteni că sunt însărcinată, iar când ne sunau să ne ureze la mulți ani pentru băiețelul nostru, soțul meu și cu mine trebuia să le dăm și vestea asta. Am plâns toată ziua. Cel mic nu înțelegea prea bine ce am, dar nu mă puteam abține.
Până să mi se întâmple mie, nu știam cât de frecvente sunt pierderile de sarcină! Nu știam câte femei pe care le cunosc au trecut prin asta! E vindecător că la un post atât de trist de-al tău o mulțime de femei își povestesc experiența!
După 6 luni și multe rugăciuni am rămas din nou însărcinată. Am intrat în săptămâna a 13-a și totul pare în regulă. Săptămâna viitoare merg la ecografia de trimestrul I. La început mi-a fost frică să mă bucur de sarcină, dar am ales să mă port normal: alerg de 3 ori/săptămână, merg cu bicicleta, nu am făcut decât o ecografie la 5 săptămâni, în care nu s-a văzut decât sacul gestațional, așa că degeaba am mai făcut-o. Am lăsat micul pui și grijile în mâinile lui Dumnezeu; eu oricum nu-i pot influența prea mult evoluția.
Apropo de trombofilie, am citit că medicii din România sunt cam speriați și prescriu prea ușor Clexane și că femei din străinătate cu trombofilie duc sarcina la termen fără probleme doar cu Aspenter. Poate mai faci niște cercetări.
Ia-ți timp și linge-ți rănile! O să fie mai bine cu timpul, dar tot or să ți se umezească ochii de fiecare dată când o să te gândești la al 2-lea copil și tot o să te încerce un sentiment de gelozie când o să te anunțe vreo prietenă că e însărcinată, deși tu îi dorești din toată inima numai bine.
Putere! Te îmbrățișez!
Buna, Ana,
Sofia nu a stiut nimic! Si ma bucur din suflet fiindca am avut al 6 lea simt! Este extraordinara abordarea ta, felcitari pentru sarcina si atitudine.
Imi doresc pe viitor daca voi mai avea sansa unei noi sarcini sa fiu ca tine. Pana la urma ne lasam in mainile lui Dumnezeu!
Cat despre mesaje, sunt data pe spate…nu ma asteptam la atatea reactii, dar in nici un caz la atatea femei extraordinare care sa isi impartatseasca experienta.
Datorita lor am si acceptat zilele acestea sa raspund presei, fiindca atitudinea care ne ajuta sa mergem la drum…este cea pe care tu o AI.
Iti multumesc, nu stii cat!
Departe de teama mea…mi-ai/mi-au aratat ca sunt situatii in care ce ne este scris…se intampla!
Cat despre ‘gelozie’ nici nu as putea vreodata…Dumnezeu mi-a dat-o pe Sofia, si in ce conditii…a avut ingerul ei!
…am trecut prin aceeasi durere dupa o FIV nereusita….am avut 3 embrioni…3 viitori bebelusi…din pacate ei n au trait decat foarte putin, dar au fost ai mei si desi mai aveam un copil, i am dorit foarte mult; a doua FIV, a fost o reusita, am avut doi embrioni si doar unuia i a batut inimioara…celuilalt nu….dar dupa 6 ani, s a intamplat o minune….o sarcina obtinuta natural; 🙂 deci….rabdare….incredere si speranta ! va sosi al doilea si poate si al treilea copil …
Mary, am prietene cu endometrioza, iar doctorii 0 sanse. Sunt la a doua sarcina,fiindca DA, miracole exista!
Felicitari…sa va bucurati din plin!
Imi pare rau pt voi.
Eu am doua sarcini pierdute la activ. Prima in decembrie 2012 la 11 sapamani. A trebuit sa fac chiuretaj. Am ramas din nou insarcinataanul urmator in iulie. Bebe are doi ani.
Am suferit enorm cand am pierdut prima data. Trei luni am plans zilnic. A doua sarcina am pierdut-o anul trecut in octombrie la 8 saptamani. Suferinta din nou. A trebuit sa iau pastile sa elimin sarcina. A fost cumplit. Dar, SOC. In noiembrie am ramas insarcinata. Acum am 21 de saptamani de sarcina. Sper sa fie bine pana la capat.
Oricum durerea cauzata de pierderi nu a disparut. Zilnic ma gandesc la ingerii mei.
Monica, felicitari!
Pentru sarcina, dar si pentru exp impartasita! O sa fie bine, vei vedea! Let me know, ok?
Îmi pare rau! Si eu am trecut prin asta si nu o data, ci d 3 ori…dar d fiecare data m-am ridicat si am încercat din nou..am reusit cu fff mari sacrificii dar am reusit.asa ca nu te lasa….vei reusi
Bvvvv, Bvvv!
Un super mesaj….
Din păcate știu prin ce treci . Am avut o sarcină oprită din evoluție la 8 săptămâni , nimeni nu știe încă de ce . Acum sunt însărcinată în 34 de săptămâni și Îți zic cu mâna pe inimă că nu am crezut niciodată că o să ajung până aici. La 12 săptămâni a apărut un hematom aproape dublu decât fătul, utrogestan, analize de trombofilie, eco săptămânal , abia la 24 săptămâni s-a eliminat. Acum mă rog zilnic să ajungem la termen și să -mi cunosc fetița.
Domnul să -ți dea putere să treci peste toate !
Stefania…nici sa nu te gandesti! Lasa frica si bucura-te maxim!
Sunteti aproape de ziua cea mare.
Multumim pentru atentie si ganduri…vreau poza, promiti?
Revin cu poză. Promit !
Am plâns pe tot parcursul acestui video…Offf, Tili, dragă….e trist, dar sunt sigură că ești o mamă puternică și totul o să fie bine. Dumnezeu e mereu cu noi ! Iți doresc multă , multă putere și te îmbrățișez , cu mare drag ! 🙂
Ioana, toata lumea, desi nu asta imi doream!
Este povestea mea…reala…si m-am cufundat la randul meu in povestile reale si dureroase ale tuturor femeilor care mi-au scris!
Multumesc pentru mesaj si pentur ganduri.
O sa fie tare bine, indiferent daca o sa mai avem sansa sa fim din nou parinti sau NU!
Draga mea Tily, citind povestea ta, ma regasesc pe mine. Cu mare tristete in suflet, te inteleg perfect si imi pare nespus de rau ca suntem puse in situatia sa trecem si prin astfel de greutati. Cu ajutorul lui Dzeu, te vei reface cu timpul, rana se va mai inchide, dar in sufletul tau va ramane mereu un gol imens pentru acel sufletel pe care l-ai purtat in pantece. Cunosc aceste trairi de o profunda tristete… Si eu am avut 3 ingeri nenascuti pe care i-am simtit atat de aproape de mine, dar in acelasi timp atat de departe. Atat eu cat si sotul meu iubim copiii nespus de mult si am visat mereu la ziua in care va apare in viata noastra MINUNEA. Din pacate, am pierdut 3 sarcini, toate oprite in evolutie, la saptamani din ce in ce mai mari, cea de-a treia oprindu-se la 14 saptamani. Este un sentiment de nedescris, ce poate simti o viitoare mamica cand i se spune ca bataile inimii pruncului ei au incetat. La fiecare incercare am trait cu speranta ca data viitoare va fi bine si ca celelalte cazuri au fost pur si simplu intamplatoare. Cel mai frustrant este ca nu cunosc cauza acestor sarcini care se opresc in evolutie, medicii vin doar cu presupuneri cand nu au fapte concludente. Analizele mele au iesit perfecte, referitor la alimentatie intotdeauna am incercat sa mananc cat mai sanatos chiar si cand nu eram insarcinata, nu sunt fumatoare, nu am alte vicii. Duc o viata destul de echilibrata, si totusi s-a intamplat…iar medicii nu au nici o cauza exacta. Desi la inceput atunci cand ti se intampla, te intrebi de ce tocmai tie, de ce e totul atat de nedrept s.a.m.d. Dupa etapa de acceptare, am ajuns la aceeasi concluzie ca si tine, ca totul ne este dat de Cel de Sus, si El stie cel mai bine de ce se intampla lucrurile intr-un anumit fel. Iti doresc din suflet sa incerci sa iti vindeci rana prin sansa care ti s-a oferit de a avea o fetita, pt ca totusi ai un copil si stii ce inseamna minunea de a fi mama. Multa sanatate si iubire cat cuprinde!
Buna, Clau,
Dar tu ti-ai facut analizele acestea?
Imi pare rau pentru exp grele prin care ati trecut! Dar lupta nu este pierduta…
Emoționant!!!povestea mea este ca după 3 îngerași care au plecat în cer, a venit minunea mult așteptată o fetita superbă care o iubesc nespus de mult…ce iți pot spune cu toate ca Dumnezeu a fost bun cu mine și după toate nopțile, zile și ani mă gândesc mereu de ce?Pentru ca așa a fost sa fie!!!!tu fii puternică și bucurați-vă de ce Dumnezeu va dat deja.te pup
Ionela si eu simt asta! Inca Dumnezeu a fost bun cu mine, simt ca trebuie sa vorbesc in numele atator femei care nu stiu despre aceasta denumire: trombofilie…
Si imi doresc ca atunci cand stiu sa aibe linistea ca au facut tot ce era posibil de facut. Sa nu treaca prin drame si sarcini oprite din evolutie la toate varstele gestationale…
O întâmplare greu de suportat de orice viitoare mama, orice femeie! Eu sunt însărcinată în 22 de săptămâni, însă experiența prin care ai trecut m-a sensibilizat pana la lacrimi, gandindu-ma cât de puternica as fi într-o astfel de situație! Nici măcar gândul nu îmi permite sa îmi imaginez! La fiecare ecografie merg cu sufletul la gura (știind ca am probleme cu lungimea colului) și cu speranța că Dumnezeu va avea grija de cea care peste mai puțin de 4 luni va purta numele de Ilinca Stephanie! 🙂
Ești o femeie de apreciat! Multă sănătate și credința că toate lucrurile se așează așa cum le-a fost dat!:* te îmbrățișez, cu deosebita stima!
