Blog

Fenomenul ‘bullying’ a ajuns și în casa noastră

Poate mulți dintre voi știu ce înseamnă acest lucru, au avut parte de el. Sau… poate alții nu știu:

Ce înseamnă?

Cum îl depistăm?

Cum îl combatem?

Well, grădinița și școala sunt un loc unde copiii noștri primesc o altă lecție de viață în afara familiei. Învață să se valideze, să fie empatici, să fie sinceri, iubitori, să ACCEPTE. Însă, nu chiar toți  pornesc la drum cu dreptul. Dau nas în nas cu TEAMA, RUȘINEA, RESPINGEREA. De cele mai multe ori această încărcare negativă acoperă emoțiile pozitive, dar și potențialul unui copil.

Ca și definiție bullyingul este o formă de abuz emoțional și fizic care are trei caracteristici:

  • Intenționat – agresorul are intenția să rănească pe cineva;
  • Repetat – aceeași persoană este rănită mereu;
  • Dezechilibrul de forțe – agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură.

Se poate discuta despre bullying fizic, verbal, sexual sau psihic.

VIS, ce să mai!

Problema cea mai mare este că mulți dintre noi fie neagă că se petrece acest fenomen (de la cadre didactice sau părinți) și el se rostogolește ca un bulgăre. În loc să îl oprim, negăm, închidem ochii, sau mai grav, reacționăm astfel:

Nu știu și ăștia ce să mai inventeze!

Când a venit vorba de Sofisticata nu mi-a fost teamă de nimic. Știam ce copil am, știam cum se comportă.

Dar iată că a venit și vremea școlii când am fost întrebată în repetate rânduri-

Ai emoții? Da, am! Dar nu vizavi de școală, ci de bullying. E conștientă când cineva îi face ceva intenționat sau repetat și, surpriză, ce să vezi, suferă.

Treaba este că aceste episoade s-au întâmplat înaintea școlii, evident cu niște copii ceva mai mari.  Sincer, am avut noroc!  Am văzut,  AM FOST ACOLO. Iar acasă i-am explicat ce să facă, cum să reacționeze.

Se pare că nu m-am exprimat bine fiindcă la distanță de câteva zile, posibil frustrarea acumulată a dat-o  înapoi. Și din plâns a devenit agresivă. Era lupta pe teritoriu.

Când vorbeam cu a mea Sofisticată că nu este în regulă și toate bla, bla-urile pe care le știți deja, pac, am văzut cum i-a dat cu piciorul în gură fetiței. OMG!

Pentru prima oară în șase ani. Pe cuvânt de nu m-am blocat. BLOCAT!!

Fii-mea a devenit agresor și a  adoptat violența ca ultimă posibilitate de defulare și exprimare. Zile întregi a fost abuzată verbal, iar atenția mea se pare că nu a fost suficientă. Nici reacția, nici explicațiile date acolo pe moment sau seara la culcare.

Și uite așa dintr-o chestie de moment se poate ajunge la lucruri GRAVE.

Bun! Și, ce-i de făcut?

Clar, nu o să mai fie expusă la violență în așa fel încât să rostogolim bulgărele. Am apelat la emoțiile ei și i-am readus aminte cum s-a simțit ea în acele zile când a fost atacată verbal.  Am pus în evidență că la violență, nu reacționăm cu violență!!

Ps: trebuia să o înregistrez!

‘Păi nu mi-ai spus tu să rezolv situația până să vin la tine? Țipa! M-a făcut proastă! Și pentru că voiam să încheie i-am dat cu piciorul în gură. Dar doar ca să o fac să tacă. Nu am vrut să o lovesc.’

#brici #nuașarezolvăm

Eliminarea bullyingului de la vârste fragede este un beneficiu pentru copiii noștri. Ar aduce multe schimbări de mentalități. Iar pentru chestia asta vă spun că, fie puteți participa la seminarii, cursuri. Sau să citiți, să vă informați.

Dacă vedeți acest comportament discutați cu profesorii copiilor. Sau dacă aveți copii ceva mai mici faceți jocuri de rol fiindcă  îi ajută enorm metoda non formală. Îi lasă să se expună prin rol la ceea ce înseamnă bullying sau chiar buly. Astfel, își identifică rapid emoțiile și devin conștienți de situația creată.

Și pentru că am făcut lucruri grozave cu ITSY BITSY, de la legea de 1 iunie ZI LIBERĂ, deh, ne încăpățânăm să facem o campanie mare și importantă.

Proiectul „Grădiniţe fără Bullying în Sectorul 3′

Deschidem  seria unor proiecte de prevenire a bullyingului în rândul copiilor de toate vârstele, iniţiate de Itsy Bitsy FM si Asociaţia Părinţilor Isteţi.

Împreună cu susţinători din societatea civilă şi autorităţi putem aduce o schimbare de impact în conștientizarea nevoilor emoționale ale copilului, care generează comportament de tip bullying. Asftel contribuind  la o mai bună sănătate emoţională a copiilor.

Fiindcă până la urmă ce ne dorim?

Un mediu sigur și prietenos unde copiii obțin cunoștințe și deprinderi esențiale.

 

Write a comment