Blog

Începe școala? Ah, lasă o să vedeți voi…

De trei luni aud non stop fraza asta :).

Nici nu știu cum să o iau, ca o amenințare, ca pe o prostie, ca o bucurie că merge Sofia la școală…

Eu din tonul celor cu care am discutat numai bucurie nu am simțit, dar asta-i prea puțin important pentru mine.

Pentru că-n fond și la urma eu sunt mama. Și eu trebuie să fiu happy că fii-mea pleacă la școală.

Probabil că mă vei întreba, haide măi, happy? Păi unde îți este scârba declarată față de sistem, față de cadrele didactice?

Nu o am. Nu o voi avea.

Cu Sofisticata am mers numai după instincul  matern care a funcționat al naibii de bine. Până acum a avut parte de oameni grozavi. De la creșa de stat până a încheiat grădinița.

Am încredere în copilul nostru și-i dau aripi să zboare. Ieri am aflat clasa la care a fost repartizată. Ah, da, și numele învățătoarelor.

Deci nu le-am cunoscut?

NU, nu le-am cunoscut și nici nu am dorit să aflu treaba asta.

Sunt actriță, nu detectiv. Și sunt foarte entuziasmată de oricine ar fi la clasa copilului meu.

Fiindcă după atâția ani eu încă vorbesc cu învățătoarea mea, cu diriga, cu profii de la diferite materii. Îi port în suflet. Mi-au deschis uși și m-au iubit așa cum eram eu- mai artistă. Și mai slabă la mate& fizică.

Iar dacă mama nu s-a dus să scaneze învățătoarea, dacă mama m-a crescut cu relaxare, dacă mama a reușit atât de multe cu mine, cu siguranță și mama SOFIEI o să facă să fie BINE.

Deci, ca să concluzionez…

 ÎNCEPE ȘCOALA ȘI BINE-MI PARE! ARE MAMA FETIȚĂ MARE!

Popescu Sofia Maria – cls B

PS- noi tot cu gândul la vacanță, iar fii-mea cu gândul să doarmă tot cu mine în pat:), deci…foarte stresate de școală ce să zic!

 

 

2 Comments

  • Doar curioasa, poate e aceeasi scoala cu a noastra🙂, la ce scoala ai inscris-o?

    Răspunde
    • Buna,
      Am inscris-o la Step by Step!

      Răspunde

Write a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.