Blog

Au trecut cinci luni și SOFIA încă nu s-a adaptat la școală (Ep1)

Am făcut reasearch un an de zile până când să iau decizia finală.

Care să fie școala potrivită pentru copilul nostru? Stat sau privat? Program scurt sau program lung cu afterschool?

Și am ales. Am ales cu sufletul după ce am crezut că i s-ar potrivi SOFISTICATEI din punct de vedere al dezvoltării. DEZVOLTĂRII EMOȚIONALE. Asta este importantă pentru noi în primii ani.

Nu am ales după comoditate, după lux, după cum arată învățătoarele, după cost.

Am fost extrem de încântați când după decizia noastră în luna martie am fost și cu SOFIA. Să-i arătăm, să vadă, să simtă, să petreacă o zi întreagă la școală.

Toate bune și frumoase. Nimic ieșit din comun. INTEGRAREA a fost  100% din prima.

Însă la cinci luni după ce a început  școala copila noastră este tristă.

Plânge. Țipă. Aruncă cu lucruri. SUFERĂ.

Este un alt copil.

Ori noi ne dorim copila înapoi.  Copila care nu ne lovea, care nu se tăvălea niciodată pe jos, care nu plângea, ȚIPA. Copila  care era veselă.

CLAR, există un factor declașantor!Dacă nu mai mulți.  Încă nu îl/îi pot identifica ca să iau atitudine. Să știu exact pe ce buton să apăs ca să o pot ajuta emoțional.

Momentan mă simt frustrată fiindcă cu excepția comunicării, conectării și o ascultare empatică chiar NU POT FACE NIMIC.

Chiar dacă rolul  de părinți  ne aparține în exclusivitate, ei bine, în tot acest ‘spectacol’ sunt implicați mai mulți actori. Nu îmi doresc schimbări drastice pentru ca Sofia să se ‘adapteze’. Vreau să o iau cu baby steps. Astfel, împreună cu cadrele didactice, psihologul, directorul școlii să luăm o decizie care să fie în beneficiul copilului.

În tot acest timp de când am simțit că lucrurile nu sunt tocmai roz pentru ea, ei bine, în fiecare dimineață am fost atentă să văd dacă o salută cineva.

În afară de adulți, copiii nu prea o salută. De la parter și până la etaj  SOFISTICATA este ca o moară stricată:

Bună dimineața X! Bună dimineața Y!

Nu pun presiunea pe ea atunci când o iau de la școală. Drept pentru care nu o întreb:

Ce ai făcut la școală?! Ci…

Cum te-ai simțit astăzi  la școala ?

Își lasă  privirea în jos și îmi răspunde.

Nu m-am simțit bine. Dar nu mai contează.

Am ajuns să îmi fie și teamă să o întreb.

Seara în pat deschid subiectul. Începe și plânge. Plânge așa de tare încât cu greu o opresc.

De cinci luni am obosit  să găsim împreună soluții seară de seară. În așa fel încât, să sperăm că poate fi mai BINE a doua zi. Dacă eu simt treaba aceasta, ei bine, mă gândesc… oare ce o fi în suflețelul ei? De ce nu este înțeleasă? De ce nu s-au format legături? De ce încă nu există o comunicare? DE CE NU SE SIMTE BINE COPILA LA ȘCOALĂ?

Și totuși, când și cum începe această acomodare?

Chiar dacă trecerea de la școală la grădiniță presupune bulversare… să știi că, SOFISTICATA a intrat în colectiv de la vârsta de 1 an și șapte luni. A fost momentul decisiv când am simțit că își dorește să fie independentă. Și bine am făcut fiindcă și astăzi îmi povestește cu drag despre creșă…

Mai ții minte, măi mami, când am făcut la creșă x activitate cu doamna? Trecerea la grădi a fost mega firească.

A schimbat vreo trei educatoare. Dar nu pentru că am mutat noi copilul de la o clasă la alta, ci  pentru că au plecat cadrele didactice. Deci stabilitate EXISTĂ.

Dacă era să fie vreo problemă de integrare, oare până acum nu exista?

Dacă ar fi fost vreo fire competitivă, păi ce, eram oarbă?

Dacă ar fi fost vreo fire retrasă, nu sesizam?  

Dacă era vreun copil problemă, chiar nici un părinte să nu spună nimic în toți acești ani? Nici o educatoare?

