Blog

Lansare carte Rețete SOFIsticate Galați

Îmi făcusem planul cu Diana să plecăm la Galați de dimineață. Da, clar, dimineață să fie!

Tot vorbeam joi noapte  pe whatsapp cum o să stăm la o cafea în timp ce privim Dunărea, cum o să găsim un restaurant minunat și vom mânca pește, ehe…

Dis de dimineață începem să comunicăm și încet, încet eu tot mai amânam ora stabilită. Într-un final las copilul la școală, mă duc repede într-un magazin să cumpăr cele necesare pentru casă și la un moment dat în zenul meu sună telefonul!

Pfoai, numărul învățătoarei…

Vă rog să veniți la școală! Sofia se simte rău!

MINUNAT!

Eram nespălată pe cap, bagajele nu erau gata, frigiderul era gol. Preiau una bucată copil, văd cum stă situația. Surpriză, nu tocmai bine…

Mami, nu ai plecat? Păi nu iubita, când?

Ce bine! De fapt , mami, chiar dacă îmi este rău, să știi că voiam să mai stăm o oră împreună!

Norocul meu este că Sofia nu prea face nazuri când știe că trebuie să plec. Rar sunt departe de ei, altfel la program.

Mă apuc să curăț repede legumele, verific dacă mai avem orez. Gata, dau drumul la foc  ca să fac o mâncărică caldă, ceva.

Între timp copila mea frumoasă adoarme. E clar, îi este rău!

Trece jumătate de oră, trece o oră, trec două și ea nu se mai trezea. Într-un final mă decid că este timpul să o tai pe ușă și una bucată tati să preia controlul.

După ce am lăsat casa lună, am gătit, am reușit să mă spăl, să bag la spălat, să fac bagajul, pac…ajung la volan și respir. Sau mă rog, încerc să respir.

Dau drumul la o melodie de relaxare și încep chit chat-ul cu Diana.

Deci?

Știi, nici Andi nu se simte bine!

Aoleo, da ce are?

Dureri de burtică!

Pfoai. Și Sofifik. 

Până acum am gătit- supă și pilaf!

În secunda doi ne-a bufnit râsul fiindcă vorbeam pe limba noastră. MAME disperate care pleacă la drum și nu știu cum este situația reală acasă.

În fine, îi dăm înainte și la un moment dat realizez că nu am făcut dreapta spre SLOBOZIA. Doar vorbeam cu mâța mea care se miorlăia la telefon.

Ce să mai bei cafele, ce să mai admiri Dunărea că se făcuse seara iar eu eram frântă.

Cremona Stegaru de la Centrul Educațional Verde este o gazdă grozavă. Ne-a primit atât de frumos și ne-a așteptat cu o mega surpriză.

După ce ne-am cazat la hotelul VEGA din Galați, deși eram epuizată, m-a rugat să merg în turnul de televiziune din GALAȚI.

Nu fususe niciodată acolo. Fiindcă am venit pentru prima oară în oraș și-a dorit să fie memorabil pentru amândouă.

Mulțumesc, dragă Cremona! Am picat ca un pui în camera de hotel după ce am stat la povești.

A doua zi aveam pe telefon mesaj de la Popescu că avem un copil  sănătos și voios. Am făcut un facetime ca să ne dăm bună dimineața și apoi pe repede înainte m-am pregătit pentru lansare.

Draga de Alina Stoica a venit dis de dimineașă cu trenul. Cuvintele sunt prea puține ca să îți mulțumesc, iar tu știi, nu?!

Hai cu roll-upul, hai cu tocurile și uite așa începea numărătoarea inversă.

Mi-au dat lacrimile când am ajuns la locația evenimentului. Să o văd pe Sofisticata pe un spider așa de mare, sursa mea de inspirație.

Dumnezeule, a fost copleșitor!

Galați, îți mulțumesc pentru primirea caldă!

Pentru interes, aprecieri, întrebări, îmbrățișări. Un public minunat, mă înclin. Mulțumesc!

Photo credit- Costel Mircea

Rochie- NISSA

Parteneri- Itsy Bitsy, revista Unica, Avantaje, Baby Unica, Centrul Educațional Verde, Hotel VEGA, Gina Pop, Shopping City Galați

Write a comment