De multe ori în ultimul an m-am trezit cu gândul la mine, la dorințele mele, la planurile mele, la ceea îmi doresc eu să fac FAC!
Mi-am dat seama că mă dezvolt, mă maturizez, dar mi-am dat seama că superficialit
De jos, căci de acolo nici nu mă gândeam să ridic privirea din pământ, să am viziunea asupra la ce urma!
Dar am visat așa cum o fac și astăzi, fiindcă am știut dintotdeauna ce vreau de la viața mea, ce îmi
Ai simțit vinovăție, te-ai simțit murdar/murdară sau ți-a plăcut?
Te-ai gândit cu adevărat ce te-a adus în pragul acesta sau ți-ai inventat scuze ca să ai acces la ceva ce nu este permis?
Ai încercat să fa
Ca de obicei un alt eveniment reușit marca Ranevents, însă de data aceasta în atelierul Florens cu ocazia lansării filmului-‘Alice în țara oglinzilor’…
Felicitări fetelor fiindcă mereu vă tr
Îmi aduc aminte cât de fericită eram atunci când veneau în familia noastră aceste sărbători.
Îmi aduc aminte perfect cum în anii de liceu era tragedie maximă dacă nu primeam vreo floare, urs,briz-briz sau mai știu eu ce alte oribilități.
Le-am descoperit la târgul The Ark în timp ce făceam un nou material video pentru canalul meu de youtube. Iar de atunci ne-am legat, ne-am sudat, dar am și lucrat:)).
Aoleo, asta grea întrebare,parcă îmi și aud psihologul reacționând:)))!
Păi,chiar așa măi Tililikă, de ce?
Nu știu, dar treaba este că dintotdeauna mi-au plăcut rochiile,iar cum silueta nu este una cea mai p
Toată lumea în prag de sărbători își face programări peste programări în saloanele de înfrumusețare...
În iarna lui 2015 am fost pentru prima oară la Salzburg și preț de câteva ore m-am tot întrebat cum de am așteptat atâția ani ca să văd minunățiile din oraș.