Dacă avea probleme în a lega relații mai avea până în prezent nu știu câte prietenii din diferite conjuncturi pe care să și le păstreze?

Dacă era vreun copil dificil, well, mă ruga zilnic să-i invit pe colegi la noi? Adică nu pe X sau pe Y, nu nominaliza…  VOIA SĂ VINĂ TOATĂ CLASA.

Și overall, dacă era un copil care să nu reușească socializarea cu colegii nu îmi spunea în prima lună de la începerea școlii că, la aniversarea celor șapte ani își dorește să fie împreună cu toți elevii. Deci nu cu toți colegii ei din clasă, ci  cu toți elevii școlii!

Ca atare, de ce până la intrarea în colectivitatea de la școală nu a plâns?! De ce nu am luat-o supărată niciodată de la grădiniță? De ce nu a avut accese de furie vis a vis de noi? De ce? De ce? De ce? De ce acum și nu atunci când se presupunea că era mai greu de gestionat emoțional ceea ce trăiește timp de 8 ore într-un mediu.

Îmi lipsesc niște piese de la puzzle.

La voi cum stă situația? Sfaturi, recomandări?

#curabdare #spercalucrurilesaseindrepte

 

 

 

 

 

 

28 Comments

  • Hello,

    Noi avem un Sofisticat. Este la polul opus Sofisticatei. Ii arata lui Maitre bubus de pe burtica deci a trebuit sa imi iau concediu sa vindecan varicela. Uneori il striga pe tati dupa numele lui maitre. Seara pleaca greu de la scoala. Sta de la 8.30 la 18.30 intr o scoala publica, langa Versailles, in grupa mijlocie. In prima zi noi am avut mai multe emotii ca el. Cred ca este vb de chimia cu invatatoarea si de pregatirea din nainte. Succes!

    Răspunde
    • Sau de acceptarea ei ca lucrurile sunt usor diferite si este \ok. Multumesc pentru comentariu. Imbratisari si salutari acasa!

      Răspunde
  • WOW! Cred ca (daca nu ai facut-o deja) sa vorbesti cu învățătoarea! Sa afli despre comportamentul ei si al colegilor ei in timpul orelor! Întreab-o pe Sofia daca e vreun coleg care deranjează orele sau care se porta urat cu cei din clasa! Sofia mea, este tot in clasa 0 dar nu am avut pana acum aceasta problema! Poate ceva este deranjant pentru ea! Si poti schimba si școala daca tu crezi ca ii aduce beneficii Sofiei! Nu se termina școala acolo! Sunt multe scoli de stat unde copiii se simt minunat! Noi mergem la școala de lângă bloc unde sta zilnic pana la ora 14:00! Mănâncă o masa acolo ( gratis ) si are diferite activități ( teatru, aerobic, engleză) pentru care plătim! Astept cu mare interes deznodământul situației.

    Răspunde
    • Buna,
      Da, vorbim zilnic. Sunt foarte empatice. Sofia pana in vacanta a fost foarte indaratnica la clasa in ceea ce priveste activitatile.
      Incerca figura ca la gradi- sunt obosita, ma doare capul:))) si le-am sugerat sa nu o lase ca o sa le prinda punctul sensibil. Dupa, le va fi si dumnealor greu sa o aduca pe linia de plutire.
      Deci, repet, scoala, clasa, invatatoarele nu sunt o problema. Sofia,care inca nu face declicul in mintea ei ca lucrurile stau usor diferit:))
      La treaba aceasta se adauga frustrarea in joaca cu colegii pentru ca la gradi ei se jucau toti.
      Ori aici inca nu se cunosc. S-au si marit si surpriza, poate nici nu vor sa se joace toti si atunci singura ei optiune este de a ACCEPTA.

      Răspunde
  • Buna, si fetita mea a mers de la 1.8 luni la gradi. Si mediul de acolo a fost acceptat de ea, din prima. Cand a inceput clasa 0, am intampinat cam aceleasi sitiatii. In clasa 1 am schimbat scoala. Am fost la psiholog cu ea si concluzia in cazul fetitei mele, este un grad de anxietate destul de mare si faptul ca rutina pentru ea este benefica, se simte in siguranta. Recomandarea a fost sa mearga la psiholog, Dar in grup, pt varsta ei. Acolo ei se joaca si Sunt pusi in diverse situatii la care trebuie sa reactioneze. Primele schimbari, in bine, apara in primele 3-6 luni. Iti doresc multa rabdare, si Numai bine!

