Blog, Evenimente, I like

Natural, blondă, roșcată sau stilul ombre? (P)

Cătălina, ridică-te! Ți-a vopsit părul?

Nu, nu doamna dirigintă! De la soare. Pur și simplu s-au deschis niște suvițe.

Aha, de la soare. Cam puternic soarele. Te rog frumos să își iei hainele și să pleci acasă. Direct acasă.

Diseară o voi suna pe mama ta și vom avea o conversație. În clasa a -VIII-a nu se acceptă copii la clasă care nu respectă regulile școlii:fără unghii făcute, fără machiaj, fără vopsea în păr.

S-a înțeles clasa a-VIII-a A?

Ei cu siguranță au înțeles, dar eu pe la 14 ani nu am înțeles de ce mama m-a lăsat să mă dau cu apă oxigenată în păr și să inventez povestea.

Pe scurt, arătam oribil. Și nu, nu credeam atunci. Cred acum când văd pozele cu jumătate de cap făcut galben pui.

Nu a durat mult până să dau nas în nas cu vopseaua fiindcă în clasa a- IX-a luasem primul casting și urma din  trimestrul I să încep filmările pentru primul serial românesc ‘În familie’.

Jucam rolul unei adolescente rebele și fiindcă păream prea copil s-au gândit că era cazul să mă tundă și să mă vopsească complet.

Pentru prima oară eram vopsită într-un salon. Am simțit că mi-am lăsat ani din viață și că procesul în sine nu se mai încheia.

Rezultatul îl vedeți și voi în poză.

Din două în două săptămâni mergeam la același salon ca să păstreze imaginea personajului Alexandra. Era necesar să fie  racord la filmare.

Ce știam eu despre păr? Ce știam eu la cei 15 ani ce înseamnă toată bibilelea asta? Nimic.

Însă știam că mă enerva teribil.

În anul următor am ajuns la PRO. Altă distracție. Alt personaj, altă viziune, altă culoare.

Dacă dau timpul înapoi țin minte că am plâns o săptămână fiindcă regizorul m-a dorit roșcată.

De unde atâta disciplină profesională și asumare a personajului? Yoc!

Hai să fim serioși. Disperarea mea era că nu mai aveam șuvițe și  eram nevoită iar să petrec timp în salon.  De-a lungul timpului am trecut prin extrem de multe transformări.

Fie că mă făcea mama cu apă oxigenată, fie că aveam un contract semnat.

Am trecut prin multe etape și niciodată nu am avut suficient de multă încredere în mine. Când mă demachiam lăsam personajul pe platou, iar în viața reală nu am știut niciodată să ma accept așa cum eram. Cine eram de fapt?

Nu am avut timp să mă descopăr ca adolescentă, ca viitoare femeie. Imaginea mea de la televizor nu a reflectat o secundă persoana care eram de fapt. Să auzi mereu pe stradă la 16 ani reacții de genul:

Ce slabă ești în realitate! 

Doamne, da de ce te machiază așa mult acolo, măi fată? Ia uite ce drăguță ești în realitate!

La televizor pare că ai sânii mai mari!

Puteam să jur că ești foarte înaltă!

Auzi, da, incredibil, vocea ta nu e așa de enervantă acum că stăm și discutăm.

Yup, lista poate continua.Îți dai seama, 16 ani și ia-le așa cum vin.

De abia acum cu ocazia online-ului m-am ‘arătat’ ca omul TILY NICULAE. Și mă bucur teribil fiindcă știu că fac schimbări, că pot să le spun femeilor ce este important din trăirile și experiențele mele.

Anii au trecut și după ce am încheiat colaborările pe care le aveam mi-am lăsat părul să crească.  Lung  și natural. Însă o născusem pe Sofia și îl purtam mereu într-o coadă sau într-un coc.

Simțeam nevoia de o schimbare, dar parcă nu mai aveam curaj să fac nimic. Țin minte și azi că m-am dus la salon să îmi tund vârfurile.

Într-un moment de nebunie i-am rugat să mă tundă scurt, să mă radă și să mă facă blondă.

Se făcuse liniște.

Mihai,  omul care se ocupa exclusiv de vârfurile părului meu mi-a făcut o teorie de zile mari. A încercat să îmi explice cum că, dorința mea nu este una tocmai potrivită. Și nu din punct de vedere stilistic. Căci, doar îmi stătea bine- tunsă, rasă, blondă.

Ci din punct de vedere al stilului meu de viață. Știa că nu am răbdare prin saloane, că nuanța pe care mi-o doream, efectiv , nu avea cum să iasă DIN PRIMA încercare un blond platinat.