Mada,felcitari si lasa energia buna sa iti intre in suflet! Ilinca o sa fie in bratele voastre…iar eu va astept cu o poza, dar si cu un pupic pe o talpita mica,mica!OK?
Cu mare drag am sa fac asta când o voi avea lângă mine! O zi de weekend minunata sa ai!:*
Buna ziua, eu in data de 06.03.2016 eram insarcinata in 31 de sapt si nu l-am mai simtit deloc pe bebe Darius miscand, iar in data de 07.03.2016 cand am ajuns la medic nu-i mai batea inimioara. Asa ca am nascut in data de 09.03.2016 la 31 de sapt un baietel mort este inimaginabil de greu sa treci prin asa ceva (nu trece niciodata), fizic trece dar psihic nu am cum, doare groaznic, mi-e frica de data de 10.05.2016 cand trebuia sa se nasca. dar trebuie sa fiu tare pt fetita care o am. Am primit rezultatele de la anatomo patologic dar bebelusul nu a avut nimic exista probabilitatea TA.in rest nu ne putem explica nici eu nici medicii, inca nu stiu cauza pt care acum am un ingereras. Ma rog ca sa ne ajute Dumnezeu pe toate mamicile de ingeri sa putem trai cu gandu ca acolo undeva ingerasii nostri ne asteapta, eu am avut o viata pana in momentu in care l-am nascut pe Darius de 1 luna si o sapt, dar acum…..inca mai am momente cand ma trezesc noaptea simtindu-l cum misca.
Imi pare tare rau…fix asta spuneam astazi intr-un interviu la strile pt KanalD. Desi drama este individuala, ce fac si de unde o apuca mamicile care trec prin asa ceva …cand astepti sa il strangi in brate?
Sincer, imi pare rau!
Si eu sunt mamica de ingeras de anul trecut cand la 14 saptamani puiul meu a plecat! a fost greu, foarte greu o perioada, mai ales ca ne chinuiam de multa vreme. Nu poate intelege nimeni ce e in sufletul nostru oricat de mic sau mare a fost. Ce e incurajant e ca se poate trai cu durerea asta, nici o femeie sa nu se dea batuta. Ingerii nostri ne protejeaza!! Doresc multa putere tuturor mamelor care trec prin acest cosmar!
Multumim Onuca pentru mesajul tau!
Draga Tily,
Am sa incerc sa sintetizez in cateva cuvinte viata mea….m-am casatorit prima data cand aveam 28 de ani dupa o relatie de 12 ani…la 5 luni jumatate ca urmare a unui accident de circulatie am ramas vaduva…ne facuseram planuri ca pana la 30 de ani sa avem si copil…. Perioada ce a urmat a fost cumplita, plina de disperare si intrebari fara raspuns…dar….dupa 4 ani am intalnit( impropriu spus intrucat ne cunosteam din copilarie) un om minunat cu care mi-am refacut viata. Ne-am casatorit civil in 2013, religios in 2014 si am discutat despre posibilitatea de a avea un copil. Am mers la medic si am facut control si analizele necesare si pe cand au venit rezultatele eram deja insarcinata in 5 saptamani jumatate. Poate unii nu ar intelege dar sentimentele mele la aflarea vestii au fost contradictorii….eram fericita dar parca imi doream sa ne mai bucuram de noi si ma tot laudam la lume cat de usor se fac copii, eu ramanand insarcinata din prima luna, am facut tot ce mi s-a spus de catre medic dar….la 11 saptamani am descoperit o pata maro pe lenjeria intima, a fost inceputul unui nou calvar…sarcina oprita in evolutie de 2 saptamani, chiuretaj facut de urgenta noaptea la 2 intrucat din cauza sangerarii masive nu am apucat a doua zi dimineata cand aveam programare…..am simtit ca lumea mea s-a spart in bucatele si ca asa va ramane imi tot reprosam ca nu am fost suficient de fericita si Doamne doamne mi l-a luat pt asta. La recomandarea medicului am facut investigatii si surpriza…trombofilie (2 mutatii genetice) si hipotiroidism. Am inceput toate tratamentele recomandate dar tot nu ramaneam insarcinata natural. Dupa un an de la pierderea primei sarcini am reusit, dupa monitorizarea si de 4 ori pe saptamana a foliculilor, injectii de eliberare a ovulului, etc, etc) sa raman din nou insarcinata. am plans de fericire cand am vazut o a doua linie roz, extrem de pala, pe testul de sarcina…3 am facut si toate au iesit la fel :).. Dupa a doua ecografie mi-a fost confirmata o sarcina de 5 saptamani…de atunci am trecut prin multe spaime, doua sangerari, ( din cauza placentei inserate jos) , dublu test cu risc de sindrom down de 1:421 dar si multa fericire. Acum la aproape 37 de ani astept un baietel care are 26 de saptamani si e voios si sanatos in burtica mea…. Draga mea Tily, toate aceste incercari dureroase din viata noastra nu ne fac decat sa fim femei si mame puternice. Te imbratisez cu mult mult drag si iti doresc ca viata sa iti daruiasca ce e mai bun.
Angi, draga mea…mi s-a zbarlit pielea pe mine! Esti un exemplu, iti multumesc pentru faptul ca ai vrut sa impartasesti din viata ta!
Doamne ajuta…sa fie bine!
Si stii ce e dureros inca?!….multe din mamici nu isi permit financiar sa faca toate aceste investigatii si monitorizari, care sunt extrem de costisitoare…iar din aceasta cauza sunt supuse unor traume multiple…traim cu speranta ( care moare ultima) ca in viitor statul va face ceva in acest sens.
Felicitari pentru interviu! Cine a trecut printr-o asemenea experienta te intelege. Avem 4 ani de cand incercam sa avem un copil. Am ramas insarcinata anul trecut prin inseminare si in saptamana 10 am aflat ca inima nu mai batea. .. si asta printr-o intamplare a sortii (nu reuseam sa imi fac programare pt saptamana 12 si am mers la alt dorctor). Pe mine plansul ma apuca dupa eveniment, din senin cand faceam cate ceva. Am aflat ca am si eu modificari genetice si ca trebuie sa fac injectii cand am incercat o a 2a inseminare care din pacate nu s-a confirmat in sarcina. Mi-am depasit cu ocazia asta si teama de injectiipentru ca am fost nevoita. Ma scotea din sarite cand cineva zicea ca stie ce simt cand stiam clar ca doar cine trece prin asa ceva poate stii. Doamne ajuta sa reusim sa ne indeplinim dorintele, sa fim sanatoase!
Iulia,so true!
Si eu cred ca…de la cate mesaje am citit..doar determinarea ne va aduce la indeplinirea dorintelor noastre!
Cateva cuvinte de la un tata..
Sa stii ca nu decidem mare lucru in viata asta. Suntem aici, ne zbatem cat putem, facem tot ce putem. E natural, e instinctual, daca reusim bine, daca nu reusim continuam pana nu mai putem. Nu e nici o drama, nici o problema speciala, decat in mintea noastra. Si e asa pentru ca mintea ne ajuta sa impingem evolutia mai departe.
Inca o data, nu alegem noi nimic, doar credem ca alegem. In realitate avem o rezerva de viata in noi pe care o folosim asa cum ne impinge. Simplu spus, ne traim viata.
Dar eu stiu asta! Din acest motiv am si spus: nu caut de ce-uri!
Noi am incercat 7 ani. Si o multime de ICSI. In final am reusit, dar am fi putut cred sa mai incercam vre’o doi ani, sau cine stie.. Am inceput la 33 de ani. Privind inapoi, in retrospectiva, chinul respectiv a facut parte din viata noastra. Am trait intre ICSI-uri, dar asa a fost evolutia vietii noastre la momentul respectiv.
Normal, nu merita sa te gandesti ca era mai bine de la 20 de ani sa te afli in pozitita de tata. Bine ca s-a incheiat cu happy end,iar iti multumesc ca ai vrut sa imi spui public!
Va doresc tot binele din lume!
