Blog

Livrez fericire

Am cunoscut-o pe Andreea Moldovan la un casting. Habar nu aveam cu cine voi da proba și m-am trezit cu ea  fix lângă mine  pe platou.

Am rămas surprinsă cât de naturală, umană, talentată și plăcută de cameră era/este.

Peste câteva luni aflam că urma să mergem împreună în emisiunea ‘Sunt celebru! Scoate-mă de aici!’. După multe discuții telefonice  și când  eram practic la un pas de a semna contractul… am anunțat-o că m-am răzgândit.

Mi-a fost imposibil să o las pe Sofisticata acasă atâta timp. Să nu fiu în contact cu familia, să nu știu nimic, dar mai ales să fiu in the midle of nowhere doar de dragul unui rating și al unui contract. Nu eram pregătită. Nici atunci, nici acum.

I-am apreciat pe cei care au avut forța, curajul, determinarea de a face parte dintr-un show atât de intens. Și în perioada când lumea judeca, înjura, comenta din fața televizorului, de fapt,  habar nu aveau cât de greu le era acelor oameni, dar mai ales ce efort făceau.

Independent de acest subiect, vreau să îți zic că au trecut ani de când fizic nu m-am văzut cu această femeie, dar Social Media nu doarme. NICIODATĂ.

Cu drag mă uitam la postările ei de pe instangram și mă minunam de ceea ce reușea să facă day by day.

Îmi plac oamenii care se descoperă. Așa că, deși sunt datoare cu această postare de mai bine de un AN(știu, sunt de …) te invit să afli într-un interviu despre brandul personal LIVREZ FERICIRE

           POVESTEA DIN SPATELE BRANDULUI

Ca tot omul am făcut o paine în casă  și am postat-o pe Instagram. La puțin timp m-a sunat un prieten. M-a rugat să-i fac niște chifle de burger pentru restaurantul lui. Următoarea zi eram la el cu mai multe variante. A ales-o pe prima. Ceea pe care am facut-o for the first time și uite așa am început să îi coc și să îi livrez în fiecare zi.
La câteva sute de chifle și-postări distanță se afla următorul meu client. Cel pentru care a fost nevoie să fac un atelier de producție. Un laborator în toată regula. Utilaje profesionale…ce să mai, practic să creez un brand. TOTUL DE LA ZERO…

CÂND ȘI CUM AI DECIS SĂ TE AXEZI PE  PRODUSE DE BAKERY?

Păi nu am decis eu, ci SOARTA. Odată ce m-am văzut cu toate utilajele în laborator era normal să le folosesc la capacitatea și performanță lor. Să încep să coc și altceva în afară de chifle. Pe partea de patiserie nu mă simțeam stăpână, așa că, din pofta pe care o am mereu în a le mânca, m-am axat pe torturi.
Pentru mine nu e fericire culinara mai mare ca atunci când mănânci un desert bun!

CUM AI GĂSIT NUMELE BRANDULUI?

De ceva vreme foloseam în postările mele #SpendingHappinessLoadingHappiness și #LivrezFericire.Când l-am întrebat pe soțul meu, ce nume să-i dau firmei, mi-a spus simplu, scurt și la obiect :„Livrez Fericire”.  Dacă stau să mă gândesc mai bine, cred că prin fericirea de pe fața celui ce primește tortul, mă hrănesc și eu cu fericire. Practic, livrez la dublu. Fericire…

LUCREZI SINGURĂ SAU AI O ECHIPĂ?

În momentul acesta am un singur angajat. Coace ca o albinuță chiflele gourmet de burger pentru restaurante. De torturi mă ocup eu exclusiv. Îmi place enorm să creez pentru fiecare client în parte un produs unic, după preferințele sau personalitatea acestuia. Fie că este vorba de o aniversare în familie,  un cadou pentru cineva drag, nuntă, botez. Candy bar-uri, tort real etajat, mousse-uri, fandoseli, sau tortul ăla de ciocolată cu care am copilărit. Le fac pe toate cu drag și cu atenție la detaliile care fac diferență.

CARE ESTE TIMPUL ESTIMAT PENTRU O LIVRARE? CÂND AR TREBUI SĂ SUNE UN POSIBIL CLIENT?

Pentru comenzile mai mari este bine să știu din timp. Cel puțin cu o săptămâna-două înainte. Astfel  am timp să mă aprovizionez de la furnizori și să îmi pun în ordine comenzile mai mici. În general, cu 2-3 zile înainte e perfect! Mi se mai întâmplă să mă dau peste cap pentru unele comezi de pe o zi pe altă, dar asta-i farmecul atunci când le fac eu, adică mereu 🙂

CU CE SE DIFERENȚIAZĂ BRANDUL TĂU ÎN PIAȚĂ?

Ingredientele premium naturale, CLAR! Faptul că fiecare tort este personalizat, este unic. NU folosesc conservanți, potentiatori de gust. De premixuri nici nu are sens să menționez. Fac totul temeinic, cu  răspundere. Ca și cum aș face pentru fetița noastră.

A DEVENIT UN FULL TIME JOB SAU EXISTĂ TIMP ȘI PENTRU ALTCEVA?

Este un full time job! Eu mă aprovizionez, fac produsele,  livrez. Deci, eu centrez, eu dau cu capul . :))

UN SALARIU FIX ESTE MAI IMPORTANT VS SATISFACȚIA PERSONALĂ?

Atâta timp cât satisfacția personală generează un venit, oricât de mic, daaaa, e mult mai importantă! Eu chiar sunt genul care se ghidează după zicala „do what you love, and you’ll never work a day în your life”.

Începutul este greu, dar important este să muncești să îți vezi visul realizat.

LIVREZ FERICIRE- detalii aici

2 Comments

  • Mă bucur să re-descopăr această doamnă la tine în căsuţă! Felicitări pentru ceea ce a reuşit să facă şi la cât mai multe momente pline de fericire! 😉

    P.S.
    Deserturile văzute aici sunt superbe! Mi-e groază să o caut pe inst, căci e departe Oradea de Bucureşti 😉

    Răspunde
    • Buna, Alexa,

      Daaaa, asa este cam departe:)) Dar ma bucur ca prin articol s-a inteles de fapt ca sustin pasiunile oamenilor. Imbratisari din capitala gri:(

      Răspunde

Write a comment