    Răspunde
    • Multumesc, MONICA! Apreciez tare mult comentariul si timpul dedicat pentru sfatul tau!

      Răspunde
  • In ziua de azi copiii sunt foarte rai si la scoala mereu apar diferentele sociale. La scoala conteaza foarte mult ce lucreaza mama ta ce lucreaza tatal tau cu ce haine te imbraci etc . De multe ori apare invidia intre copii profesorii nu stiu sa ii invete sa fie apropiati intre ei cu toate ca isi petrec 8 ore pe zi. Si uite asa copilul devine irascibil considra ca nu poate fi inteles de cei care ii sunt apropiati si refuleaza printr-un comportamnet neadecvat.
    Violenţa fizica si verbala intre copii e cat se poate de reala si de raspandita. Copiii care devin victime acumuleaza teama, furie, resentimente şi frustrare. Se simt vinovati si rusinati de ceea ce li se intampla.
    Multe discutii intre copii apar repet de la cum se imbraca la ce telefon au din pacate……

    Răspunde
    • Buna, Ioana,
      Imi pare rau sa aud treaba aceasta. Insa eu nu as generaliza. Cred in cadrele didactice si pregatirea lor. Altfel de ce as mai da copilul la scoala. Aici intervenim si noi- cu atentia catre educatie si responsabilitatea fata de societate. Cu niste reguli clare, cred ca tot ceea ce ai mentionat tu mai sus poate pica. La scoala Sofiei nu se pune problema de asa ceva. Au uniforme, reguli, program clar si sunt urmariti in permanenta.

      Răspunde
  • Same here. Dar eu stiu de la ce vine problema lui – are o anxietate de separare puternica, adica daca nu e in preajma unui adult nu se simte ok. asta inseamna ca daca doamna pleaca din clasa el se duce dupa ea. a avut problema asta si in ultimii doi ani de gradi, o stie, o constientizeaza. vb f mult, am fost la psihologul scolii(eu) pt ca la fel ca tine, simteam ca imi scapa ceva si nu intelegeam deloc ce. In conditiile in care el si sora lui au mers cu noi peste tot dar in acelasi timp au stat si la bunici cand noi am mers la spectacole sau in cate un city break, on conditiile in care niciodata nu i-am spus chestii de genul „te las aici daca nu vii cu mine.” Doamna psiholog mi-a explicat ac el a ramas blocat in notiunea asta de plecat la un moment dat si ca trebuie sa constientizeze el ca cine pleaca si se intoarce. Daca ii spun sa stea de vorba cu colegii lui atunci cand pleaca doamna imi spune ca ei fac galagie. Doamna lui e super ok, f blanda, afectuoasa, intelegatoare, sunt fericita ca am intuit ca asta ii trebuie lui. Cu toate astea m-a luat si el exact cu expresia asta”mami eu sunt un copil trist”, asta nainte de vacanta de iarna.Si ca lui nu-i place nicio materie la scoala. Iti dai seama ca dupa faza asta am bocit o zi intreaga si am fost bulversata total. Ca in dupa amiaza aceleasi zile sa spuna cat e de fain la engleza si ce s-a distrat la scoala. Uneori ma gandesc ca il iau prea in serios, ca el stie f bine sa manevreze cuvintele, alte dati ma invinovatesc pt ceea ce i se intampla pt ca ma gandesc ca am cine stie ce temeri pe care nu le constientizez. Acum s-a mai atasat de colegi dar tot pleaca dupa doamna chiar daac eu ii propun o gramada de solutii pt atunci cand ea pleaca.La fel nu il intreb niciodata ce a facut la scoala – abia tarziua seara il intreb daca l-a facut ceva fericit sau ceva trist.
    Se pare ca e grea adaptarea asta, mai grea decat ma asteptam. Sper ca iubindu-i si fiind alaturi de ei sa o depaseasca si sa fie mai bine la anul.