Te inteleg perfect Titi si eu am pățit la fel ca tine eu am pierdut sarcina la 4 luni si jumatate si cu doua săptămâni inainte am facut dublu testul pt malformatii si a iesit totul perfect si după 2 săptămâni m-am dus la spital cu o secretie galbenă si m-a internat vineri si abia luni mi-a facut eco si mia zis k e copilul mort in mine la fel ca tn nu m-am putut abtine si am urlat cat am putut de tare si m-a tr la un medic la ecograf ca sa confirme si mia zis med respectiv esti tânără faci altul. Te inteleg perfect si iti urez multă sănătate si o sa vezi ca o sa ne dea Dumnezeu alt copil .Te pup
Dragă Mamă
Scumpa mea Dumnezeu sa va binecuvanteze pe voi toti Si pe toti Pruncisorii cei trecuti in nefiinta si cei care sunt alaturi de Parintii lor.Va inteleg durerea.Eu am nascut pe 8 Martie la 22 de saptamani,5 luni si 2 saptamani.Noah si Luca vietile mele,nu au supravietuit,pentru ca erau prea mici.Am avut o infectie in sange.Locuiesc in Anglia,unde unii doctori cat si asistente sunt nepasatori,nepasatoare,mori nu mori,lor le este bine,indiferent.Mi-au facut vaccinul antigripal fara a verifica istoricul meu de gravida.
Noi suntem Ortodoxi,Pruncii mei insa au primit binecuvantarea de la Parinte Catolic Englez.In binecuvantare le-a rostit numele Noah si Luca.Marti 29.03.16 a avut loc incinerarea.Sotul meu i-a dus pana in capela.Si eu la bratul lui.Doua melodii au avut la ceremonie
,era melodia noastra favorita,o ascultam seara pe repeat inainte sa facem nanica,Last of the mohicans-main theme and pan flute(Melodia noastra favorita),si la sfarsitul ceremoniei Enya-Only time.Ma chinuia rau gandul de incinerare,dar am vorbit cu preotul care a si facut slujba,inainte de incinerare,ca trupul nostru e total diferit de suflet.Corpul e trecator,pe cand sufletul e etern.A fost foarte important pentru mine sa imi explice tot.Ei au venit Ingeri,Ingeri s-au intors.
Intre contractiile alea dureroase si pauzele dintre contractii am avut un vis,am auzit o Voce care mi-a spus atat Noah si Luca.Cand m-am trezit l-am strigat pe sotul meu si i-am zis.”Tati meu,Copiii nostri se vor numi Noah si Luca,asa am visat Tata,astea vor fi numele lor”.O prietena mi-a spus.”A fost vocea Ingerului Lor care ii chema Acasa”.Acum nu stiu cum sa spun,atat eu cat si sotul meu,avem un sentiment de eliberare.Dar sufletul ma doare ingrozitor,mi-e atat de greu.Mi-e atat de dor de ei.Poate suna neomenesc,nu stiu cum sa exprim sentimentul.A fost si este Voia Lui Dumnezeu,nimeni nu o poate schimba.Am acceptat Voia Domnului si o acceptam.El decide ce este bine sau rau.Cine stie care ar fi fost viata Pruncilor Nostri.De asta s-o fi intamplat asa.Noi trebuie sa ne rugam cu tot sufletul pentru Pruncii nostri.I-am rugat din suflet sa vina inapoi la tati si mami.Mi-e atat de dor de ei.Nu mai vreau nici sa fiu trista nici sa plang.Se intristeaza si ei,si nu vreau sa ii stiu suparati.Ma doare sufletul rau,Pruncii.nostri au trait jumatate de ora,Noah a murit la inima mea si Luca la inima tatalui lui.
Mama draga si Tata drag Dumnezeu sa va dea putere sa va treaca din durere,si mai incercati de Bebic.Va doresc din suflet sa aveti parte de mangaiere sufleteasca.Va doresc din suflet sa se intoarca inapoi si sa va umple casa de rasete,galagie si tot ce va doreste sufletul vostru.
Eu mai am o sarcina pierduta in 2013,am pierdut sarcina la 5 saptamani.Suntem singuri si DOARE RAU.Ma rog la Dumnezeu sa mi-i dea pe toti 3.Danku Marin este facebookul meu daca vrei sa mai vorbim sa te sustin cum pot eu.
Va pup si va imbratisez cu drag.Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti si pe toate sa aiba grija de voi toti.Multa sanatate va doresc.
Imi pare rau din suflet ca trebuie sa treci prin asta.Scumpa mea draga.Ma rog sa va fie bine.Doamne ajuta
Iertati-ma pt greselile gramaticale
Offff, Doamneee!
Ce sa mai spun?
Cuvintele mele sunt de prisos, dar ma bucur ca am scris acest post pentru ca imi doream sau speram sa strangem aici niste femeie care se inteleg una pe cealalta!!!
Doamne ajuta, multumesc pt mesaj!
Astazi tampitul de facebook mi-a dat reminder cand eram
Cu burta la gura de ziua tatalui meu-fix de acum 5 ani!
Asa este, un DOR imens, dar este normal sa fie ASA! Mame suntem pentru kinderii nascuti sau nenascuti!
Bună,iti înțeleg perfect durerea… Dar ai fost norocoasa..daca pot spune asa Eu am pierdut sarcina la 6 luni dupa spitalizare o luna jumătate timp in care nimeni nu mi a spus ca exista posibilitatea ca baiatul meu sa moara, era o sarcina obtinuta prin fertilizarea in vitro.. Nu exista durere mai mare ca asta.. As vrea sa iti spun ca vei trece peste, dar adevarul ca nu vei trece niciodată peste si nu vei uita durerea. O lunga perioada inca simțit cum misca, aveam senzația ca este inca acolo si totul a fost un vis.. Eu l am nascut acasa exact in ziua cand mi am dat seama ca ceva este nu este in regula(dupa ecografie facuta de urgenta). In capul meu este ca el copilul meu m a protejat și a vrut sa se nasca in casa lui. A fost mina lui Dumnezeu. Dupa atatia ani 8, inca ii simt lipsa, a fost foarte greu pentru noi, nu am mai avut curajul de a rămâne insarcinata , nu cred ca este pentru mine.
In schimb Dumnezeu si a facut simțit prezenta si am hotărât sa adoptam.. Am reușit. Avea o fetita superba care tot ce iti dori de la un copil.. Este băiatul meu sub alta forma.. Fii tare, iubești fetita mai mult ca de obicei si cred sincer ca Dumnezeu te va rasplati intr un fel pentru durerea avuta.
Fii tare si zâmbește de acolo de sus ai un înger păzitor..
Cat de frumosss! Noi am vrut sa adoptam inainte de Sofia si cand am spus: Ok, pe 24 dec 2010 aflam ca sunt insarcinata!
Felicitari pentru optiune, este un gest mare!
Eu cred cu tarie ca un parinte bun nu este neaparat cel care da viata, ci cel care da sansa la Viata sub toate aspectele ei!
Pe de alta parte daca ai ascultat mat video cu psiholoaga- trebuie sa renuntam la ‘frici’ si uite asa nu stii niciodata cand poate in viata voastra mai apare cineva;)))
Te imbratisezzz!
Mulțumesc!! Si noi la fel sunt de parere. Daca va apărea cineva nou in viata noastră va fi primit si mai ales apreciat.. Ar fi un adevarat miracol si o minune pentru noi chiar daca pentru mine va fi un pic ma greu.. Dar totusi lui Dumnezeu ii multumesc pentru miracolul facut copilul si faptul ca sunt in viata,nu as putea sa ii cer mai mult.
Doamne cata durere in toate comentariile pe care le-am citit…asta m-a facut sa va spun si eu povestea mea : Mai este putin si se va implini 1 an de cand fetita pe care o purtam in pantece s-a transformat intr-un ingeras . Am pierdut-o in a 23 saptamana , in urma unui avort spontan .Am aflat in 2 luni jumatate in urma unor analize ca am anumite mutatii pe trombofilie , mutatii pe care le am mostenite din nastere si care nu au fost descoperite la prima sarcina , acum 6 ani , in urma careia am nascut un baietel frumos si sanatos. Bineinteles am inceput imediat cum am aflat ,tratamentul cu injectii fraxiparina …in fiecare zi , dar nimic nu mai conta mai ales ca aflasem ca o sa avem o fetita , vom avea pereche…toata lumea era bucuroasa , in special baietelul meu .Mergeam frecvent la ecograf , totul era ok ,cu o saptamana inainte sa se intample nenorocirea am facut morfologia…totul e ok! In saptamana urmatoare am inceput sa pierd sange, am sunat doctorul , am plecat de urgenta la spital , cu gandul ca nu are ce sa mi se intample , doctorul va rezolva totul…Am trecut prin niste chinuri groaznice , ma rugam la Bunul Dumnezeu sa ma ajute ca simteam ca nu mai pot…si m-a ajutat pe mine ,dar mi-a luat-o pe ea.Am simtit cum a miscat pana in ultimul moment…Am avut parte de o nastere normala , in care placenta s-a desprins si a iesit cu tot cu fetita. Cu toate ca faceam injectiile mi s-au format chegulete de sange in spatele placentei si asta a dus la desprinderea ei.Dupa experienta asta am ramas cu multe intrebari , dar pana la urma le-am gasit raspunsuri la toate mai mult sau mai putin, insa cel mai greu a fost sa ii explic baietelului meu de ce surioara lui nu mai vine….
Of, asa este!
Multa durere in mesaje, dar totodata solidaritate!!
Imi pare rau, rau de tot!
Fir-ar sa fie…o loterie si nimic altceva!!!
Dupa exp asta ti-au spus ce se poate face?
Eu tot nu imi explic de ce pe tratament se intampla asta????
