Blog

ȘOCl! Copilul a plecat la școală

În semestrul I lucrurile nu au fost roz pentru Sofisticata la clasă.

Schimbarea programului, reguli diferite, separarea de colegii din grădiniță  au transforma-o (preț de 2-3 luni) într-un alt copil:).

 Nu mai este furioasă, nu mai aruncă cu lucruri în noi, nu mai plânge atunci când ajunge în brațele mele.

Lucrurile s-au așezat și știu că o să fie bine.

Nici la grădiniță, dar nici la școala nu am insistat/ încurajat să se înscrie la opționale. Oarecum am încercat să fac lucrurile diferit. Să o las încet și sigur să fie conștientă de faptul că își dorește să participe.

Nu cu TREBUIE din partea noastră, ci cu BUCURIE din partea ei.

Nu cred că în acest moment, la clasa zero  succesul școlar stă în școală sau în cadrele didactice. Ci mai degrabă în această etapă succesul constă în atitudinea bună față de stima de sine, caracterul, hărnicia, optimismul copilului.

Și nu sunt cuvintele mele, ci ale Oanei Moraru. Acum un an, pe vremea aceasta  îi luam un interviu la ITSY BITSY. De abia acum realizez câtă dreptate are.

Și dacă tot am vorbit de bucurie și optimism… cum vine treaba asta?

Sună ceasul. Afara frig, viscol. În casă întuneric. Sofisticata se trezește și vrea la școală. Știe că nu se pun absențe.

Și totuși, la 08:10 a ajuns la franceză…Ți-am zis că o să fie bine!

Fug după îngrediente. Am primit comandă specială și de abia aștept să simt în casă miros de  vanilie.

Facem biscuiți cu ciocolată.YUHUU…

 

 

3 Comments

  • Cat ma bucur sa aud asta!bravo Tily!

    Răspunde
  • Imi amintesc cum a fost pt noi clasa pregatitoare… un an cu multe provocari in plan emotional. Nu a avut legatura cu „succesul scolar” (nici nu ne-am pus problema in termenii astia), in schimb scoala a avut rolul ei in toata ecuatia asta. Banuiesc ca e o problema in pregatirea de baza a invatatorilor, nu stiu daca se insista asa cum ar trebui pe componenta psiho-pedagogica. Altfel nu-mi pot explica cum pot fi considerate metode care incurajeaza un feedback de genul „ma asteptam mai mult de la voi” sau mentionarea repetata in fata tuturor a lucrurilor pe care copilul nu reuseste sa le faca „asa cum ar trebui”. Din fericire, in cazul nostru, a existat deshidere spre dialog; ne-am dat seama ca intentiile erau bune iar omul din fata noastra e dornic sa invete si sa se adapteze la realitatea din jurul lui, la nevoile copiilor in functie de varsta lor, etc. A dat o mana de ajutor si psihologul scolii (care, dupa ce a discutat cu noi, i-a consiliat si pe profesori), am trecut pana la urma cu bine de etapa asta.

    Surprinzator a fost modul in care copilul nostru, de altfel vorbaret si extrem de comunicativ (cu „experienta” de 4 ani in colectivitate), nu a reusit sa impartaseasca cu noi intamplarile cu pricina. Poate le-a considerat firesti in contextul trecerii de la gradi la scoala. Sau poate se simtea atat de coplesit, incat nu stia cum sa ne spuna. A contat faptul ca ceilalti parinti au fost pe aceeasi lungime de unda cu noi, ne-au pus la curent cu cele intamplate si chiar au ridicat problema la scoala. Ca si solutii in plan personal, au fost doua lucruri care ne-au ajutat (cred ca pot fi de ajutor tuturor copiilor si parintilor aflati in perioada de acomodare). Povestile terapeutice sunt o resursa utila pe care noi am folosit-o ca sa-i validam emotiile si, in acelasi timp, sa-i explicam cum poate influenta el anumite lucruri care nu merg tocmai ok (cartea folosita de noi a fost „101 povesti vindecatoare pt copii si adolescenti” scrisa de George W. Burns). In al doilea rand, am incurajat copilul sa-si faca un prieten la scoala, faptul ca nu se simte singur il ajuta saa faca fata provocarilor… si nu sunt deloc putine, indiferent de varsta.

    Răspunde
    • Adriana multumesc pentru timp si sfat. In semestrul 2 planetele s-au aliniat:)))

      Răspunde

Write a comment