Blog, Evenimente

Fă magie pentru ei

Îmi aduc aminte de toate spitalizările  Sofiei și de disperarea care pusese stăpânire pe mine. Aș fi dat orice să nu fie pe un pat de spital. Să fie printre copii. La joacă, în parc, pe trotinetă, pe un leagăn sau într-un copac. Au fost niște momente care m-au marcat profund.

A trecut Paștele. Pentru unii dintre noi a reprezentat mese îmbelșugate, distracție, fericire alături de cei dragi. Însă pentru mulți alții a reprezentat încă o zi cu speranța că poate rezultatele analizelor sunt mai bune. Astfel, vizite  permise de la cei dragi și de ce nu…un diagnostic bun. EXTERNARE..O viață normală.

Ce își dorește cel mai mult un copil?

Să fie sănătos, să se joace… Să alerge cât îl țin picioarele.

Însă  pentru unii dintre copiii de care se ocupă Asociația MagiCAMP să alerge e doar un vis. Ei sunt nevoiți să petreacă săptămâni întregi în patul de spital, departe de bucuriile copilăriei. Departe de cei dragi.

Alergi în familie și susții un copil aflat într-o situație dificilă!

Părinți și copii, “campionii sanatatii” participă însă la crosul organizat de Asociația EMOVERE, Elite Running și Ro Club Maraton pentru ca cei care mai au încă de luptat să mai facă un pas spre o viață ca cea de dinainte de cancer.

AFLĂ ȘI TU!

Anul acesta ‘Campionii sănătății’ aleargă și pentru o cauza socială: copiii cu afecțiuni oncologice, cei cu imunodeficiențe și copiii care au suferit arsuri grave și familiile acestora, vor putea fi susținuți prin „Burse de Sanatate”. Taxa de înregistrare și toate donațiile vor fi dublate de sponsorul proiectului. Astfel, cel puțin 15 copii cu probleme de sănătate și cu o situație materială precară să poată beneficia de burse lunare din donațiile și fondurile adunate la Campionii sănătății. Inscriidu-te la ‘Cursele pentru copii și părinți- Campionii sănătății’ donezi taxa de înscriere către un copil aflat în suferința.

MagicMAKERS – „Burse de Sanatate” este un proiect al Asociației MagiCAMP.

Cea mai iubită cursă a copiilor împreună cu părinții lor – va avea loc sâmbătă, 14 aprilie, începând cu oră 10:00 în Parcul Al. Ioan Cuza din București. Aflată la a X-a ediție această activitate sportivă în aer liber dedicată familiilor, așteaptă peste 1.200 de alergători în cursele gândite special pentru a adapta părinții la ritmul copiilor și a petrece împreună timp frumos și sănătos.

Fondurile adunate în aceste curse pentru copii și părinți vor ajuta copiii aflați în suferința, care sunt înscriși în proiectul Magic Makers.

Aleargă cu familia ta pentru a le oferi o bursă de sănătate!

 

1 Comments

  • Sunt mereu binevenite asemenea campanii. Sanatatea tuturor copiilor acestei tari ar trebui sa fie prioritate nationala 🙂

    Răspunde

Write a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.