Mi s-a spus ca pot sa incerc din nou sa raman insarcinata ,numai ca in momentul in care ma hotarasc, sa merg la doctor si sa imi dea un tratament ,si imediat ce voi ramane gravida sa incep injectiile.Astazi am reusit sa vad si videoul postat de tine …M-am regasit in fiecare cuvant pe care l-ai spus. Si eu am simtit-o ca pe o pedeapsa , pentru simplu fapt ca eu nu imi doream sa fac al doilea copil ,motive fiind multe ,grija ca poate raman fara loc de munca , ca nu pot sa ii ofer ce i-am oferit si baietelului si multe altele , dar si cand am aflat ca am ramas insarcinata nu mi-a trecut prin gand ca as vrea sa renunt la sarcina.Am invatat sa iubesc ceea ce crestea innauntrul meu , am inceput sa fac planuri toti patru …dar din pacate nu a fost sa fie. Si culmea ca mi s-a intamplat cu o zi innainte de ziua mea de nastere, asa ca imi voi aminti mereu ziua asta grea. Acum dorinta de a face un bebe este foarte mare ….doar ca teama este si mai mare.
Vrei sa stii ce era a doua zi pentru noi?
Ziua aniversara a lui Dragos si ziua cand am devenit doamna Popescu la PRIMARIE!
Cum sa uit? Niciodata…
Dragilor, intr-adevăr Dumnezeu ne încearcă. Si noi am trecut prin aceeasi poveste…copilul mare nascut perfect sănătos, la termen….dupa care sarcina oprită in evolutie la 20 săptămâni….aceeasi păcătoasă de trombofilie de care nu stiam. Au urmat saptamani de agonie si remușcări, neputință si furie…resemnare si credinta in Dumnezeu. Acum la fix un an de când ar fi trebuit sa se nască Luca…il tin in brate pe Marc si ma bucur de fiecare clipa….si da, am facut la ultima sarcina 1000 de investigații, mi am facut singura injecții în burta, am trecut de la agonie la extaz de zeci de ori….dar nimic din toate astea nu mai contează acum.
Curaj si încredere si nu încetați sa credeti ca se va intampla o minune.
Multumim mult, mult de tot!
Multă durere răzbate din comentarii. ..Indiferent ca avea 6 săptămâni sau câteva săptămâni de la naștere tot copii noștri sunt.
După 10 ani de încercări cu 1 sarcina oprită în evoluție la 13 săptămâni plus doua sarcini oprite la 27/28 săptămâni am descoperit cauza trombofilie și cu tratamentul aferent a venit fetița de 4kg sănătoasă. La 5 ani de la nașterea fetiței am aflat ca sunt din nou gravidă, erau doi gemeni. Tratament injectabil, controale, ecografii mai ales ca unul din gemeni, fetița a rămas în urma încă de la 8 săptămâni. ..Când treci prin tot ce trecusem nu te gândești ca iară vei primi o palma din partea destinului. Mi se spusese ca fetița se poate naște și va fi afectată pe lângă inima și la alte organe sau se putea opri în evoluție…Au urmat zile grele, nu puteam nici plânge sa nu îi fac rău băiețelului care era foarte bine…La 25 de săptămâni fetița s-a oprit în evoluție iar la 29 s-a declanșat nașterea prematura. Norocul nostru ca eram la spital pentru injecțiile de maturare a plămânilor ca am fost amândoi în pericol. Baietelul 1,200 g. Au urmat 7 săptămâni la Secția de Prematuri în care te bucuri atunci când nu te caută asistentele. Peste o săptămână va fi un an, al naibii de greu an, dar băiețelul e bine un gras de peste 10 kg
Luminița e undeva la capătul tunelului, cam lung tunelul în cazul meu…
Sa ai grija de tine, sa faci toate investigațiile și sa iti alegi medicul în care sa ai încredere
O îmbrățișare de la alta mamica de ingerasi
Cateodata ma gandesc cum nimic nu este intamplator!!!
Cam care era probabilitatea sa fiu ambasadorul copiilor prematuri si totusi eu sa fiu in pericol de nastere prematura(in cazul cel mai fericit)? Doar datorita bolii de care nu aveam habar.
Multumesc pentru timpul acordat!
Astazi am doua comori, dupa 8 ani lungi de tratamente, asteptari si sperante. Inainte de ei, un inger ne-a vizitat doar putin ( 8 -9 sapt ) dar a decis sa se intoarca in cer. Am fost distrusa dar viata a mers mai departe! Mi-a fost cumplit de greu dar asa e, Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce iar astazi cand ma uit la minunile mele, tot chinul a disparut de parca nici n-a fost vreodata acolo!
Cu incredere in Dumnezeu, putem depasi orice greutate.
Draga mea, Florentina,
8 ani…incredibil! Ma bucur pt happy end-ul vostru!
Doamne ajuta si sa auzim numai de bine!
Povestea ta si povestile cititoarelor tale, mi-a amintit de sarcina mea din 2009. Atunci, la 16 sapt a tb sa intrerup sarcina pt ca bebe era malformat. Un bebe dorit, PLANIFICAT, o sarcina despre care am stiut din primele doua sapt, o sarcina pe care am anuntat – o tuturor cu entuziasm, din primul moment…
Pe la 14 sapt, am inceput sa am un feeling ca ceva e in neregula. Eram in concediu, in Turcia si mi-am stresat toti prietenii ca eu vreau acasa la echograf. Cand m-am intors in tara, m-am programat imediat pt a doua zi. Si…in momentul in care dr echografista si dr de familie (buna prietena cu noi) au amutit si au inceput sa vorbeasca in jargon, codificat, mi-am dat imediat seama. Le-am intrebat “Hai, spuneti-mi, la cine e problema – la mine sau la copil?!” S-au uitat una la alta si…mi-au spus – la copil!
Am trait intr-o secunda o avalansa de sentimente: durere, revolta, negare…dar… cumva si speranta si usurare! Suna ciudat, stiu! Dar era in sfarsit, un raspuns concret dupa mai bine de o saptamana de framantari si presentimente urate! Eram cumva usurata ca am aflat in sfarsit adevarul, ca nu sunt nebuna, ca nu am luat-o razna degeaba! Pe de alta parte, faptul ca problema era la el, imi dadea increderea ca, pe viitor va fi bine!
Oricum, pe moment am plecat hotarata sa lupt pt el, sa nu renunt asa usor! Am ajuns acasa si am citit pe net o gramada despre afectiunea lui si…mi-am dat seama ca era incompatibil cu viata (ginecologul imi spusese deja asta la telefon) iar daca, totusi, ar fi supravietuit, ar fi fost fie doar pt cateva zile, fie cu sechele multiple – fizice si psihice.
M-am dus la spital pt avort cu inima stransa dar, impacata in acelasi timp. Nu voiam ca bebele meu sa devina cobaiul nimanui. Nu voiam sa il chinuiasca nimeni cu operatii din prima zi de viata (daca ar fi ajuns pana acolo) nu voiam sa il analizeze nimeni ca pe o ciudatenie a naturii…
Am facut intreruperea cu demnitate, cu capul sus in fata cadrelor medicale si a sortii, dar cu capul plecat in fata copilului, pe care il rugam (si inca il mai rog) sa ma ierte ca ii curm eu viata si nu afectiunea lui, si cu capul plecat in fata lui Dumnezeu care mi-a aratat ca, degeaba PLANIFICASEM eu cand si cum, ca puterea de a da viata e exclusiv in mainile Lui!
Am incercat, din acea trista experienta, sa invat cat mai multe lectii. Mi-a luat 10 luni sa uit, sa trec peste moment, peste durere, peste vise si planuri si vinovatie…
Aveam 26 de ani.
Intre timp, se pare ca Dumnezeu a considerat ca mi-am invatat lectiile si ca, dincolo de acea durere care m-a transformat pe interior si mi-a schimbat total prioritatile, merit sa ma bucur de doi ingerasi trimisi de El in grija mea! Acum, am un baietel de 5 ani si o fetita de 1 ansior!
Din cand in cand insa, ma mai gandesc la baietelul la care am renuntat, la baietelul bolnavior care, fara a veni efectiv pe lume, fara a face cunostinta intre 4 ochi, fara a ne imbratisa vreo secunda, mi-a schimbat totusi viata in mod radical!
Dumnezeu sa il aiba in paza Sa, acolo, printre ingeri si nori!
Cat de frumos ai scri! Iti multumesc…
Hristos a inviat!
Abia acum am revenit pe blogul tau…intre timp am mai citit una alta despre tine si problemele (multe) cu care te confrunti. .. daca despre psoriazis chiar nu stiu ce sa spun (poate doar sa te interesezi de terapia aia cu pestisori) despre convulsiile fetitei…am mai multe de spus, din pacate. Si baietelul meu a trecut prin 3 astfel de episoade. Prima oara nici nu ne-am dat seama ca are febra. Avea extremitatile reci (obrajori, frunte, manute) Si ne-am trezit cu el in convulsii direct. Nici n-am stiut ce ne-a lovit. A fost infiorator! Am crezut ca imi moare copilul in brate. Cea mai cumplita experienta din viata mea. Ulterior, pragul de temperatura i-a scazut si, daca prima oara a facut convulsii la peste 39, la vreo 8 luni dupa, cand a facut iar, a facut la un pic peste 38. Acum stiu ca exista o diferenta intre temperatura “buna” (cand frige tot) si cea “rea” (cand extremitatile sunt reci si frige doar cheliuta si gatul/pieptul) Am trecut prin multe cu el…chemat salvarea, eu singura acasa fiind,(Dumnezeu sa le dea sanatate medicilor si paramedicilor de pe SMURD) nopti intregi de veche acasa sau prin spitale…in fine, dupa cea de a 3-a convulsie, multumim lui Dumnezeu ca am ajuns in final, pe mana doamnei dr Teleanu (care inca il mai monitorizeaza periodic) si care l-a bagat pe tratament cu Pure DHA. De atunci am reusit sa il tinem sub control. Nu a mai facut nicio criza (au trecut aproape 3 ani), desi a mai facut temperatura destul de mare in mai multe randuri. Diazepamul Desitin nu ne lipseste. Il plimbam cu noi peste tot. Algocalminul fiole, la fel…
Iti doresc sanatate multa atat tie cat si fetitei! Sa fiti cu totii bine si…increzatori! Pana la urma, bune, rele, toate sunt date de la Dumnezeu si sunt menite sa ne invete lectiile de care avem fiecare nevoie – de la tarie, la smerenie, la incredere in El si in cei din jur… Dumnezeu sa ne tina pruncii sanatosi si pe noi, sa avem grija de ei!
