Blog, Portfolio

Cutia cu Amintiri-‘În Familie’

Cu siguranță mulți dintre voi vă aduceți aminte de primul serial românesc ‘În familie’ care a fost difuzat pe Prima Tv.

Ei bine, da…și eu mă blochez când lumea încă mă strigă pe stradă-Alexandra…

Mă minunez cât de puternică era televiziunea pe vremea respectivă și ce impact avea tot ce se întâmpla atunci versus superficialitatea de acum.

16 ani…nici mai mult,nici mai puțin! După ani și ani de târât propriul plod pe la castinguri(evident din frustrarile personale pe care le avea), maică-mea dăduse lovitura cu mine.

Fata intrase la liceul de muzică Dinu Lipatti(secția actorie), iar la nici o lună era selectată pentru casting. Și nu orice casting. ci pentru primul serial românesc care avea în distribuție nume grele din teatru și film precum:

 

Bun, trece fata de casting, semnează contractul…veselie mare în casa noastră! Era pe genul…’Se mărită Mona mea!’ Nu am apucat să pricep care-i treaba cu mine fiindcă deja eram dusă la-coafor pentru transformare(dintr-un păr natural m-au vopsit cu șuvițe),la proba de costume ca să par mai sex bomb (nu știu de unde au scos sânii ăia la înaintare căci eu nu am avut niciodată sânii mari), la repetiții ca să nu le fac zile amare actorilor…și uite așa am avut eu șansa să încep primul meu proiect în zona filmului când eram doar clasa a 9 a.

DSCF0030DSCF0087DSCF0031DSCF0097

Incredibil, nu? 18 ore de stat pe platou…nu conta că era cald sau frig(și iarna, ce frig Dumnezeule!)

Filmam într-un depozit de la Semănătoarea care nu era încălzit, iar vara paralizam de cald! Fie că erau interioare sau exterioare, serialul ‘ În familie’ a reprezentat disciplina profesioanală care avea să mă ghideze în toți pașii mei.

Eram unul dintre personajele cheie al filmului și aveam multe cadre de tras…țin minte că dormeam pe canapele doar,doar să nu mai plec acasă. Așa de obosită eram!DSCF0057

Nu mai aveam energie să plec la or 04:00 dimineața și la 07.00 să fiu la machiaj! Serialul a reprezentat începutul proiectelor care s-au dezvoltat în televiziune, iar oamenii care au regizat pe vremea respectivă sunt ferm convinsă că sunt spirt astăzi! Pe atunci stăteam cu orele pe platou fiindcă mereu schimbau cadrele,probabil nici ei, nici producătorii nu știau cum trebuie să apară exact produsul împachetat!

Însă chiar si așa…trece o zi,trec două…de ne-am trezit cu audiență și cu cele 100 de episoade la activ. DSCF0058

Trebuie să vă mai povestesc că personajul tatălui meu era jucat de Adrian Titieni, pe care îl iubesc maxim. Dumnealui a fost și a reprezentat reperul meu în teatru. De la dânsul am căpătat lejeritatea în joc și bucuria, iar dacă pe platou era colegul:))), la liceul era profu de actorie.DSCF0093

Devenise așa ciudat și-n fața colegilor, însă m-a ajutat enorm acest om să fiu conștientă de ocazia pe care am avut-o…să fur de la cei mai buni meserie, zi de zi!

Nu vreți să știți ce înseamnă la vârsta de 16 ani să lucrezi cu o echipă atât de mare.

Tot în serial am învățat să nu mai fiu pudică fiindcă scenariștii îmi pregătiseră scene de viol…super!

Eu nu mă sărutasem în viața mea până atunci…deci primul meu sărut,nu numai că a fost în fața a zeci de oameni on set, dar în fața a milioane- am fost pipăită și pupăcită!

Da…greu,greu, mai ales când ești atât de inocentå! Țin minte că-n seara cu pricina nu dormisem de loc, de rușine, de emoții, de faptul că o să se vadă că nu știu să mă sărut, de discuțiile cu regizorii!

