Era primăvara lui 2017 când mă anunța cumnata că mi-a făcut o surpriză.
FIEdu este festivalul internațional de educație, unde se strâng EXPEERȚI DIN EDUCAȚIE din: Finlanda, Suedia, Marea Britanie, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii si Singapore.
Cam așa stătea treaba în 2016 când nici nu lucram cu colegii de la ITSY BITSY, nici nu începusem să fiu lider de opinie alături de Andreea Marin și dragul de Virgil Ianțu în campania #1iunieziliberănațional
Când am aflat că voi avea o lansare și in cadrul târgului de carte Bookfest mi-am propus să fie o ‘altfel’ de lansare.
Sincer, parcă nici la nunta mea nu m-am simțit atât de agitată, obosită, ‘alergată’.
Mă uit la poze și încă nu realizez că a avut loc lansarea cărții mele.
Îmi tremură mâna gândindu-mă că este cât se poate de REAL.
Doamne, cum se face că eu ratez cele mai mișto lucruri? Cum se face că, de câte ori îmi doresc efectiv să plec cu ai mei pe undeva, ori am vreun contract stabilit, ori am promis că sunt la o aniversare, ori am uit
Dintotdeauna am suferit fiindcă nu am știut să mă îmbrac, accesoriez, să îmi pun corpul în valoare sau să îmi ascund defectele!
Știi cum este, nu le poți avea pe toate.
ParkLake Shopping Center continuă și în februarie seria pieselor de teatru lunare pentru copii, așadar pe 19 februarie, cei mici sunt așteptați în centrul comercial pentru a vedea “Degetica”, piesă pusă în
La ediția din 2017 a Premiilor de Excelentă Itsy Bitsy au fost premiați oameni care au pus multă energie și suflet în slujbă copiilor tot anul 2016, în proiecte care au adus schimbări în bine pentru familiile d