Adevarat a inviat! SI bine ai revenit!
O cunosc pe doamna Teleaunu, dar noi nu am ajuns! Sper sa fie bine si sa ne fereasca febra!
Si la noi este la fel- desitin, algocalmin peste TOT!
Iar cat despre final fix asa cred si eu…sunt date de la Dumnezeu pentru smerenie, incredere!
Sanatate multa va doresc!
Buna Maria,
Si la mn a fost același lucru, doar că eu am dus sarcina pana la 38 săptămâni și a murit ea singurică intrauterin. Iar în noaptea aceea mi.am visat copilul mort, si am știut cum m.am trezit ca cva nu va fi bn…si nu a fost:-( ddar, că și la tine fetiță mea din cer ni le.a trimite acum pe frățiorul ei. Avem 16 săptămâni și mă agat de speranță ca trebuie ca totul ss fie bine de data asta! Te pup si numai bine!!
Ma doare sufletul pentru tine si nu am putut sa iti scriu nimic cand ai postat, ca imi dadusera lacrimile. Imi pare rau! 🙁 Sa va ajute Dumnezeu sa treceti cu bine peste aceasta incercare a sufletului!
Draga Tily,
Imi pare rau pentru pierderea voastra!
Dupa ce am facut foarte multe investigatii am aflat ca am o malfomatie uterina si mi s-a zis destul de clar ca nu pot avea copii. A fost greu, foarte greu sa primesc vestea asta. La 3 luni dupa cumplita veste am aflat ca sunt insarcinata. Era incredibil. Nu imi venea sa cred. Fericirea a durat extraordinar de putin pt ca la 6 saptamani am pierdut sarcina. Nu trece o zi fara sa ma gandesc la copilul meu. Sunt nopti in care visez ca il nasc. Sper ca Bunul Dumnezeu sa ne binecuvanteze viata cu un copil si sa ne spuna: mami si tati. Dumnezeu sa ne intareasca pe toti!
Numai bine,
Elena
Imi pare tare, tare rau si stiu ca nici un cuvant nu iti plate alina suferinta!
Am trecut si eu printr-o astfel de poveste in decembrie 2014 cu o saptamana inainte de ziua mea de nastere! Rezultatul ecografiei la 12 sapt – ca era oprit in evolutie de peste 2 saptamani. Ne-a lovit extrem de tare aceasta intamplare nefericita. Astazi sunt din nou insarcinata in 10 sapt si 1 zi, chiar azi am fost la spital o fuga sa stiu ca este bine acolo in burtica. Traiesc cu speranta ca aceasta sarcina sa o duc la bun sfarsit. Pana acum nu stim decat eu, sotul si doctorul de sarcina pentru ca nu am inima pregatita sa anunt pe toata lumea! Am spus ca vreau ca burtica mea sa anunte cand va creste! Am suferit prea mult ca sa ma mai imbat cu apa rece!
OFFFF! Stiu si inteleg exact ce spui! Sigur, sigur o sa fie bine!
Buna Tili,,
Cred ca am citit articolul postat de tine in urma cu cateva luni, azi l-am cautat pentru ca am simtit nevoia sa il citesc din nou. Este groaznic ce ai patit…este groznic pentru orice femeie care isi doreste un bebe…pentru un tata care se entuziasmeaza la un test de sarcina pozitiv…
Eu am pierdut o sarcina in mai, oprita din evolutie. M-am scuturat, m-am sters, capul sus mai departe. In octombrie am luat decizia de a face stimulare ovariana…test pozitiv, sarcina confirmata, fericire maxima. Sotul meu era atat de entuziasmat….la o saptamana dupa…doctorita ma pune sa fac beta si sa vin la un control…sarcina oprita din evolutie, din nou…la cateva luni diferenta. Am oboist…atat de mult ce imi doresc un bebe…acum astept sa se elimine singura sarcina mult dorita.
Bafta multa Tili! Sa auzim (citim) de bine!
Oh, Luiza! Imi pare tare rau sa aud!
Eu am luat o pauza fiindca nu ma vedeam trecand prin atatea stari si loterii!
Dar sa stii ca multe din cele care mi-au scris nu s-au lasat descurajate si au avut rezultate pozitive!
Ia-ti timp!
Imi pare rau sa aud:( , dar ia-le ca pe niste semne si nu dispera!
Investigheaza si muta muntii din loc.
You can do it!
Buna ziua,
Din pacate si noi tocmai am trait o astfel de experienta: avem 2 copii de 6a5l si 2a6l perfect sanatosi, sarcini fara probleme, ambele prin operatie cezariana. Acum o sapt a inceput cosmarul: sarcina oprita in evolutie la 18 sapt dupa ce la 17 sapt si 3 zile ni se confirmase ca avem un “baietel de nota 10”! A urmat un avort provocat, f dureros pt sotie, o experienta de cosmar!
Nu am facut testele de trombofilie dat fiind istoricul excelent al sotiei si datorita faptului ca nu ni s-a spus ca sunt obligatorii! Nu a fost vb de o chestiune financiara!
Banuim ca este vb de trombofilie dobandita, vom afla peste cateva zile rezultatul testelor!
Sanatate, putere si curaj!
Nu stiti cat ma onoreaza comentariul dvs! Jos palaria! Intotdeauna am sustinut ca barbatii sunt extraordinari!
Si intotdeauna am stiut ca noi femeile intr-un fel sau altul fara puterea voastra nu am avea cum sa mergem mai departe! Felicitari pt ca sunteti alaturi de sotie, familie, dar mai ales felicitari pentru ca mi-ati scris!
Buna Tili,
Povestea mea începe cam la fel: o fetiță perfect sănătoasă născută la termen în 2013, fără probleme!e sau vre.o complicație în sarcina. În 2015 am rămas însărcinată, toate bune, sarcina dusa la termen-38 săptămâni fix!pe parcursul sarcinii cu îngerașul mi s.a spus că nush ce nu e bn dezv la creier dar ca pana la finele sarcinii toate se pot așeza la locul lor. Si asa a si fost , la 36 săptămâni la ultima echo înainte de tragedie, era totul ok, fătul era dezv normal, fără probleme. Numai că…
Pe 6 octombrie 2015 dimineața, ma trezesc, pregătesc fata pt creșă si oleacă; rămân cu berlina din burta să ne facem tabieturile de dimineață:gâdilat pe burta vb cu ea, etc..doar că…în dim aceea nu mi.a mai răspuns la gâdilat la vb si scărpinat…Am încercat cu cva dulce apoi acidulat…nimic, am pus mâna pe tel am sunat la salvare, la med meu care mi.a spus de urg să mă prez la med. Vine salvarea, plec in drum în ambulanta încep mici contracții. Ajung la cam Garda, mă așez la ecograf…med meu la fel se face verde albastra la fata, mai cheamă vre.o 2-3 alți medici , ei la fel. Întreb ce s.a întâmplat? “Nu mai are cord” !! Of course de la soc necrezand logic ce mi se spune ma bufneste râsul, un râs isteric , si zic nu creeed asa ceva! În momentul în care mi-a spus:”ști, îmi pare rău… Sunt morți subite” am încremenit. Ce a urmat n.are rost să mai dezvolt. Nu are rost sa mai spun că la ora 19 am născut o fetiță de 2900 moartă…îngerul familiei mele overall! Au urmat analize de trombofilie, că nah au crezut ca am….ce crezi?? Nu am nici un fel de trombofilie, nu stiu nici în ziua de azi cum si din ce cauza s.a format hematomul la creier al copilului meu și din cauza căruia a făcut AVC. Cert este că…acum avem 16 săptămâni, un bebe care deja a început să mă anunțe că este acolo, grețuri and stuff. Susțin ideea de analize amănunțite atât în sarcina cât și extra! Suntem femei si trebuie sa avem grija de noi, pentru copiii noștri și pt noi! That’s my story, cam lunguta…te pup si numai bine!!!
Anca iti multumesc pentru timp dar mai ales pentru ca ai decis sa impartasesti experienta ta!
Cu siguranta ajuta atatea mamici! Esti un model! Mi s-a zbarlit pielea pe mine! Fix ce spuneams si eu la MARUTA!
Oricum o dai…ca pierzi sarcina la varsta gestatioanala mica sau astepti sa nasti si nu mai ai ce…este absolut traumatizant! Doamne ajuta ACUM! Sa ma tii la curent!
