Blog, Happy mom

Cuib umplut cu cremă de brânză și afine

Sâmbăta trecută ne-am tot întâlnit cu diferiți prieteni.Pentru cei mici din dotare a fost o ocazie bună să mănânce dulciuri.

Când înghețată, tort sau bomboane…
Week-endul trecut Sofisticata a exagerat maxim! …recunosc, și eu sunt topită după dulciuri.Încerc pe cât posibil să fie cu limită. Nu toată ziua, bună ziua și în nici un caz în cantități industriale.
Așa vreau să o învăț și pe ea. Vrem multe în viață, dar mai trebuie să apelăm și la conștiință.
Mama mea ne făcea tot timpul dulciuri de casă. De la ea am prins și eu dragul de a face la rându-mi pentru Sofisticata.
Cei care au cumpărat cartea Rețete Sofisticate știu despre ce vorbesc.
Îmi place ce iese din mâna mea și îți zic sincer că mă gândesc serios să mă duc la niște cursuri de cofetar-patiser. Să exersez. Nu se știe niciodată unde poate duce această pasiune.Dar până să încep cursurile, exersez cu mirosurile minunate, pe care scorțișoara sau vanilia le lasă în casă. Nu există zi să nu vină acasă și mâțica să nu găsească ceva bun.
#bunuri așa cum le spunem noi.
Dacă te uiți constant pe  insta story-urile mele înseamnă că știi despre ce vorbesc:). Haide să nu mai lungim vorba și să îți arăt  o nouă rețetă #Sofisticată.

Cuib umplut cu cremă de brânză și afine.

Practic gustul este cam la cheesecake, însă diferența constă în foietajul care îmbracă compoziția.

Ingrediente:

1 foaie aluat pufos (fie îl faci de casă, fie îl cumperi congelat)

200 grame cremă de brânză (folosesc foarte des crema de brânză Philadelphia)

100 gr iaurt grecesc 

1 linguriță esență de vanilie 

1 ou

3 lingurițe miere

200 gr de fructe de pădure (am ales afinele fiind preferatele Sofiei)

Ca și grad de dificultate intră la categoria mega ușor. Îți ia cu totul vreo 15 minute dacă folosești blat congelat și mai adaugi alte 20 de minute la cuptor. Eu le-am lăsat în cuptor la 180 grade, însă cel din dotare nu este foarte prietenos. Cum practic riscam să le ard, ei bine, am dat temperatura la 150 grade  și am preferat să le mai las 10 minute.

Primul pas

Tai foaia de aluat în părți egale în așa fel încât bucata tăiată să poată îmbrăca compoziția atunci când unești marginile

Pasul doi

Iei un bol și adaugi cantitatea necesară de iaurt grecesc împreună cu crema de brânză și mierea. Le amesteci bine, bine, bine.

Pasul trei

Din compoziția rezultată începi să adaugi cu o lingură în  cuiburile din aluat.  Acum este momentul să nu uiți și de afine. Sau orice alte fructe de pădure ai. Congelate sau proaspete.. 

ATENȚIE!Lipește BINE marginile aluatului în așa fel încât să nu iasă compoziția în timpul coacerii. Riști să își strice forma și rezultatul va fi un dezastru.

Pasul patru

Sparge oul și bate-l. Cu o pensulă ungi cuiburile. Dar atenție… doar le ungi fiindcă nu ai vrea să faci o omletă :)).

Pasul 5

Enjoy the moment!

 

Sofisticata a mâncat două porții pe nerăsuflate.Aștept să îmi dai de veste cum ți s-a părut rețeta… dar și dacă piticul/pitica ta a mâncat.

#hugs

Write a comment