Blog, Happy mom, Uncategorized

Traiesc simplu, dar frumos !

Nu imi aduc aminte in copilaria mea sa fi stat pe langa mama mea pana la varsta de trei ani. De cand ma stiu, am fost un pachet mutat, caci asa erau vremurile.
Iar prima amintire pe care o am de cand m-am mutat de la bunici la ai mei a fost cum urlam cu disperare, sa nu ma lase in gradinita.
Simteam cum ma abandoneaza…

Si acum mai am in nas parfumul ei puternic de dimineata si urma de la brosa, infipta pe obraz, de cat de tare ma strangea si ma asigura ca vine sa ma recupereze.

Poate si de aici am spiritul acesta wild, tocmai pentru ca nu am stat prea mult pe langa ei.
Ce voiam eu sa povestesc este, insa, ca toate vacantele mele le-am petrecut la tara, in satul Tantava, undeva pe langa Bolintin si Ciorogarla. Fie ca era iarna si dormeam intr-o singura camera cu mamaie in casa din chirpici si imi incalzeam picioarele reci la soba, mancam gutuia de pe plita sobei, laptele cu mamaliga seara ( ce cereale ? ) , ca alergam ca o zapacita prin vie , copileam la rosii ( in vecini ) , raneam la porci si vorbesc foarte serios , toate astea sunt amintirile mele vii.

Ma intreb mereu cum de mama avea atata liniste sa ma lase cate trei luni , fara telefon fix.
Ce mobil , ce internet ? Ce facetime sau skype ?
Alergam toata ziua in picioarele goale, sacaiam albinele , ma urcam pe wc-ul subred si saream de acolo pentru ca mi se parea cel mai distractiv . Toate astea le faceam cat timp bunica mea cea oarba ma ” supraveghea” …

Femeia asta nu m-a certat , palmuit  VREODATA.

Tin minte ca la noi carnea era ceva rar dar cu toate astea nu exista sa nu am o masa copioasa , care era dintr-o ciorba de fasole , ciorba de loboda pe care o culegea din gradina , mancarica de fasole verde, mamaliga la greu , orez cu lapte ( cam asta era dulcele in casa) si lista …se inchide aici  :)))))))) !
Carnea venea pe week-end atunci cand mama o cumpara sau mai primea mamaie de la vecini .
Femeia asta pe care eu am iubit-o enorm , era atat de simpla dar atat de frumoasa. Imaginati-va o bunicuta cu parul lung si alb pana la fund , drept ca al meu si cu ochii albastrii ca cerul. Era din povesti de-a dreptul !
Cand venea pensia era mega sarbatoare , stiam sigur ca imi da bani ca sa imi cumpar guma Turbo , pufuleti sau Eugenia.
Eu ma intreb de ce mi-am pierdut relaxarea asta care m-a caracterizat pana sa o am pe matza asta ?
Se roaga de mine sa alerge in picioarele goale in curte si incep :

-faci pipi pe tine, sunt cuie, sunt capuse,este frig ,este cald si tot asa ;

Niciodata de cand s-a nascut nu am lasat-o asa, in voia ei sa se simta bine ,pentru ca …mai tare ma stresau conseciintele .
Trag o concluzie : sunt o panicata pe zi ce trece si musai trebuie sa schimb un pic macazul . Copilaria ei nu trebuie infranata de protejarea asta a mea exagerata.

Daca acum 20 si ceva de ani eram tot in Tantava ei bine,  week-end de week-end aproape ca vin pe vara si petrecem tot in familie.

Bunicii s-au dus , curtea este plina de nepoti si de jucari,  casele frumoase din chirpici au disparut si traditiile odata cu ele. In schimb, ( eu inca nu) vin mereu cu drag aici si va las si pe voi sa va bucurati de cateva poze de prin curte la o turnare de ciment pentru  noul nostru cuptor cu plita pentru peste 🙂 !
Protagonisti: TaTa & big brother – Babu 

 

Pentru o imagine de ansamblu a satului te invit pe pagina mea de facebook la albumul ” Botez SOFIA„.

DSCF3641_Fotor
2_Fotor
5_Fotor

4_Fotor
DSCF3689_Fotor
DSCF3640_Fotor
3_Fotor
DSCF3663_Fotor
DSCF3672_Fotor
DSCF3664_Fotor
DSCF3670_Fotor
DSCF3597_Fotor
DSCF3633_FotorDSCF3631_FotorDSCF3677_Fotor
DSCF3700_Fotor

7 Comments

  • Buna, Tily!

