Îmi este dor de diminețile când mama mă așeza pe masa din bucătărie și mă îmbrăca la căldura ochiului de la aragaz ca să plec la grădiniță!
Îmi este dor de timpul petrecut în școala generală alături de colegii mei, îmi este dor de zilele în fața blocului când jucam ‘1,2,3 la perete STAI!’, îmi este dor de repetițiile din Palatul Copiilor,îmi este dor de corcodușele de la țară, îmi este dor de guma Turbo pe care o primeam de la vecini atunci când veneau de la piață,îmi este dor de via pe care o culegeam cu bunica mea, îmi este de dor de copilărie!
V-ați întrebat vreodată cum se spune DOR într-o altă limbă? Dacă v-am pus pe gânduri pentru câteva minute este din cauza faptului că nu există un corespondent în alte limbi cu care sunteți familiarizați. În schimb, dorul este un capitol impresionant al folclorului românesc, fiind una dintre cele mai profunde stări de spirit ale creației populare românești. Dorul, atât de specific nouă, înglobează o multitudine de simțiri și într-o diversitate de feluri, deși nu este marcat concret.
13 mai 2015 a fost prima oară în istoria României, când s-a sărbătorit Ziua Dorului, iar anul acesta se repetă experiență.
Ziua Dorului este un manifest de care România are nevoie. Un discurs de conștientizare a trăirilor pe care le purtăm zilnic, mai mult un îndemn spre îndeplinirea dorului. De la dor la satisfacție există, de cele mai multe ori, un singur pas: inițiativă. Oamenii au nevoie să își exprime dorul, iar trupa VUNK (inițiatoarea acestei idei) te provoacă să intri pe pagină de Facebook (https://www.facebook.com/ZiuaDorului/) și să folosești #ZiuaDorului pentru a-ți exprima sentimentele, emoțiile, dorurile. Ca să îți vină în ajutor, au pregătit și un scurt video pe care îl poți împărtăși cu prietenii tăi:
Românilor le plac sărbătorile, bucuria și emoțiile pe care acestea le aduc. Probabil, această este și una dintre explicațiile pentru care am adoptat atât de rapid sărbători occidentale, pe lângă cele clasice, românești. Așa că, de ce să nu creăm o sărbătoare în jurul unui cuvânt atât de puternic precum DOR?!
Anul trecut personalități din domeniul sportului, muzicii, modei, jurnalismului cu performanțe naționale și internaționale au sărbătorit Ziua Dorului. Nadia Comaneci, Andreea Esca, Inna au fost câteva dintre celebritățile care au fost cuprinse de dor. Anul acesta ne propunem ca din ce în ce mai mulți români să se alăture campaniei.
Fii „ambasaDOR” pentru că 13 mai, Ziua Dorului este și ziua ta! De Ziua Dorului, întoarce-te la tine și spune-ne de ce moment al vieții tale îți este DOR!
„Dorul te face să- amintești doar lucrurile cu adevărat , dar mult decât orice, dorul împinge să faci gesturi frumoase. Din ce ce mult simțim petrecem sărbătorile altora nu este neapărat ceva . Dar noi, , am face o zi pe care o sarbatorească o lume ? Pentru că -născut poet inventiv, am creat Dorului! Nicăieri lumea nu există o astfel de zi nicio nu se bine emoțiile cuvântului <<DOR>>. astfel încât dorul se implinească , același timp, să pentru idei frumoase. O sărbătoare durează o zi, dar emoțiile ei o !”, motivează Cornel Ilie trupei VUNK.
Astăzi, 13 mai 2016, sunt și eu ambasaDOR pentru #ZiuaDorului!




3 Comments
Mi-e dor sa-mi mai fie dor de cel pe care il stiam plecat pentru cateva zile si se-ntorcea cu “ceva dulce” pentru “ai mei”. Acum dorul s-a transformat in durere, o durere care ma seaca pe dinauntru si-mi stoarce lacrimi care-mi ard obrajii si suspine care-mi taie respiratia.
🙁
Tily mie foarte dor de clipele cand am ajuns cu familia mea la mare anul trecut a fost foarte frumos ne-am blimbat am mancat am facut poze pe care nu o sa le uit niciodata cat voi trai mie foarte dor de acele clipe !!!