Buna. Eu am pierdut sarcina la 37 saptamani si trei zile…. Dupa 35 ore de travaliu am nascut o fetita… dar fara viata… Mai am un baiatel de trei ani. Cu ajutorul lui am reusit sa trec peste acest moment nefericit. Nu am trombofilie, analizele au fost facute la prima sarcina. Pur si simplu a fost o insuficienta placentara( de care m am documentat singura in urma rezultatului necroscopic). Niciun medic de la spitalul filantropia, in cele 35 ore de travaliu nu mi a dat nicio explicatie. Nici macar dr meu ginecolog caruia ii plateam fiecare consultatie. Nu avem consiliere psihologica in spitale(decat la cerere, iar in conditiile in care te duci la spital ptr ca ai contractii si ti se spune ca fatul este mort , trebuie sa ceri psiholog, ca el este prea ocupat sa sa si ofere serviciile in astfel de situatii), nu esti informat de absolut nimic ce urmeaza sa se intample, sotul nu poate intra la tine doar ptr ca esti intr o sala de nasteri, dar nici nu primeste nici el vreo explicatie…. Am nascut natural un ingeras dupa 35 ore de chin, dupa o operatie de cezariana, iar dupa toate astea la un minut dupa nastere vine o asistenta care iti pune o hartie in fata si un pix in mana si te pune sa semnezi daca doresti sa incinerezi copilul sau sa l iei acasa… Si sa mai fi intreg la minte dupa atatea ore de chin, dupa ce nasti si dupa ce te intorci acasa cu mainile goale de la maternitate. O parte din mine este trista, dar cealalta parte este bucuroasa ptr ca am acasa o minune de copil care inca mai are mama. Ce n am mentionat este faptul ca am facut in sarcina toate analizele si ecografiile recomandate de medic, care nu au fost putine si pe care nu le am facut oriunde ci la cea mai buna dr specializata pe echo.
Paula, am citit si recitit de nu stiu cate ori ce mi-ai scris!
In primul rand iti multumesc pentru ca ai vrut sa faci reveal despre povestea TA!
Sunt ferm convinsa ca o sa incurajeze multe mamici! Pentru ca noi suntem mame si pentru copii nascuti, dar si pentru cei nenascuti!
Mi se pare ireal, comentariile nici nu isi au rostul! Daca ai stii cat de mult ne luptam sa introducem psiholog in maternitati! Eu sunt ambasadorul ASOCIATIEI UNU SI UNU, lupta grea! Sistem toxic! Dar inca sper…doar asta mi-a ramas: putin cate putin,poate reusesc sa fac schimbari! Te imbratisez cu drag, virtual! Dar te simt ca si cum am sta la masa!
Si eu am trecut prin asta la 9 săptămâni, însă cu sângerări, internari… Apoi am facut analize si am aflat de mutatie. Acum sunt din nou insarcinata in 5-6 sapt si iar sângerez, medicul ginecolog mi-a spus sa asteptam embrionul si apoi sa merg la hematolog, însă am fost la unul si mi-a zis sa întrerup aspenter ca favorizeaza sângerarea… Nu stiu pe cine sa mai cred, nu stiu ce sa mai fac, mi se pare ca nu fac nimic si astept sa se repete nenorocirea. Aveti sfaturi din experienta?
Buna,
Nu stiu despre aspenter chestia asta!
Da, ca sfat-credinta si energia buna!
Tot inainte…
Mentionez ca pe lângă vitamine, calciu, utrogestan fac si vitamina k injectabil.
Au fost toate cele…
Am inteles ca pe langa cele mentionate 50% dintre sarcini sunt neviabile!
Loterie, ce sa zic!
Tily, la fiecare pierdere de sarcina am ascultat interviul tau, m-a ajutat, cu toate ca nu sunt atat de pozitiva ca si tine, imi place sa cred ca si eu sunt o norocoasa ca am deja un copil. Povestea mea incepea anul trecut in noiembrie cand am aflat ca sunt insarcinata, de atunci traiesc un cosmar, trei sarcini oprite din evolutie la 6 saptamani, depresie, prieteni pierduti pentru ca m-am inchis in mine si nu am vorbit despre asta,o relatie care incepe sa se raceasca, sentimente de vina ca nu am vrut mai devreme al doilea copil (am 37 ani).Luni am facut chiuretaj pentru cea de a treia sarcina, o sarcina atat de dorita, (parca cu fiecare pierdere imi doresc si mai mult) si dupa chiuretaj am facut infectie si am fost nevoita sa trec printr-un alt chiuretaj.Nu mai am nicio speranta, sotul meu nu mai vrea sa incercam iar eu nu sunt pregatita sa renunt .Sunt in Canada, sistemul e atat de diferit, dupa a doua pierdere de sarcina a trebuit sa mint ca am 3 pierderi pentru a avea trimiteri la analize, m-am luptat cu sistemul, am avut analize genetice, trombofilie, glanda, toate bune si totusi sunt mama de un copil si 3 ingerasi.
Nadia, imi pare rau pentru suferinta ta!
50% dintre sarcini nu sunt viabile. Cam acesta este procentul.
De ce nu infiezi un copil? Ridica-te din suferinta si intelege ca, daca sarcina s-a oprit inseamna ca in acele celule mici unde era viata ceva nu era in regula.
Gandeste-te ca a fost spre binele tau, al vostru ca familie. In sarcina avansata nu prea ai ce sa faci ca sa aduci cu bine pe lume un bebelus.
Eu inca nu am implinit 32… Nu fac o obsesie din asta(desi mereu vad cum puteam sta 4 la masa), insa ma gandesc ca poate asa a fost sa fie.
Si sunt extrem de recunoascatoare pentru ceea ce am. Lasa Unviversul sa lucreze… eu cel putin asa am facut. NU ma gandesc si las totul in seama soartei. Pupici din Bucuresti la mii de km distanta!
Multumesc Tily, esti minunata!
Buna ziua. Scriu aici, in speranta ca ma poate ajuta cineva cu cateva sugestii.
Am 31 de ani, sotul meu are aceeasi varsta. Din decembrie 2016, am hotarat ca e timpul potrivit pentru a face copii.
Amandoi avem tiroidita cronica autoimuna + hipotiroidie, iar amandoi facem tratament cu eutirox, analizele tiroidei sunt bune, in afara de anti-TPO, care raman crescuti pentru ca sunt specifici bolii autoimune.
Am ramas insarcinata din prima incercare, in ianuarie 2017 am avut primul hcg pozitiv, insa o valoare destul de micuta pana in 18 in ziua 25 a CM (am avut scurgeri rozalii de la pozitivarea testului, iar in ziua 29 a CM s-a pornit sangerarea si asta a fost). Medicul ginecolog a zis ca nu e nevoie de investigatii suplimentare fiind prima sarcina pierduta. Totusi eu am facut toate analizele infectioase care au iesit ok (doar igG le am pozitive), progesteronul la pozitivarea testului de sarcina era in parametrii buni, am facut un progesteron si la o saptamana post ovulatie si era bun (ovulatie am lunar). Ecografia transvaginala fara probleme anatomice.
Intre timp, sotul meu a plecat 3 luni la munca in strainatate, iar in vara am incercat din nou sa concepem, am ramas repede si de data aceasta (in luna iulie, hcg in ziua 25 a CM 10.5, a doua zi dupa pozitivarea HCG-ul se porneste sangerarea, vine menstruatia). Al doilea esec.
Am mers la ginecolog, iar acesta mi-a recomandat cariotipul din sangele meu si al sotului + profil de trombofilie complet. Am facut in Bucuresti analizele.
Cariotipul a iesit bine, profilul de trombofilie a iesit pozitiv pentru urmatoarele gene:
-factor v 4070 A>G (haplotipul hr2) heterozigot
-glicoproteina IIIa T1565C (HPA- 1a/b) pozitiv, heterozigot
– mthfr A1298C pozitiv, homozigot
– PAI 1 4G-5G pozitiv, heterozigot
-ACE/DEL INS (homozigot DD)
– apoE pozitiv (genotip E3/E4)
Restul analizelor de trombofilie, au iesit in parametrii normali, fara sinrom antifosfolipidic, fara lupus, fara leiden, homocisteina normala si coagulograma buna.
Am consultat 2 medici hematologi (unul in Bucuresti, dna dr Avram, si unul din orasul meu care s-a speializat in Franta). Ambii mi-au spus ca sarcinile nu au fost eliminate din cauza acestor gene, care sunt minore si care nu sunt trombofilii reale (nu s-a demonstrat ca au implicare in pierderile de sarcina din primul trimestru) si mi-au zis ca nu am indicatie de profilaxie in afara sau in timpul sarcinii.
In luna august am incercat din nou sa raman insarcinata si am ramas pentru a treia oara, eram foarte fericita pentru ca beta hcg-ul iesise 35 in ziua 26 a CM, cea mai mare valoare de pana acum, iar la 72 de ore iesise 240. Incepusem cu 14 zile inainte de pozitivarea testului s aiau metilfolat si b12, magnerot. Am mers la ecografie la 4 saptamani unde s-a evidentiat sacul si vezicula, iar la 6 saptamani s-a vazut embrionul care avea activitate cardiaca. AM crescut doza de eutirox la 150, de la 125, pentru ca tsh-ul pe sarcina a crescut putin avea valoare 4, era in aprametrii normali, insa endocrinologul a zis sa il mentin sub 2 (pana in sarcina, avea valoare de 1.80).
