Evenimente

Povestea din spatele lansării ‘Rețete Sofisticate’

Sincer, parcă nici la nunta mea nu m-am simțit atât de agitată, obosită, ‘alergată’.

Mă uit la poze și încă nu realizez că a avut loc lansarea cărții mele.

Deși îmi poartă numele vreau să știi că este de fapt un mare cadou  pe care i l-am oferit Sofisticatei (am scris aici).

Dar și mămicilor care trec prin ceea ce am trecut eu: refuzul categoric al copiilor, sentimentul de vinovăție, oboseală și lista, evident, poate continua.

Din data de 21 mai nu am avut timp nici să respir, dar nici să împărtășesc ceea ce am trăit în ziua evenimentului.

Să o iau cu ușurelul…

Cu doar două ore înaintea evenimentului eram nespălată pe cap, fără rochie, fără haine, fără energie.

Venisem de la o petrecere de Sf. Constantin și Elena. Aterizasem  în apartamentul nostru gol ca să le explic muncitorilor cum și în ce fel trebuie să se desfășoare recompartimentarea camerelor.

Îmi suna telefonul ca-n gară, dar apelul care m-a ploștit a fost al Sofiei. Era extrem de supărată, plângea cu lacrimi de crocodil fiindcă nu își dorea să poarte rochia pe care i-am ales-o. Mă uitam la ceas și parcă minutele se scurgeau ca nebunele.

Nu stăteau pe loc. Fir-ar! Nici  timp să o liniștesc pe mâță, nici să îmi trag sufletul!

Încercam să îmi păstrez calmul și să găsesc soluții rapide- la unghiile nefăcute, la rochia care nu fusese vreodată probată, la gândurile care mă rodeau (vin sau nu vin oameni la lansare?) și la Sofia… care îmi dăduse planul peste cap.

Mami,ia-mă cu tine, te rog! Vreau să vin și eu mai devreme… Ahhhh!

Jesus, toate atunci? Toate cu doar două ore înainte de o lansare?

Da, toate! Efectiv toate.

Pe repede înainte am încercat să îmi fac ceva la păr, am trântit anticearcănul și rujul roșu  să păcălesc camera, iar cu unghiile… ce să mai, le-am dat cu un lac transparent!

Mi-am tras rochia pe mine, care, ce să vezi, îmi era mică și… Dusă am fost!

Pe mașină am rugat-o pe Sofia să se bucure de această zi fiindcă a muncit mult la proiect! Zis și făcut, calmat copil, schimbat rochie, ajuns la PARKLAKE.

Panică…

Era LUME!

Era lume la evenimentul meu de lansare! Deși era ditamai sărbătoarea, iar în parc un super concert, publicul a venit să ne vadă și să ne susțină.

Gata, ce să mai! Emoțiile cât casa! Fă poze stânga /dreapta, nu uita de live, nu pierde copilul în mulțimea adunată, fă în așa fel încât toată lumea să se simtă bine!

Deci, gata, da? 1,2.3 sucuri, ateliere, public, hai pe scenă!

Și deși sentimentul a fost unul nou pentru mine, iată că, atunci când țin microfonul în mână îmi dă  siguranță.

După ce am rostit ‘Bine ați venit la lansarea cărții ‘Rețete Sofisticate’ m-am relaxat complet!.

Vă mulțumesc încă o dată și cred că orice aș scrie nu face sens.

Ah, ba da, mint! Îmi doresc ca această carte să ajungă în cât mai multe case! Se poate comanda de aici, urmând ca zilele următoare după Bookfest (unde by the way o găsești la un preț special de 15 lei) să intre pe Elefant, Emag, Cărturești, Libris, Totul despre mame.

Hai cu ‘Rețetele Sofisticate’! Pozele vorbesc de la sine…

Photo credit: Dragos Lăpădatu

 

Write a comment