Blog, Happy mom

Zâna măseluță și primul dințișor căzut

Mamă cât de fericită și emoționată am fost pentru Sofisticata când i-a căzut primul dinte acum câteva săptămâni.

De la vârsta de patru luni copila noastră urla neîncetat din doua în două săptămâni fiindcă îi mai ieșea câte un dințișor. Au fost multe nopți pierdute, cu multe suspine, ba de la ea, ba de la mine.

La un moment dat eram atât de panicată încât îmi era frică să vină noaptea. Știam ce ne așteaptă, dar cel mai mult eram terorizată de gândul că nu am cu ce să o ajut.

Nu a funcționat nici un gel, nici benzocaina, nici îmbrățișările, nici mângâierile, nici plimbatul prin brațe, căruț, cu mașina- NIMIC, ai reținut,da?

NIMIC

Din toată experiența respectivă Popescu a concluzionat- Iubita, la 4-5 ani încep să-i cadă dinții.

Sigur că da! Am așteptat, am așteptat și la un moment dat am și uitat de acest proces.

Deși Sofisticata venea acasă să îmi povestească cum colegii ei mergeau fie la dentist să le scoată dințișorul de lapte, fie, s-au trezit fără :))  dințișor fiind rămas în vreo bucată de pâine…

Da, eu am uitat să am o discuție cu copilul , one to one și să-i explic acest proces.

Într-o zi, după ce s-a spălat pe dinți i-a curs sânge de la gingie. Jumătate de oră a tot plâns.

Am sânge, de ce am sânge, nu vreau să îmi curgă sânge…

Cu o normalitate ieșită din comun i-am explicat că o să-i cadă dințișorul.

A început și mai tare să plângă fiindcă nu vrea să rămână fără dinți în gură.

De abia atunci, dăh, mi-am dat seama că eu tot nu-i explicasem! Aveam senzația că am purtat această conversație , dar nu, nu o făcusem.

Am liniștit copilul și cu o bucurie mare i-am dat vestea:

Sof, dinții tăi vor cădea, ceea ce este absolut normal și vei avea dinți permanenți. (asta dacă nu îți iei vreo mingie, scară, căzătură în freză) dar ce mă raportez la detalii:)), poate nu o să fie atât de ‘norocoasă’.

Nu prea era încântată de proces, evident fiindu-i teamă, dar când am introdus-o pe zâna Măseluță în poveste, de abia atunci a devenit interesant.

Deci, zâna Măseluță îmi aduce ce vreau?

Stai măi, mamă, măi, că nu-i vreun Moș Crăciun! Nici el nu prea aduce TOT ce vrem!

Zic, aduce și ea ce poate…

Toate bune și frumoase, dar dințișorul tot la locul lui. Chiar mă gândeam ce fac, cum fac, dacă nu cade el singur, dacă îl înghite, dacă trebuie să ajungem la dentist, dacă o să fie un proces neplăcut pentru ea, dacă prinde vreo frică.

Scenarii multe și diferite. Până când, a venit ziua cu pricina. La țară, într-o noapte se aude un țipăt din casă. Am sărit ca arsă de pe scaunul din curte și. ce să vezi, dințișorul  ieșise puțin din gingie dar nu definitiv.

Un pai de plastic i-a venit de hac. Ce am făcut, cum am reacționat?

Până și eu m-am minunat de mine- calmă, am acționat rapid.

Am luat un șervețel de hârtie și am rugat-o să îmi arate.Până a zis – AHHHH, era de ceva timp în mâna mea.

PRIMUL DINȚIȘOR de lapte, dințișorul buclucaș care de la patru luni m-a făcut să transpir, să plâng, să fiu isterică, să nu îmi dea pace de durerile copilului.

Mi-a părut rău că nu am reușit să o filmez atunci…totul a fost prea rapid, însă de bucuria zânei Măseluța a fost pentru prima oară când și-a dorit să meargă instant la culcare.(just play)

#zanamaseluta sa nu ne uiti Primul dintisor 'cazut' 🤘🍾

A post shared by Tily Niculae (@tilyniculae) on

De acum înainte vom face un proiect foarte drăguț pentru fiecare dințișor în parte! Să ne aducem aminte când și cum s-a întâmplat să-i cadă!

Le-am găsit pe Pinterest și sper să vă inspire și pe voi!

 

 

Write a comment