    Răspunde
    • Doamne Ajuta! Si eu sper la fel. Prin iubire, comunicare totul se rezolva. Mama nu a avut nici o scoala dar m-a iubit si a fost ACOLO. Deci, uite ca se poate! Am sperante mari si nu ma dau batuta. Oho, cate o sa mai intampinam. Bine ca suntem pe frecventa si in felul acesta ne ajuta sfaturile, experientele, discutiile. Sa scapam si noi de sentimentul acesta de ‘vina’. Pana la urma nu putem sa le presaram drumul numai cu trandafiri. Viata este asa cum este iar ei trebuie sa descopere cum gestioneaza situatiile aparent dificile.In felul acesta vor creste constienti de sinele lor. Toate cele bune…

      Răspunde
  • Poate ar trebui sa o intrebi cu ce o poti ajuta, daca doreste sa ii schimbi scoala… noi inca suntem bebei, mai avem mult pana la scoala, dar te urmaresc, imi placi si te apreciez, rar oameni publici atat de reali.. spor la gasit cauza Sofisticatei…

    Răspunde
    • Buna, Geanina.
      Wow, multumesc pentru comentariu. Mai ales ca sunteti la stadiul de ‘bebei’. Stiu ce inseamna.
      Am vorbit. Imi spune ca nu o pot ajuta cu nimic. Doar daca se agraveaza o sa ma roage sa o ajut:))) De schimbat scoala nu se pune problema. Este foarte ok totul pana acest moment. Totusi, sa nu uitam ca au trecut numa cinci luni. Au sase ani. Mai asteptam…cu rabdare se rezolva toate. Cel putin asa imi spune mama.

      Răspunde
  • Eu inca sunt la grupa mijlocie la gradi cu cea mare! Poate vei nu sunt chiar in masura de afaturi, dar ma gandeam, poate daca ai face o interactiune intre copiii de la scoala si Sofia intr-un loc in care ea se simte confortabil, poate chiar la tine acasa! Ideea este ca eu ma gandesc ca Sofiei ii place prezenta unor prieteni unor colegi, iar ei bine poate inca nu s-a cread acea legaturii cu copiii! Nu stiu zic si eu….
    ideea este ca eu am dus-o pe cea mare la cresa de la 7 luni iar pe micuta de la 1 an si 7 luni, acomodarea micutei a fost foarte grea in compatarie cu a celei mari!
    Cea mica pana nu a fost integrata de alti copiii nu s-a acomodat desi sora ei era acolo! Am chemat acasa 2 fetite de care micuta era mai legata si povestea de ele acasa si in scurt timp nu a mai plans!
    Ideea era ca facea la fel cum povestesti tu de Sofia! Si inainte nu avea iesiri de genu…

    Răspunde
  • Îți urmăresc cu mare interes postările. Îmi place că ești foarte „umană” și că ne împărtășești momente din viața ta. Eu am un băiat de aproximativ 10 anișori acasă cu un caracter foarte complicat. Copilul meu urăște cu toată ființa lui școala. Refuză tot ce e legat de școală. Am schimbat deja 3 școli. Am crezut că nu se poate integra în grupa respectivă, ba că-i doamna, ba că are ADHD( nu are), ba că, caută atenția părinților. Suntem in pragul disperării și eu și soțul și tot nu găsim cum sa gestionăm problema. Am fost la psiholog, neuropsihiatrie. In prezența lor la ședințe și când nu are de scris ,de învățat este cel mai normal copil. Acum am inceput un curs de dezvoltare personala la un cabinet psihologic. Sper ca timpul să rezolve măcar parțial problema. Succes cu fetița ta. Poate dacă leagă o prietenie cu vreo fetița, sau colega de bancă se schimba lucrurile.

    Răspunde
    • Oh, Irina! Imi pare tare rau sa aud! Este cumplit pentru un adult sa nu se duca cu placere la locul de munca, dar pentru un copil!