Știa că munca lui era oricum în van fiindcă nu eram genul care să petrec cu orele în salon. Dar nici genul care să își vopsească rădăcina părului din două în două săptămâni. Și nu pentru că nu voiam să arăt impecabil, ci pentru că învățasem în timp să uit de mine. Îmi știa rutina zilnică.

Mă programasem greșit. Ce conta dacă aveam o coadă lungă, părul ras, iar la două săptămâni eram castanie sau blond nisipiu. Pentru că eu tot aveam să îmi țin părul neglijent și tot nu ajungeam la salon așa cum ar fi trebuit.

S-a înteles cu mine? Evident că nu.

Am fost blondă vreo trei luni, după care mi-am închis culoarea părului, apoi am fost stilul ombre.

Inevitabil ajunsesem să nu mai știu ce vreau de la  culoarea părului meu.

Vă spuneam despre încredere…

Mi-a luat doi ani de zile să nu mă simt vinovată fiindcă mă duceam la cosmetică, manichiură sau la un coafat după ce am născut-o pe Sofisticata. Nici cu parfum sau cremă nu mă dădeam. Nu întreba de ce! Nu aș avea un răspuns.

M-am delăsat, m-am neglijat!

De vopsit am ajuns în timp să mă vopsesc acasă. Fiindcă nu îmi place să pierd timpul. Fac mult prea multe singură, sunt prea multe to do’s pe lista mea într-o singură zi.

Și ce am făcut ca să nu uit de mine? Să mă iubesc, să mă apreciez, să mă răsfăț?

Cam o dată la câteva luni acasă la mama era o întâlnire de zile mari. Eu îi făceam suvițe, ea la nevoie îmi punea vopseau pe rădăcină.

Îmi găsisem o nuanță nisipie. Cât să fiu undeva la mijloc:)), nici blondă, nici suvițe, nici castanie. Povesteam, râdeam, practic… petreceam un timp împreună.  O iubesc pe mama enorm, nu am cum, o prietenă loială.

Deși am ajuns să am părul meu natural zilele trecute mă bătea gândul să mă fac din nou blondă.

Știu! Suceala, sucelilor.

Însă știi ce am învățat în această perioadă? Că este prea puțin importantă nuanța pe care o am în păr.

Este importantă încrederea în mine. Avem nevoie să ne simțim importante, iubite, apreciate, împăcate cu corpul, kg, fața noastră.

Dacă acest mic artificiu vă ajută, atunci cu atât mai bine.Eu încă lucrez la stima de sine, chiar dacă aparent zici că-s încrederea întruchipată. Și crede-mă că am avut parte de iubire. Numai că anii petrecuți pe sticlă au lăsat o amprentă. Am fost mult timp doar un personaj.

De curând ați văzut un video în online cu Ioana ( Prințesa Urbană) și Miruna ( doctoresa dinților de la Și blondele gândesc).

Ne-am unit forțele într-o zi pentru vreo 16 ore pe un mic platou. Ne-am regăsit în campania celor de la LONCOLOR, și da, ne-am dorit să le arătăm femeilor că, indiferent de poziția socială, meseria pe care o ai… la un moment dat îți pierzi încrederea în tine ca și femeie.

Noi am fost în etapa aceasta și mă bucur să fac echipă bună pentru #caravanaîncrederii. Fiindcă este important să fie cineva acolo care să îți readucă aminte de treaba aceasta.

Hey, suntem femei! Suntem o minune pe acest pământ, iar partenerii, copiii noștri au nevoie de noi.

SĂ FIM FERICITE. ECHILIBRATE, MULȚUMITE.

Dacă pentru tine mulțumirea se traduce într- un vopsit, atunci haide să  ți-l oferi. Dacă timpul îți este dușman, atunci fă-ți gașcă de prietene și cheamă-le la tine acasă.

Fă un moment special din ceea ce cotează pentru tine. Rupe-ți timpul care este dedicat- gătitului, călcatului, întâlnirilor la job.

Avem o viață fetelor, o viață scurtă de care nu ne bucurăm. Avem nevoie de un impuls, de o nebunie.

LONCOLOR încurajează astfel de momente și vine la tine acasă cu o echipă de specialiști. Mare lucru nu trebuie să faci, ci să te înscrii în campania lor- LONCOLOR LA TINE ACASĂ (detalii aici). 

Un grup cu prietenele pe whatsapp și delegi cine aduce prosecco. Povestea nu se încheie aici fiindcă la finalul campaniei nu numai că ai rămas cu o amintire frumoasă, ci ai șansa să te regăsești în cele 10 câștigătoare care vor avea o sesiune foto profesională.

 Surpriză, urmată de Galeria încrederii- LONCOLOR.

Oficial, îți urez succes și de abia altept să ne întâlnim la eventul organizat de LONCOLOR.

 

Write a comment