Blog

Școala și emoțiile copiilor!

Au trecut două luni de când am trecut într-o nouă etapă.

Spun am trecut fiindcă este o nouă etapă pentru toată familia. Și în toată această perioadă au fost niște schimbări vizible în comportamentul Sofisticatei.

De regulă nu este genul care nu se adapteaza ‘Acum’. Am educat-o în spiritul de libertate în exprimare, rezolvarea conflictelor, gestionarea emoțiilor.

Însă chiar și așa vorbesc totuși de un pui de om care are doar șase ani.

Așa cum v-am mărturisit am optat pentru o școală privată. STEP BY STEP.

Cu toate fricile pe care încerc să le îndepărtez zi de zi. De la stresul banilor, eșecului, neputința de a avea o continuitate.

Suntem optimiști și am concluzionat simplu. Și un an dacă are parte de această experiență, din punct de vedere emoțional ea este câștigată.

Cred cu tărie ca sistemul de stat are o nevoie MARE reformare. Sunt multe lucruri care necesită schimbare și sper ca prin pași mărunți dar siguri,împreună cu UNICEF să fac schimbări.

Vorbeam despre adaptare…

Nu sunt vreun specialist, doar știți. Însă sunt mamă și mi se pare că din păcate ne-am înconjurat de specialiști care doar fac niște raportări sau sesizări. Nu vin cu soluții viabile pe termen mediu și lung.

Până când acest lucru se va întampla(tare mult mi-aș dori ca-n 2018 să vă dau vești mari), ei bine, propun să vă povestesc cu ce m-am confruntat eu în aceste două luni de când pitica merge la școală.

Tot din poziția de mamă, dar mai ales ce soluții am găsit pentru această etapă din viața ei.

Sofisticata nu plânge sau dacă o face se întâmplă destul de rar. Am mizat pe comunicare și a deprins și ea această abilitate.

Însă, din a doua săptămână de școală a venit, zi de zi cu emoții, pe care nu a știut  să și le exprime.

Mulți dintre noi le cam tăiem dreptul de a se exprima când au vreo criză de plâns.

Și nu le face bine. DELOC.

În primă fază plângea din orice din momentul când ajungea acasă. Din orice nimic pentru noi,o mega tragedie pentru ea. Și o ținea cam 20 de minute.

Ea se descărca, eu acumulam. Nu am întrebat-o inițial dacă sunt ceva probleme cu care s-a confruntat. M-am gândit că este oboseala și nah, o altă formă de a se descărca.

Când am văzut că plânsul persistă am început să sap. Să o asigur că este în siguranță să îmi povestească absolut orice.

Și nu numai mie, ci și învățătoarelor în orele petrecute la școală.

A refuzat. Au mai trecut zile și am reluat conversația.

Nu o să vă zic motivul, îi respect intimitatea și faptul că a fost o conversație între noi două. Dar am să vă spun ce am făcut.

Nu peste o zi, nu peste două, nu peste o lună.

Am cerut ședință cu cadrele didactice implicate  și responsabile de educația copilului nostru. De la  director, învățătoare și doamna care se ocupă de dezvoltare emoțională.

Cred foarte mult în parteneriat și până când cei mici se adaptează, cunosc, gestionează situații și reacții este important ca adulții să fie atenți la schimbările de comportament.

Să vină cu soluții, implementare și cu reglarea pe parcurs a trăirilor celor mici. Atât părinții cât și cadrele didactice.

Vă îndemn ca-n orice circumstanță șă nu vă pierdeți cu firea,  nu reacționați la implus, dar cel mai mult vă rog să fiți atenți la semnele pe care cei mici le dau.

Nimic nu este mai important decât sănătatea emoțională și psihică a celor mici.

Arătați-le  înțelegere și sprijin în mod natural. Manifestând prea multă grija față de emoțiile copilului riști să  i le accentuezi, iar luarea în derâdere  a acestora, copilul se va simți foarte inconfortabil. Au  tendinta de a nega existenta lor pentru a se proteja. Este important să te simtă alături de el, să știe că se poate baza pe tine.

Știți ce mi-a zis Sofia după ce s-a simțit ok să se exprime?

Lasă, mami, vei vorbi la școală când se mai agravează!

Omg, când se mai agrează. Pentru ea, clar  era de ceva timp grav, iar eu nu am reacționez datorită faptului că NEGA.

Cum s-ar spune -Era ok și nu prea.

Atenție mare la teama. Apar frici.

Momentan nu și-a exprimat dorința de a nu mai merge la școală, însă are momente când spune:

Azi nu mă duc la școală.

O reacție firească  prin prisma ce a trăit în aceste două luni.

 Vreau să vă asigur că-n educaţie nu există reţete!

Există experienţă acumulată, există idei şi teorii bazate pe noi cercetări, există practici confirmate în timp care şi-au demonstrat avantajele, există valori, principii, reguli, dar nu există reţete.

Fiecare copil este unic, fiecare cadru didactic este unic, fiecare familie este unică.

De aceea succesul educaţiei se bazează pe adaptarea demersului educaţional la necesităţile individuale ale fiecărui copil!

Iar pentru că eu cred cu tărie treaba aceasta mă duc să VORBESC.

Să o faceți și voi, cu delicatețe, deschidere și mai ales cu convingerea fermă că la școală totul se rezolvă dacă există comunicare.

#avetiîncredereîncopii #încredereîncadreledidactice #mamicaSofisticatei

 

Write a comment