Blog, De luni pana duminica, Evenimente

Proiecte mari anul 2014 aduce

Anul acesta am tot spus în repetate rânduri că sunt ambasadorul copiilor prematuri. Lucru foarte solicitant din punct de vedere emoțional.

De abia după ce am născut-o pe Sofia mi-am dat seama ce loterie este sarcina în sine si că  nimeni și nimic nu îți poate garanta că vei avea un copil sănătos.

Una peste alta, anul acesta am reușit alături de cei de la Asociația Unu și Unu să realizăm proiecte mari, care puțin câte puțin vor face diferența în viața prematurilor, dar și a familiilor.

Poți afla mai multe aici.

De ziua internatională a prematurității am fost la ultima secție de terapie intensivă care are  în grija prematuri. Am dotat-o  cu acele cuiburi, seturi de caciulite croșetate, botoșeii care îi ajută pe prematuri să își regleze temperatura corpului cu ușurință, iar pe mămicile lor le ajută să depășescă momentul internării copilului lor la terapie intensivă mult mai ușor (psihoterapie vizuala).

‘Fire de dragoste’  anul acesta în urma proiectului Swimathon 2014 la care am participat a strâns cea mai mare donație și cu ajutorul celor implicati am reușit să dotăm secțiile de terapie intensivă.

Sperăm ca în 2015 să mutăm munții din loc.

IMG_7422 IMG_7427 IMG_7429-2 IMG_7432 IMG_7434 IMG_7435 IMG_7436 IMG_7440 IMG_7443 IMG_7446-2 IMG_7449 IMG_7451 IMG_7453 IMG_7460

 

Sursa poze:

Catalin Nastase

Pinterest

Write a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.