Am luat si sorbifer cate o pastila pe zi, no spa la nevoie si utrogestan cate un ovul de 200, maxim 2 pe zi.
Urma sa merg pe 2 octombrie la ecografia de 9 saptamani, insa pe 29 septembrie, seara tarziu, am observat pe hartia igienica o scurgere usoara roz deschis, m-am panicat si imediat m-am dus la clinica pt ecografie.
La ecografie, medicul de garda, a zis ca este oprit din evolutie….a fost un soc real sa aud aceasta veste. Avand in vedere ca medicul meu era plecat din tara la un congres si venea abia pe 2 cand eram programata la eco, mi-a zis sa il astept sa ii cer si lui parerea si ca pot sta in expectativa sa vad daca se elimina de la sine.
L-am anuntat si pe medicul meu si acesta a zis ca imi poate prescrie niste pastile pt eliminare, dar secretara m-a anuntat ulterior programarile de pe 2 a fost amanate pt 5 sau 7 octombrie (la alegere cand vreau sa vin).
EU stateam deja ca pe ace, ma rugam Domnului sa se elimine de la sine. Intre timp am mai consultat si un alt medic la care am fost la inceputul sarcinii si care mi-a confirmat prima data ecografic sacul gestational si stia istoricul meu pt ca mai fusesem anul acesta la el, iar el a spus ca sarcina trebuie evacuata prin chiuretaj, pentru ca daca astept sa se elimine de la sine nu se stie cand se va intampla asta si cum se va intampla, iar medicamentos a zis ca e posibil sa nu se elimine complet si sa am sangerari foarte puternice (eu aveam o hemoglobina de 11.3).
Avand in vedere ca medicul care imi recomandase varianta pastilelor era disponibil abia joi sau sambata si eu deja aveam un stres foarte mare, am hotarat sa ascult medicul care mi-a recomandat chiuretajul, asa incat, ieri dimineata am facut chiuretaj prin aspiratie si curatare cu chiureta la final cu anestezie generala.
AM sangerat ieri, dar astazi vad ca s-a oprit sangerarea….iau un tratament cu antibiotic si ergomet fiole, no spa si antiinflamatoare. Sper ca totul sa fie bine.
Ma simt foarte dezamagita si nu stiu ce sa mai cred, nu stiu de ce se intampla aceste lucruri, care ar fi cauzele…..medicii nu stiu ce sa-mi spuna (medicul care mi-a facut chiuretajul a zis ca daca mai vreau o sarcina, la urmatoarea sa fac anticoagulant injectabil, el a oscilat din prima catre varianta asta, insa hematologii au spus ca nu este cazul sa fac clexane avand in vedere ca sunt niste gene minore si ca trombofilia nu opreste in evolutie sarcinile atata de devreme, ci abia din trimestrul 2 incolo).
Mie mi-e foarte teama sa mai raman gravida, dupa aceste 3 esecuri, mai ales dupa ultima experienta care a fost cea mai dramatica din viata mea, ma gandesc ca daca voi mai ramane iar gravida sa nu se intample din nou acelasi lucru (nu as mai suporta psihic sa mai trec prin asa experienta).
Nu stiu daca ar putea fi o cauza pt oprirea sarcinilor, si autoimunitatea mea si a sotului (ma gandesc ca poate influenteaza spermatozoizii sau ovulele ca si calitate, iar embrionul sa se formeze defectuos….).
Ma tot gandesc la cine as putea sa merg pentru a primi niste raspunsuri si daca ar mai trebui facute si alte investigatii (de exemplu analize pentru sperma…cu toate ca ginecologii spun ca sotul ma lasa gravida, deci nu e o problema de fertilitate, dar am citit ca sunt niste analize pentru depistarea unor probleme cromozomiale sau de adn din sperma…insa nu stiu daca ar trebui facute sau nu …de asemenea am mai citit ca poate scadea calitatea ovulelor cu varsta, iar daca ciclul inainte era de 28-29 de zile, si se scurteaza la 26 de exemplu, inseamna ca ovulele isi pierd din calitatea lor, eu de aproximativ 1 an si ceva am observat ca ciclul s-a scurtat de la 29 de zile, la 25-26 in unele luni, dar ginecologii au zis ca nu e o problema pentru ca menstruatia normala este intre 21 si 35 de zile).
Ca si deficit de vitamine, am lipsa de vitamina D3, am un nivel de 19, de 1 an de zile iau vitamina D3 de 2000 de unitati, insa a crescut foarte greu pt ca medicii au considerat ca nu tb sa iau mai mult de 2000 de unitati, iar acum pe sarcina, la recomandarea unui ginecolog din Anglia, am crescut doza la 4000-6000 de unitati, pentru ca mi-a zis ca vit D3 scazuta in sarcina poate pune probleme (ma gandesc ca poate si faptul ca am crescut doza sa fi fost daunator pt embrion, citisem un studiu facut pe sobolani si scria ca fememele care au luat vitd3 in cantitate mai mare au avut risc de avort spontan, insa nu stiu ce sa cred….ma trec toate gandurile).
Dupa acest chiuretaj, medicul ginecolog a zis ca pot incerca dupa 2 cicluri din nou sa raman gravida, insa eu nu sunt pregatita pt acest lucru imediat (sotul meu vine in noimebrie acasa) si mi-e si frica de o sarcina in care ar trebui sa fac injectii in burta zilnic si sa fiu expusa riscurilor suplimentare din aceasta cauza (probabil ca si celxane are destule riscuri in sarcina si pt organsimul mamei, mai ales daca coagulograma e buna si restul factorilor de coagulare sunt in parametrii normali).
M-am gandit daca o fi nevoie sa apelam la o clinica specializata pe fertilitate, dar nu stiu daca e cazul nostru…
Daca a mai trecut cineva prin experiente similare si m-ati putea sfatui ce as putea face, as aprecia foarte mult orice sugestie ce imi poate folosi.
Va multumesc,
Buna ziua,
Va inteleg perfect, am postat si eu o experienta mai sus.
Va recomand sa va inregistrati pe grupurile de facebook:
Sa ai trombofilie, nu e greu!
MTHFR Romania
Puteti posta acolo experienta d-voastra si cere sfaturi de la membrii grupului,
Marius
Buna Tily. M-am gandit mult pana sa scriu insa mi-am luat inima in dinti. Aproape la fel am patit anul trecut in septembrie la eco de 9 saptamani. Eram atat de fericita incat i-am cerut sotului sa deschida mai repede telefonul si sa inregistreze bataile inimioarei. Ca sa mai putem asculta din cand in cand. Nu am terminat bine fraza ca medicul meu avea o fata de inmormantare. N-am avut putere sa intreb nimic. A tot incercat sa caute o bataie a inimii, ceva, insa nimic. Se oprise in evolutie la aproape 3 zile de la prima eco de confirmare a sarcinii. Am fost devastata. Una peste alta, medicul meu lucrand pe probleme de fertilitate mi-a vorbit de analizele de trombofilie. Hematologul insista ca nu am risc de asa ceva dar am insistat sa mi le dea pe toate. Mi-a iesit PAI-I homozigot si un MTHFR heterozigot care aparent dau un risc de trombofilie. Mi-a recomandat sa iau aspenter 1/zi imediat ce simt ca sunt insarcinata. Acum, am aflat de 2 zile ca sunt insarcinata din nou (am testat devreme pentru ca simteam ca se intampla ceva pe acolo) si nu stiu daca pot sa ma bucur deja. Sunt fericita dar mi-e teama sa simt fericirea. Plus ca acum, medicul ginecolog se bate cap in cap cu cel hematolog. Hematologul spune 1 aspenter/zi iar ginecologul imi spune 2/zi. Sunt ametita de bucurie, de teama, de necunostinta ca nici nu stiu exact pe cine sa ascult..
Buna, Ramona! Iti multumesc pentru marturisire si deschidere. In primul rand felicitariiii…
In al doilea rand cred ca ar trebui sa iti asculti instinctul. Indiferent(desi nu sunt medic) cu un aspenter sau 2 pe zi nu cred ca este asa tragic pt organism. Cat despre evolutia sarcinii nici un medic nu este DUMNEZEU. Deci, daca Universul o sa ingaduie ca sarcina sa fie dusa la termen asa va fi. Eu zic sa lasi temerile intr-un sertar si sa aduni toata energia pozitiva. Cred ca conteaza mult in tot acest proces. Cel mai bun ex sunt eu… Sofia s-a nascut la termen pe trombofilie si fara tratament fiindca nu stiam, dupa, am pierdut doua sarcini. Avem cu totii o stea si este bine sa ne incredem in ea. Toate gandurile mele bune merg catre voi.
Iti multumesc ca ti-ai facut timp sa citesti comentariul meu si sa-mi raspunzi si iti multumesc pentru urari. Asa este, ma incerca ganduri negative, temeri, insa incerc sa ma scutur si sa-mi zic ca totul va fi bine (si ma rog. asta ma ajuta sa ma mai linistesc putin). Ma gandesc de multe ori ca oricate ganduri mi-as face, decizia oricum nu este a mea sau a medicului, ci a lui Dumnezeu. Imi ingadui sa ma bucur cu masura, caci nu vreau sa-mi fac sperante din nou si fac tot posibilul sa ingrop tot ce este negativ. Iti multumesc ca ai impartasit cu noi experientele tale..ne ajuta foarte mult sa stii.
