Blog, Evenimente, I like

Una dintre câștigătoarele de la #DigitalDivas2016

V-am promis că am să scriu despre cum m-am simțit pe scenă la DIGITAL DIVAS 2016 atunci când am fost premiată cu locul nr.2 la secțiunea ‘Best Blogger for social causes’.

Dar până atunci am zis să dau timpul înapoi și să vă povestesc că aflasem despre acest eveniment de abia anul trecut când o prietenă m-a invitat la palatul Bragadiru.

Îmi aduc aminte perfect cum se vorbea despre C Manafu(Evensys) că este ‘the man’ atunci când vine vorba de evenimente și cum avea în timp  să devină acest event poate unul dintre cele mai așteptate din blogosferă.

Nu am stat mult pe atunci fiindcă nici nu mă simțeam confortabil:erau foarte multe fete…aranjate ca la carte, trase prin inel, toate din zona de fashion.

Însă am ascultat cu drag o parte din speakeri până când a sosit vremea să mă duc la grădiniță după Sofisticata.

Vine 2016…când aflu la începutul anului că am fost nominalizat de revista Biz(a fost un șoc în cel mai bun sens al cuvântului) și luna mai 2016 când eram la masă cu un client…care m-a felicitat pentru nominalizare la DIGITAL DIVAS 2016.

Poate nu o să crezi, însă habar nu aveam când era eventul, habar nu aveam că am fost nominalizată, habar nu aveam că puteai să votezi…

În zilele ce au urmat mi s-a părut extrem de frumos să îmi anunț comunitatea și să lansez un mesaj public printr-un video!

Iată și restul colegelor care se aflau pe lista de nominalizări:

BEST BLOGGERS FOR SOCIAL CAUSES

Bloggers who have pursued worthy causes, found ways to take action and make a difference in our society are eligible in this category.

Știi cum mereu, dar mereu îți tot zic că nu-s vreo strategă în nimic?Poate de aici bucuria neașteptată când auzi ceva de genul…

În viață nu am fost ever pe competiție, nici măcar când cei din clasă cu  mine se băteau pe note,diplome …you name it. Cu atâta relaxare am crescut, încât dacă veneam cu nota 7 acasă era ca și cum aveam un mare 10.

Iar această relaxare m-a ajutat în dezvoltarea mea fiindcă tot ce am făcut sau fac…este pentru simplu fapt că știu cum și în ce fel pot schimba ceva pentru societatea în care trăiesc!

Pentru soluțiile&schimbările de care avem nevoie îmi folosesc puterea pe care o am…și se pare că-n urma acestui eveniment mesajele mele au fost auzite, iar recunoașterea publică  mi-a bătut la ușă.

Nominalizarea a fost mai mult decât onorantă, însă să îți auzi numele într-o sală plină cu unii dintre cei mai influenți oameni din digital ai momentului este WOW!

image

Nu fac nimic cu jumătăți de măsură și am mare grijă la asocierile,la mesajele,la aparițiile mele. Fiindcă sunt un om cu o coloană vertebrală, dar care și-a  dorit să iasă din vizorul publicului…

Nu a fost să fie… fiindcă niște nebuni de colegi au insistat să fac blogul, să continui ce știu eu mai bine să fac…să fiu un entertainer cu zâmbetul pe buze indiferent de situație!

Voi alături de ei ați crezut în mine, când  eu nu am crezut!image

Nu mi-am imaginat vreodată să crească așa de repede și de frumos blogul,și da, nu am sperat vreodată să fie premiat!

Mă fâstâcesc chiar dacă băbuțele din piață mă recunosc, dacă cei mici de vreo 10 ani știu cine sunt, dacă sunt cu Sofia oriunde și cei din jur vin să mă îmbrățișeze…ESTE COPLEȘITOR fiindcă îmi dau seama de responsabilitatea pe care o am dincolo de imaginea publică!

Vă mulțumesc pentru susținerea,încrederea,aprecierea….image

Semnat,

Un Om

 

5 Comments

  • Frumoasa fata! Esti supla, pozitiva, ai ce arata! Imi place ca stii sa tii capul sus, ca stii cand sa-ti pui in coltul gurii zambetul care mai si pune la respect. Ma bucur pentru succesul tau, meritai sa fii prima, dar nu asta conteaza, important e ca esti o mamica deosebita si un model pentru multe cititoare de-ale tale. Cu drag…(emoticonul cu imbratisarea)

    Răspunde
    • Myra, draga mea…eu m-am socat pentru nominalizare,dar pentru premiu,zau daca ma asteptam! Chiar nu conteaza cine, unde s-a pozitionat!
      Exact cum spuneam si in video…el pt mine inseamna responsabilitatea actiunilor mele de acum!
      Iti multumesc pt cuvintele frumoase…

      Răspunde
  • Yeeeeeey! Felicitari si sa ai cat mai multe proiecte frumoase!

    Răspunde
    • Multumescccc!
      Asemenea…hai sa aud si de tine:) toate panzele-n sus!

      Răspunde
  • Felicitari! MI-a placut foarte mult tinuta ta, e foarte chic!
    Salutari de la MissGrey Romania – http://bit.ly/1TIqkYQ

    Răspunde

Write a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.