      Sofia nu o uraste! Îi place! Se simte bine! Le iubeste si pe invatatoare…o gasesc mereu in bratele lor! Ma roaga mereu sa le cumpar flori si eu inventez scuze ca sa nu para dubios! Astept sa o cunoasca pe Sofia si sa o descopere asa cum este ea! Ca-i plac copiii, florile, sa ofere cadouri, sa rezolve conflicte, sa aibe prieteni la Greu:)))
      Cat despre legaturile copiilor de la clasa, inca, dar inca este prematur! Sunt mici, diferiti si este o trecere rapida pentru toti! Eu am incredere ca o sa fie bine si nu o spun doar ca sa ma incurajez! Stiu ce am educat! Dar mai stiu ca pot aparea si schimbari si o luam de la capat! Probabil o poveste fara sfarsit chestia asta cu parentingul. Mi se pare asa traumatizant cand niste oameni fara specialitate eticheteaza si apoi intri in fibrilatii ca poate are ceva copilul! Este minunat ca a fost un diagnostic gresit! Este important sa isi gaseasca locul! Si cu siguranta veti da de omul potrivit in asa fel incat copilul vostru sa fie bine emotional!
      Cat despre Sofi( ca o dau dintr-una in alta) ea avut toata dezvoltarea emotionala! Au facut la gradi, am fost langa ea, am discutat despre tot si toate! Bune si rele! De aceea vine si povesteste! Numai ca si in capul ei este o salata de varza! Nu stie sa le lege a-z ca sa tragem o concluzie clara! Dar de aceea exista si invatatoarele cu care comunic zilnic, dar si psihologul scolii care face ore de dezv personala cu ei! Deci îi vede asa cum sunt in diferite ipostaze! Va doresc toate cele bune! #rabdare si #iubire

      Răspunde
  • Draga mea!
    Daca invatatoarea e ok! Voi acasa sunteti ok!
    Citesc printre randuri ca ar fi vorba de colegi!
    Sincer , am trecut prin asta cu fetita mea ! La varsta sofiei , fetita mea a mers la scoala!
    Nu a putut sa se imprieteneasca cu nici un copil! Facusera mici gasti in care nu acceptau pe nimeni! Unii se cunosteau de la grady, altii aveau frati mai mari in alte clase si erau familiari unii cu altii!
    Asta , plus o invatatoare duplicitara! In fata parintilor lapte si miere, iar cu ei in clasa ff rigida si dura!
    Din un copil vesel , plin de viata, inconjurat de prieteni ( la grady) , a ajuns frustrata , plangea mereu, furioas mereu! Un copil care fremata sa ajunga la scoala mai repede! Ei bine:
    Nu mai vroia la scoala!
    Nu stiam ce sa mai fac!
    Am incercat orice! Nimicnu mergea!
    Apoi am stat si am analizat totul la rece! Parca priveam de sus totul! Si m- am prins!
    Nu se potrivea in peisaj , se simtea nesigura si nu se valoriza deloc! Plus ca manca bataie de la unii colegi!
    Am luat taurul de coarne! Am vb cu ,, doamna,, ! Nu am ajuns la un numitor comun!
    Am rabufnit intr o sedinta si le – am aratat tururor ce seintampla in clasa! Gasti , batai, umilinte ( esti bebelus, paracioasa etc)
    Am fost ca o leoaica! Jur ! Le -as fi rasturnat clasa in cap!
    Dupa episodul asta , s – au mai calmat lucrurile! Parintii au vorbit cu ei acasa si s a schimbat putin viziunea!
    De voie de nevoie( sau de teama) , invatatoarea nu a mai sicanat- o
    In ziua in careca iesit pe poarta scolii cu o fetita de mana si mi a zis ca e prietena cu ea , aproape am plutit de fericire!
    Acum e bine! Dar eu stau si veghez! O securizez acasa non stip!
    Scuze ca am scris asa mult! Dar cand am citit ce ai scris , am plans iar de furie!
    O sa fie bine ! O sa vezi! Si daca nu …. darama – le clasa in cap, fato!

    Răspunde
    • Da, tind sa cred ca si ea nu se simte apreciata. Dar cu rabdare se vor rezolva. Va imbratisez. Multumesc pentru timp si comentariu!

      Răspunde
  • PS: scuze pt greseli ,dar am scris in graba! Aproape cu furie !