But i did it! Și vrei să știi partea cea mai amuzantă?

Partenerul cu care trebuia să fac scena respectivă era Paul…colegul meu de liceu care juca și el în serial.

Era băiatul care înaintea serialului tot alerga după mine! Vrei  să fii ‘prietena’ mea? Să mergem la bal…

Și știi de ce nu am făcut-o?Fiindcă nu avusesem un prieten până atunci!

Taman bine că Paulică al meu a prins la pachet tot ce ar fi vrut el să facă pe vremea aia și nu a reușit.Am fost extrem de nervoasă…că eu îl refuzasem pe băiat și pe platou…trebuia să tac și să îmi văd de rol.

Deci da, disciplina profesională m-a adus la performanța de astăzi! Toate acele încercări, frig,cald, necunoscut,oboseală,teamă…

Mi se pare foarte amuzant cum viața asta este croită, dar cel mai amuzant mi se pare cum ne vedem în timp.

Azi…la mai bine de 14 ani mă uit în poze și văd o fetișcană cu fălcuțe,iar în oglindă o femeie trasă la față de încercările vieții.

În bazin m-am lățit,deci da, mi-aș dori să mai am abdomenul plat,însă Zâmbetul mi-a rămas…

Pentru că am învățat în tot acest timp să mă bucur de tot ce îmi oferă VIAȚA!Și să râd cu toată ființa mea…

Pont: Popescu lucra ca și contabil pe vremea respectivă,iar el m-a cunoscut din poza aceasta…colega lui i-a arătat posterul cu poza mea!Știși voi,vremea fanilor:))!

A fost, zice el, iubire la prima vedere…lăsați:)))!

Tilly Niculae - rol Alexandra Oprea 05

Dar eram ușor minoră…însă după patru ani întâmplător ne-am văzut pe un trotuar,iar din ce a urmat nu a fost nimic întâmplător!

28232_134809276532784_2190753_n

Să credeți în destin, să credeți în iubire!

Nimic nu este întâmplător….credeți-mă!

De la minutul 20…zic:))), mori de râs!!!!

Mulțumesc, Gelu(de la Click) fiindcă mi-ai readus aminte de acele vremuri!

 

11 Comments

  • Asteptam cu sufletul la gura fiecare episod. Imi amintesc ca era ceva oauuu! aveam si noi serialul nostru romanesc 🙂 Mult succes in tot ce vrei sa faci !

    Răspunde
  • draga mea, nu cred ca este o ocazie mai buna sa te felicit pentru cariera ta, implicare si toate lucurile frumoase pe care le faci! urmarind (din nou) imaginile din serial, parca m-am intors in timp, pe canapeaua din sufragerie, in fata televizorului … parca imi aminteam si replicile, cu toate ca a trecut atata timp 🙂

    Răspunde
    • Iti multumesc Oana!
      Din pacate s-a cam dus totul cu superficialitatea asta!

      Răspunde
  • Am ras maxim la faza cu Paulica :))) Am urmarit serialul, fascinata de faptul ca ma uitam la primul serial romanesc.

    Răspunde
    • Eu am plans:((( am fost disperata!
      Iti dai seama ce traiam: ce conflicte interioare..,pfoaiii

      Răspunde
  • am urmarit serialul si mereu m-am intrebat ce personaj a jucat adela popescu..in serial nu am remarcat dar am vazut apoi distributia ..

    Răspunde
  • Ce vremuri…am urmarit..

    Răspunde
  • Si eu am urmarit serialul, doar ca am o mica intrebare, serialul a fost intrerupt, si finalul nu l-au mai aratat! Cum se termina pana la urma filmul?

    Răspunde
    • Ma crezi ca nu mai stiu cum se termina…
      Nu a fost intrerupt ci s-a incheiat!

      Răspunde
  • Unde s-au tras scenele de filmare! In ce zone ale Bucurestiului ? Doar de curiozitate intrebam ? Mi-a placut f mult serialul !

    Răspunde
    • Peste tot in cei 10 ani! Dar in mare parte in Buftea…

      Răspunde

Write a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.