    Tocmai ce am descoperit blogul tau. Aceasta este prima postare de ti-o citesc. Vaai, ce amintiri frumoase m-au rascolit! Ce bine ca voi ati pastrat locurile copilariei si nu le-ati instrainat. Din pacate eu eram prea mica sa am un cuvant de spus cand bunica a vandut casuta copilariei. Acum nu mai e nici casuta, nu mai sunt nici bunicii. In schimb zambetul pe fata mi-e adus de o mogaldeata de numai 5 luni. Si uite ca imi dau seama ca si eu la randul meu, la fel ca tine, in loc sa traiesc cliepele de fericire alaturi de el si sa ma bucur cu el, stau cu sufletul strans de frica: „aoleu, plange; daca deranjeaza vecinii?” (la mine s-au si sesizat deja vecinii cu batai aprige in teava ca plange copilul in miezul zilei, in timpul saptamanii), „aoleu, nu putem merge cu el nicaieri ca deranjam”, „ce ne facem? ce ne facem?”. Uf, atat de mult mi-as dori sa scap de fricile astea…

    Răspunde
    • @Simona , fricile astea cred ca sunt in toate mamele care au simtul acesta matern dezvoltat. Eu ma trezeam noaptea si plangeam ca nu mai respira `Sofia, evident Visam .
      Mult timp asa cum spui si tu nu plecam nicaieri, mai mult ma amageam cu o iesire 🙂 , preferam sa stau in cuibul meu si sa fiu langa copilul meu. Cred ca ar trebui sa fim mai miserupiste si sa intelegem ca avem dreptul sa fim la restaurant , la o terasa – oriunde ar fi si daca copilasul nostru plange , aia e – este singura forma de exprimare a unui sugar . Asa cum unii se imbata si suntem nevoiti sa -i suportam la un local sau unii sunt mai galagiosi , asa si noi mamele ar trebui sa incetam cu aceste bariere si sa ne petrecem timpul – evident intr-un loc childfriendly cand vrem si cum vrem . Sa stii ca si eu am trait si gandit pe alocuri la fel insa am ajuns tarziu la aceste concluzii. Sper sa ne mai auzim si toate cele bune alaturi de minunea ta 🙂 !

      Răspunde
  • buna!! Tily

    ma bucur nespus de mult ca ti am gasit blogul scrii atat de bine si frumos
    nu credeam ca exista oameni ca tine te felicit pt tot cea ce esti….te pup si te salut

    Răspunde
    • Hey,salut ! Scuze de intarziere…Doamne,ma bucur nespus ca iti place ! Kisses&hugs!

      Răspunde
  • Se pare ca venim cam din aceeasi generatie si cam cu aceeasi copilarie, la tara mai exact 🙂
    Eu am bunicii intr-un sat din Cotnari, acolo am petrecut fiecare vacanta de vara pana pe la varsta de 11-12 ani. A fost frumos si imi amintesc cu drag vremurile acelea, cum de altfel vad ca si tu 🙂
    Nu ar trebui sa condamn IT-ul, pentru ca este un mare pas pentru omenire, dar copii de azi se cufunda prea mult in virtual si nu stiu de lucrurile simple, de baza, ale copilariei: sa arunce o piatra, sa se joace cu un carabus, sa se scalde intr-un iaz, sa se catzare prin copaci si sa se juleasca peste tot…e trist…

    Răspunde
  • Chiar ca ne-ai scris copilăria tuturor. Of ce ani Frumoși, ce copilării minunate. Când m-am reîntors in România după atatia ani si am văzut ca nici măcar grădina din fata blocului nu a supravietuit m-am întristat enorm, si nu pentru ca ma gândeam la copilăria mea si pentru ca ma gândeam la copilăria generatiilor care vin si cum nu o sa apuce sa aibă aceeași experiența minunata, întocmai, a copilăriei in picioarele goale alergând liber prin Camp.
    Nu fii prea aspra cu tine, ca deși noi am avut privilegiul sa facem tot felul de nebunii, intr-adevăr timpurile s-au schimbat, mediul înconjurator s-a schimbat.

    Acum sunt părculețe de ciment in mijlocului unei jungle de ciment iar unii Adulți se pare ca nu înțeleg ca de fapt locusorul asta mic si amărât este pentru copii si nu pentru ei sa stea sa spargă semințele, sa bea bere si sa facă gălăgie.

    Insa, omul se adaptează, si cred ca you are doing an amazing job of it, of being a mom, and still keeping the child within you. Nu am mai văzut o fetița mai Deșteaptă, mai dezinvolta si prietenoasa ca Sofia. Mi-e dor sa ma joc cu ea, mi-e dor de vocea ei si de cât de dulce este.

    Va pup cu drag!

    Răspunde
    • O aducem pe Sofi in Uk, neaparat! Sa mai creasca si sa poata sa se bucure de cat mai multe lucruri de acolo!Pup&miss you!

      Răspunde

Write a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.