Cu toata inima. Ne ajutam reciproc. Si eu va multumesc fiecareia dintre voi.
Astept vesti…
Buna. Imi este foarte greu sa scriu mai ales ca totul este atat de proaspat. 26februarie 2018 este ziua in care inima copilasului meu s-a oprit la 11saptamani. Incerc sa imi revin mai ales pentru baietelul meu. Citind povestea ta m-am regasit in totalitate, mai ales in privinta planurilor pe care mi le facusem, cum ii voi creste pe cei doi, cum ar fi trebuit sa ne mutam, cresa celui mic si toate celelalte. Imi doresc un al doilea copil foarte mult, poate cu mult mai mult ca inainte, dorinta este mult mai arzătoare poate fiindca simt nevoia de a inlocui ceea ce am pierdut, desi niciodata nu va putea fi inlocuit.
Imi pare sincer rau:(
Draga Tily,
Mi-am facut curaj sa scriu si eu poate asa durerea trece mai repede. Acum o saptamana ar fi trebuit sa intram in saptamana 9. Primul copil dorit din tot sufletul…pe scurt…de 6 ani incercam, anul trecut un fiv in romania, 3 embrioni pusi niciunul nu s-a prins. Anul acesta ne-am facut curaj sa mai incercam odata..de data aceasta in Ungaria..un embrion obtinut…unul pus, o sansa si ce zici??? Pozitiv!!!! Nu ne venea sa credem, fericire maxima dar pentru noi ca nu puteam urla in gura mare de teama sanu se intample ceva. A urmat ecografia de confirmare a sarcinii…plansete de fericire, copilasul nostru si ii batea inimioara. Eram sigura ca totul o sa fie bine, daca Dumnezeu ni-l daduse trebuia sa il dea pana la capat 😊. Am avut foarte mare grija si cu toate astea….. saptamana trecuta la ecografie soc pentru toata lumea, ar fii trebuit sa fie cat o zmeurica in schimb nu s-a mai vazut nimic, decat saculetul embrionar. Am tot intrebat ce s-a intamplat insa nimeni nu are raspunsuri…selectia naturala, ca asa a fost sa fie, probleme genetice ale embrionului… Sa nu fiu suparata ca se intampla…imi vine sa urlu de durere…nu am putut plange decat dupa ce am citit articolul tau si pentru asta iti multumesc…vreau sa nu ma mai doara. Copilasul nostru mult dorit poate a considerat ca nu este inca momentul sa apara in viata noastra. Sunt recunoscatoare ca am simitit cum este sa fii insarcinata, sunt recunoscatoare ca am avut o farama de fericire. Am vrut sa il condamn pe Dumnezeu dar nu pot, faca-se voia Lui. Asteptam sa vedem ce planuri are cu noi. Eu speranta ca voi putea avea vreodata copilul meu..nu o mai am desi medicul mi-a zis, poate sa ma consoleze poate nu, ca mi s-a deschis ” o portita” . SOtul meu imi tot spune…dragoste o savezi ca o sa vina pe cale naturala copilasul nostru..oare??
Dar pentru mine a fost cea mai mare realizare a vietii mele sa reusesc sa raman insarcinata.
Nu pot avea liniste si saptamana aceasta voi merge sa fac analize genetice sa ma asigur ca nu sunt.
Multumesc ca pot impartasi cu tine, cu voi experienta mea.
Elena, eu iti multumesc ca ti-ai deschis sufletul!!
Imi pare rau pentru suferinta ta, insa ar trebui sa vezi dincolo de durere:
1- ai ramas insarcinata(deci este wow, nu se pune problema de infertilitate)
2- mai bine ca a fost selectie naturala vs un diagnostic grav
3- sunt ferm convinsa ca sotul tau are dreptate!! Let it GO si nu face din asta un target! Lasa asa cum ai spus si tu: Faca-se voia lui…
Te imbratisez❤️!
Buna .Ma numesc Alexandra si am 36 de ani….Caut , citesc si tot caut….Si nu inteleg de ce puiutul meu ma parasit la doar 6 saptamani :(Am trei copii , nici o sarcina pierdută pana acum însă acum mi-a picat cerul in cap ..Imi vine sa urlu sa fac orice ….Nu ma pot împăca cu ideea asta…Saptamana trecuta mai exact joi noapte am pierdut si eu o sarcina ( desi aveam teama asta care ma urmărea de cand am vazut 2 liniute )Dar imi spuneam mie nu mi se poate întâmpla…
Vineri la eco am crezut ca ma prăbușesc…Vedeam inamici.iesind cu poze cu bebe de la eco iar eu…..Sper ca intr-o zi sa pot depăși acest moment si sa merg mai departe ….O seara buna fetelor…:((Poate cu ajutorul lui D-zeu trecem peste si ne da acel bebe mult așteptat si dorit.
Buna, Alexandra!
Imi pare rau sa citesc ceea ce ai impartasit cu noi, insa #bestrong. Fiecare copil este unic. Adevarat. Insa Dumnezeu te-a binecuvantat cu 3 copii. NU cauta de ce-uri. O sa fie mai greu. Pur si simplu incearca sa accepti. Toate cele bune!
Imi pare foartr rau !
Stiu prin ce ai trecut…
Eu am pierdut fetitele gemene…la 28 de saptamani….. si am simtit cum se darama cerul.
Dar…am luat o de la capat..si astept sa mi vin bebelusul pe lume !
Hahha, ce veste minunata! Ce bucurie.Astept pozica:) Doamne Ajuta!
Buna! Iti multumim pentru curajul de a impartasi cu noi. Asa e.. medicii ar trebui sa vorbeasca mai mult despre trombofilia asta, iar analizele sa fir obligatorii. S-ar salva atatia copii si s-ar evita atatea drame… noi l-am pierdut pe Luca anul trecut, in 24 iunie, la 37 sapt si 6 zile cand am suferit dezlipire de placenta. M-au operat de urgenta, dar el deja murise. Am aflat abia dupa 3 luni ca am trombofilie (4 mutatii) si cel mai probabil asta a fost cauza. A durut atat de mult si doare in continuare ca trebuiau doar niste analize si poate nu pateam asta. Sunt rani care raman si nu avem alta varianta decat sa invstam sa traim cu ele… acum asteptam o noua sarcina in speranta unei alinari…
Buna,
Imi pare rau pentru suferinta voastra! Din toata inima. Eu iti multumesc pentru comentariu si timpul alocat.
Ma bucur pentru vestea cea buna. Doamne Ajuta!
Azi este a doua zi de cand am aflat…pot sa zic ca poveste este aproape identica cu a ta cu doua mici diferente hematonul meu avea 1,7 si la noi a fost prima sarcina….am gasit postarea ta acum din greseala, ce pot sa iti spun este ca sunt distrusa…nu ma pot opri din plans…exact cum ai zis simt ca e vina mea ca m-am tot gandit cum sa facem, ce o sa facem…marti am programare la medic pentru aspiratie…sincer habar nu am cum am sa ma asez si pe urma sa ma ridic de pe acel scaun…
Buna,
Imi pare sincer rau pentru pierderea ta, insa pot sa iti spun ca 70% dintre sarcini sunt neviabile. Stiu ca in acest moment atat de sensbil nu este relevanta informatia insa peste ceva timp cand vei putea digera, vei realiza ca, ceea ce s-a intamplat a fost foarte bine. Corpul tau a reactionat.
Vei mai discuta cu medicul si vei intelege. Dar nu acum , ci la momentul potrivit. Sunt alaturi de tine. Stiu ce inseamna sa iti simti lacrimile reci pe obraji si durerea in suflet.
Nu iti pierde speranta. Ai incredere. Dumnezeu le aseaza asa cum e mai bine pentru noi toti. O sa treaca timpul si o sa fie ziua cand imi vei scrie ca urmeaza sa nasti. Te imbratisez!
Buna!
Astăzi am aflat ca sarcina mea de 8 saptamani si 6 zile s-a oprit din evoluție! Prima mea sarcina! M-a lovit ca un fulger, n-am auzit mai nimic din ce-mi spunea dna doctor, tot ce voiam era sa ies din acel cabinet. Plang de cateva ore, doare al naibii de tare si o voce imi tot răsuna în cap: Cat ghinion sa am?.
Nu m-am resemnat. Probabil este încă șocul, sau sentimentul că nu este adevărat. Ceva in mine imi spune ca nu este adevărat. Mâine merg la un alt medic si tot ce ma rog acum este ca doctorul meu sa se fi înșelat. Fac promisiuni si jurăminte ca nu ma voi supăra pe dna doctor, toti greșim, sper sa fi gresit si dânsa.
Doamne ajuta!
Curaj mult tuturor!
Buna, Ana,
Imi pare rău ca nu am văzut mesajul tău la timp. Da, doare! Și va durea o viață.
Insa, atunci când accepți ca nimic nu sta în controlul nostru, totul va deveni ușor.
Sanatate multa!
Am trecut recent prin asta, după 2 ani de încercări l, 3 fiv-uri, 2 laparoscopii și 4 histeroscopii..când în sfârșit la al 4 lea transfer obținuse sarcina, am aflat la 10 săpt ca s-a oprit de la 8 sapt din evolutie…e crunt:((
Buna, Anca! Îmi pare rău pentru suferința ta.