    Răspunde
  • Offff, Tily, ce rău îmi pare ca treceți prin asta. Și pentru noi adaptarea a fost grea, dar eu am pus-o pe seama rigidității, a faptului ca de la libertatea de la gradi a ajuns într-o clasă mica, inghesuita, cu multe reguli. Cum o luam de la școală (la 12) mergeam cu ea în parc și vreo 15 minute fugea cât putea de tare și urla la propriu „sunt liberaaaaa, fac ce vreau”. Ușor ușor s-a adaptat, oarecum, dar și acum, după fiecare vacanta e ff greu, la fiecare lecție mai dificila e greu, la fiecare conflict banal cu un coleg e greu. Ana e la școală de stat și impresia mea este ca dacă o dădeam în privat nimic din astea nu ar fi existat…. Nu știu acum ce sa zic, când te citesc pe tine. Eu cred ca e o problema emoțională, de relaționare cu ceilalți copii. Și Ana e f empatica, atenta, sare sa ajute, dar f rar i se întoarce înapoi ceva din tot ce oferă și ușor ușor se schimba :-(. În locul tău as merge la un psiholog. Nu prea pot sa te ajut mai mult, dar cu siguranță te înțeleg și îți dau o îmbrățișare virtuala.

    Răspunde
    • Am primit imbratisarea virtuala si a fost tare bine! Toate cele bune:)

      Răspunde
  • Și noi suntem la pregătitoare dar cred ca adaptarea la noi a fost mai ușoară deoarece în clasa mai sunt fetite, 3 colege, de la gradi. La început a socializat cu una dintre ele (la gradi nu era apropiata cu niciuna dintre ele în mod special), iar de ceva timp s-a împrietenit cu o alta colega de clasa. Când lipsește fetita respectiva nu socializează prea mult cu nimeni, cu băieții absolut deloc… Cred ca o discuție cu doamna învățătoare ar explica multe din ce nu povestește sofisticata ta. Poate dacă ai reuși sa socializezi cu 1 sau 2 colegi în afara clasei, sa o faci sa se împrietenească, sa simtă ca nu e singura… Ideea e sa nu pui presiune pe dorința asta de a relaționare, dar sa o perceapă cumva nu ca ar fi bine ci ar fi mai frumos timpul petrecut alături de un coleg. Poate nu e ceva ce a afectat în mod direct (un comportament fata de ea), ci e ceva ce a acționat indirect (comportament, acțiune, reacție, critica fata de alta persoana, colegii între ei care nu ii mai conferă încredere, învățătoarea fata de alți copiii). Sper sa depășiți situația și sa găsiți liniștea și fericirea.

    Răspunde
    • Oh, petrece timp cu multi colegi de la alte clase. Eu inca tind sa cred ca sunt asa de cruzi incat este un proces pe care nu trebuie sa il grabesc. Va imbratisez.

      Răspunde
  • Scriu pentru că văd o anumita similitudine cu frământările fetiței mele, acum în clasa a treia. În opinia mea situația este cam așa: a(ț)i crescut-o cu multă dragoste, atenție și mult bun simț. Arătându-i cât de frumoasă e lumea și cât de frumoși sunt oamenii. Toată acestea s-au lipit ca o mănușă de un suflet imens, care trăiește cu intensitate, care iubește și crede în fiecare cuvânt al ei și fiecare faptă a sa. Există oameni, respectiv copii care au o sensibilitate aparte-un har-dar nu în acel sens peiorativ, ci în sensul unei capacități peste medie de a dezvolta sentimente și de a recepta. Apare astfel un conflict nedefinit între frumusețea interioară și așteptările ei pe de o parte și vacarmul lumii insensibile și care nu rezonează, nu reflectă… Altfel spus, mediul respectiv nu-i validează personalitatea în sensul în care are tendința să se dezvolte. Cred că e bine să înțelegem fenomenul noi, părinții unor astfel de copii, apoi vom putea fi alături de ei. Si să suferim alături de ei fără a putea interveni prea mult. Am vrea ca ei să nu fie dezamăgiți de viață și de cei din jur, ori acest lucru nu se poate. Îsi va găsi drumul și va transforma această capacitate hipersufletească într-o forță creatoare, empatică și puternică.

    Răspunde
  • Hei Tily, îmi pare rău că treceți prin asta. Poate i s-a activat rana de abandon Sofisticatei (vezi Lise Bourbeau). Te pupic!

    Răspunde
    • Multumesc si eu pentru comentariu… O sa ma uit!

      Răspunde
  • De ce nu a mers la o scoala unde erau mai multi colegi de la gradinita?Poate asa se simtea mai confortabil…

    Răspunde
    • Buna, Livia. Fiindca avea 5 ani si a repetat grupa la gradi:(

      Răspunde

Write a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.